UPDATE PSD a decis în unanimitate: Rovana Plumb, propusă pentru şefia interimară a partidului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta FOTO Marian Iliescu
Victor Ponta FOTO Marian Iliescu

Conducerea PSD s-a reunit astăzi în cadrul Biroului Permanent Naţional pentru a discuta despre conducerea interimară a partidului, după retragerea lui Victor Ponta din funcţia de preşedinte. După mai bine de trei ore de discuţii, BPN al PSD a votat în unanimitate ca Rovana Plumb să preia funcţia de preşedinte interimar al PSD, până la organizarea unui Congres. Decizia de azi mai trebuie validată şi de Comitetul Executiv al partidului.

UPDATE Cătălin Ivan, care şi-a anunţat intenţia de candida pentru şefia PSD, a postat un mersaj pe facebook: „Rovana Plumb are misiunea principala, poate singura, de a pregati congresul PSD. Comitetul executiv trebuie sa valideze interimatul la pachet cu calendarul actiunilor premergatoare congresului si, bineinteles, data acestuia“.

UPDATE Valeriu Zgonea: „Am tranşat lucrurile azi. O văd pe Rovana Plumb un om de echipă, alături de Dragnea, Dolineaschi şi Victor Ponta, un foarte bun premier“.

UPDATE Ion Iliescu: „Rovana Plumb e o femeie cu experienţă, membră veche de partid. Toată lumea a fost de acord cu propunerea“.

UPDATE Ponta, la finalul şedinţei PSD: „Voi susţine un nou preşedinte din toată inima“. De asemenea, Victor Ponta a fost întrebat cum comentează votul în unanimitate dat de BPN în favoarea Rovanei Plumb: „PSD este un partid unit. Cei care credeau să pot să obţină ceva au rămas iar...“, a lăsat Ponta propoiţia neterminată, însă mesajul a fost clar către Liviu Dragnea, omul care a contestat-o pe Rovana Plumb. Dragnea, din simpla postură de invitat la şedinţă, nu a putut vota.

UPDATE BPN al PSD a votat, în unanimitate, ca Rovana Plumb să fie propusă pentru funcţia de preşedinte interimar al PSD. Propunerea adoptată de BPN trebuie validată de Comitetul Executiv  (CEX), care va avea loc miercurea viitoare.

UPDATE Potrivit unor surse politice, la Consiliul Executiv al PSD de mâine se va vota ca Rovana Plumb să asigure conducerea interimară a partidului până la Congres.

UPDATE Ilie Sârbu, despre Liviu Dragnea: “Dragnea nu are nicio calitate în partid ca să ceară organizarea unui congres sau să nu fie de acord cu interimatul Rovanei. Domnul Dragnea nu apare în statut, nu avem vreun articol, ceva clar, nu are nicio funcţie. Dacă mergem după statut şi eu sunt important că am fost socrul preşedintelui".

UPDATE La şedinţă participă, suprinzător, chiar şi fostul preşedinte Ion Iliescu, care nu a participat la nicio şedinţă a conducerii PSD în acest an.

UPDATE La şedinţa PSD a sosit şi Gabriel Oprea, care  a refuzat să facă declaraţii.

UPDATE Valeriu Zgonea a găsit o scuză inedită pentru a ocoli întrebările jurnaliştilor: „Sunt în luna de miere. Luna aceasta vorbesc doar despre soţia mea“. Zgonea, unul dintre pretendenţii la şefia partidului, a sosit la sediul PSD alături de mai mulţi parlamentari, printre care Marian Neacşu, liderul deputaţilor social-democraţi, şi Florin Iordache, omul care dirijează mişcările de trupe din Parlament.

UPDATE Paul Stănescu, liderul PSD Olt, întrebat dacă Liviu Dragnea e potrivit pentru şefia partidului: „E potrivit, chiar dacă are o condamnare cu suspendare. Am câştigat multe bătălii politice cu el“.

UPDATE La şedinţă a ajuns şi fostul ministru al Transporturilor, Ioan Rus. Întrebat pe cine recomandă în locul său, Rus a răspuns: „Partidul decide, nu eu“.

UPDATE Premierul Victor Ponta a anunţat convocarea pentru mâine a şedinţei Comitetului Executiv în care se va alege viitorul preşedinte al PSD, el precizând că a eliberat deja biroul din Kiseleff. Şedinţa CEX era programată iniţial pentru săptămâna viitoare.

UPDATE Aflat la sediul PSD, Victor Ponta a comentat decizia lui Kalsu Iohannis de a-l respinge pe Fifor: ''Şi Traian Băsescu respingea, ca să-şi facă ambiţia. Ieri spunea că lucrăm instituţional, azi îl respinge pe Fifor. CCR a spus că are voie să respingă o dată. Orice altă propunere o voi face, trebuie să o accepte. La CExN, probabil, se va stabili cine va fi. Nu am aflat de la preşedinte (despre respingerea lui Fifor — n.r.), am aflat de la dvs. (n.r.- jurnaliştii). Mă gândesc că Iohannis e profesor de istorie, e competent sau ce? E specialist în transporturi''.

 UPDATE Rovana Plumb a precizat că statutar preşedintele Consiliului Naţional conduce partidul între Congrese în lipsa preşedintelui ales.

UPDATE Primul care a venit la sediul partidului a fost Marian Oprişan, care a declarat că Rovana Plumb este o soluţie bună de interimat până la Congresul care ar trebui organizat la finele acestui an

Postul de preşedinte al PSD, vacantat de Victor Ponta, a devenit principala ţintă pentru liderii din primul eşalon al partidului, în frunte cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, actuala şefă interimară a formaţiunii, Rovana Plumb şi coordonatorul politic Liviu Dragnea. Situat în afara jocului, europarlamentarul PSD  Cătălin Ivan ar putea fi şi el o variantă pentru pesediştii la care se manifestă spiritul de frondă faţă de  garda veche.

Liderii partidului se reunesc, astăzi, pentru a discuta atât despre asigurarea conducerii interimare a formaţiunii, în contextul în care Liviu Dragnea a criticat preluarea şefiei PSD  de către Rovana Plumb, pe motiv că decizia încalcă Statutul PSD, cât şi despre strategiile care privesc guvernarea.

Citeşte şi:

Motivul pentru care premierul Victor Ponta ar trebui să demisioneze din Guvern: „amendamentul Ponta“

Premierul Victor Ponta ar trebui să demisioneze din Guvern după ce procurorii i-au atribuit calitatea de inculpat, potrivit regulilor adoptate, chiar la insistenţele acestuia, în Consiliul Naţional PSD din luna martie. „Amendamentul Ponta“, aşa cum a fost botezat documentul privind criteriile de integritate ale membrilor PSD, este încălcat însă chiar de autorul lui.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite