Tabu la toate partidele: parteneriatul între persoanele de acelaşi sex. Familia tradiţională, „ocrotită“ vocal sau tacit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Susţinătoare ale comunităţii LGBT. FOTO David Muntean
Susţinătoare ale comunităţii LGBT. FOTO David Muntean

PSD şi PNL susţin, declarativ, o lege a parteneriatului civil, între persoane de acelaşi sex sau nu, dar se codesc când vine vorba să o voteze în Parlament. Nici măcar USR, partidul cu aerul cel mai progresist, nu-şi asumă, politic, un asemenea demers.

Liderul PSD Liviu Dragnea, unul din susţinătorii iniţiativei cetăţeneşti privind redefinirea căsătoriei în Constituţie, a avertizat că prin acest demers va fi rezolvată doar parţial problematica legăturilor civile între două persoane, căsătoria fiind posibilă doar între persoane de sex diferit, iar pentru cei care sunt de alte orientări sexuale sau nu vor să se căsătorească, nexistând o soluţie care să rezolve aspecte referitoare la garantarea unor drepturi.

„Trebuie să fim realişti. Există în România o categorie de oameni care au alt tip de orientare sexuală. Nu poţi să întorci capul şi să spui că nu există. Că sunt mulţi, că sunt puţini. Şi atunci şi acolo trebuie generată o discuţie ca să vedem care poate să fie soluţia corectă care să lase şi această iniţiativă firească să fie dusă la capăt (iniţiativa privind referendumul - n.r), dar să se găsească şi o soluţie şi pentru acea categorie. Nu e foarte simplu, dar doar dacă ducem referendumul la capăt şi el va fi validat, nu rezolvăm problema în ansamblu”, a declarat Liviu Dragnea, la câteva ore după ce Comisia juridică din Camera Deputaţilor dădea un raport pozitiv, aproape în unanimitate, pe iniţiativa cetăţeanească promovată de organizaţia neguvernamentală Coaliţia pentru Familie.

Afirmaţiile lui Dragnea au fost surprinzătoare, în condiţiile în care PSD a avut în campania electorală o atitudine conservatoare şi a precizat că se angajeză să ducă până la capăt iniţiativa cetăţenească prin care se cere ca în Constituţie familia să se întemeieze pe „căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie“, nu „între soţi“.

De altfel, proiectul de lege privind parteneriatul civil, depus în legislatura trecută de Remus Cernea şi susţinut de alţi patru parlamentari a fost avut un singur susţinător social-democrat la Comisia pentru drepturile omului, deputatul Petre Florin Manole, în condiţiile în care PSD mai avea şi alţi trei membri. „Acest proiect are anumite critici pe care le-a făcut Consiliul Legislativ.Suntcritici pe tehnică legislativă, nu pe oportunitatea proiectului. Preşedintele Liviu Dragnea nu a făcut referire la acest proiect. Liviu Dragnea cred că se referă la necesitatea de consens în legătură cu două tendinţe: una mai conservatoare şi una mai progresistă. PSD caută soluţii pentru diferite categorii sau grupuri sociale, iar declaraţia preşedintelui Dragnea a fost în sensul acestei căutări de soluţii pentru toate grupurile şi categoriile sociale“, a declarat Manole.

Însă, fără a exista o asumare a iniţiativei din partea marilor partide politice, cum sunt PSD, PNL sau USR, cu greu proiectul de lege va primi raport favorabil de la Comisia juridică din Camera Deputaţilor şi va fi susţinut în plenul Parlamentului.

Vot după propria conştiinţă

Pe de altă parte, situaţia susţinerii unui proiect de lege al parteneriatului civil nu e prea roză nici în alte partide. PNL nu are în prezent o poziţionare clară, pe linie de partid. „Pe subiectul acesta, vocile sunt mai împărţite. Nu există o atitudine unitară. Parteneriatul civil a intrat în Comisia pentru drepturile omului, unde şi eu sunt membru, şi  i-am dat aviz favorabil. După cum vedem majoritatea din Parlament, cred că va fi greu să treacă de plen. Eu cred că e un subiect care va rămâne mult timp în dezbatere. Votul în PNL cred că va ţine de conştiinţă, de valori“, a declarat deputata Adriana Săftoiu, purtător de cuvânt al PNL.

Pe de ală parte, unul dintre juriştii PNL, deputatul Gabriel Andronache, a precizat că partidul pe care îl reprezintă avea în programul de campanie şi susţinerea unor prevederi privind parteneriatul civil. Însă, intenţionat sau nu, aceştia au mizat doar pe promovarea mesajului referitor la familia tradiţională. „PNL a încheiat un protocol cu Coaliţia pentru Familie, dar tot în documentele programatice s-a vorbit, în momentul declanşării campaniei electorale, şi despre adoptarea unei legislaţii în materia parteneriatului civil. Mulţi colegi au uitat să comunice şi această a doua parte  a programului nostru ”, a declarat pentru „Adevărul“ Andronache.

O decizie unitară nu e conturată nici în USR, a treia formaţiune parlamentară ca număr de aleşi. În partid se conturează două curente ideologice, unul de inspiraţie conservatoare şi unul progresist, ceea ce a dus la luarea deciziei că fiecare votează după propriile valori. „Cred că e un semnal pozitiv că parteneriatul civil a trecut de două comisii. Am avut dezbateri în cadrul grupului parlamentar atât pe parteneriatul civil, cât şi pe iniţiativa cetăţenească. În urma discuţiilor, am decis că ne vom urma conştiinţa fiecare dintre noi pentru că opiniile sunt diferite“, a declarat Cristina Prună, una dintre susţinătoarele iniţiativei parteneriatului civil. ;

Tensiuni între liberali pe tema iniţiativei cetăţeneşti

O situaţie total opusă e în cazul iniţiativei cetăţeneşti susţinute de Coaliţia pentru familie. Aceasta a primit raport favorabil de la Comisia juridică, fiind susţinută aproape de toţi parlamentarii, cu excepţia a doi reprezentanţi ai PNL şi USR, Gabriel Andronache, respectiv Silviu Dehelean.  Andronache depusese şi un amendament care elimina condiţia întemeierii familiei pe căsătorie, dar păstra obligativitatea încheierii căsătoriei exclusiv între un bărbat şi o femeie, însă a fost respins. Deputatul a fost aspru criticat nu doar de majoritatea parlamentară, ci şi de unii colegi. Deputatul Ioan Cupşa a criticat demersul lui Andronache în timpul şedinţei, în timp ce deputatul Daniel Gheorghe s-a bucurat, prin mesaje pe Facebook, de faptul că a fost respins „amendamentul poznaş“ al colegului  său. 

Andronache a explicat, pe larg, de ce a depus acel amendament. „Punctul meu de vedere a fost exprimat prin amendamentul pe care l-am depus. Adoptarea în textul de revizuire, aşa cum e propus acum, o să excludă practic adoptarea unei astfel de reglementări (n.r.-o posibilă lege a parteneriatului civil) subsecvente.  Pe textul actual din Constituţie o astfel de reglementare este permisă. Însă, dacă se adoptă această iniţiativă şi e validată prin referendum, o iniţiativă de genul acesta nu va mai fi constituţională. De aceea am propus textul respectiv. Eu sunt printre autorii introducerii în legislaţia civilă, fiind o persoană care a făcut parte din subcomisia care a elaborat Codul civil, a amendamentului care prevede că o căsătorie se încheie între un bărbat şi o femeie. Această chestiune nu exista în textul iniţial. Însă, şi atunci am discutat că maximul de reglementare trebuie să fie în Codul civil pe tema aceasta şi nu adusă în Constituţie o asemenea prevedere. Tocmai, pentru a permite dezvoltarea legislaţiei civile inclusiv pe zona de drepturi ale omului de generaţia a treia, pe o normă cu putere juridică egală.Constituţionalizarea acestei reglementări e o greşeală din punctul meu de vedere, din perspectivă juridică şi constituţională. Cred că am dreptul săă vorbesc despre acest subiect“, a precizat Andronache pentru „Adevărul“.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite