Tabăra anti-Barna din USR îşi face partid. Numele formaţiunii, UNDOR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Partidul condus de Dan Barna începe să aibă concurenţi pentru acelaşi electorat FOTO Inquam Photos / George Călin
Partidul condus de Dan Barna începe să aibă concurenţi pentru acelaşi electorat FOTO Inquam Photos / George Călin

Uniunea Naţională pentru Democraţie, Omenie, Respect (UNDOR) s-a lansat miercuri, reprezentanţii Uniunii declarând că sunt decişi să promoveze o politică inovatoare, cu adevărat „altfel”, despre care alţii doar vorbesc. Potrivit unor surse politice, în acest partid se regăsesc numeroşi USR-işti din tabăra anti-Barna.

”Anunţăm înfiinţarea Uniunii Naţionale pentru Democraţie, Omenie, Respect (UNDOR), partid care îşi propune să readucă în politica românească principii fundamentale de bună guvernare, dreptate şi, nu în ultimul rând, omenie. Credem că lipseşte dimensiunea etică în politică şi ne ghidăm după modelul unor oameni politici în gândirea şi proiectele cărora ne regăsim. “Dacă un partid politic nu are la bază determinarea de a promova o cauză care să fie dreaptă şi morală, atunci nu este un partid politic. Este doar o conspiraţie ce vrea să confişte puterea” -Dwight D. Eisenhower. Preşedintele UNDOR, Cătălin Badiu, precum şi membri actuali şi viitori sunt decişi să promoveze o politică inovatoare, cu adevărat ”altfel”, despre care alţii doar vorbesc”, precizează reprezentanţii noului partid.

Partidul este  format de mai mulţi foşti membri USR, care au intrat în conflict cu tabăra Barna.  Aceştia  precizează că valorile lor sunt buna guvernare, pe baza principiilor transparenţei, responsabilităţii şi respectului faţă de cetăţeni. iar cauza în care cred este cea a justiţiei ”exercitată nu doar ca procedură lipsită de umanitate, ci în sensul profund al dreptăţii pentru oameni şi al umanităţii actului de justiţie, care ar asigura acea balanţă esenţială justiţiei”.

”Credem într-o societate dreaptă, dar nu rigidă şi indiferentă faţă de nevoile cetăţenilor săi, susţinem solidaritatea, compasiunea pentru semeni şi justa balanţă dintre putere şi societate. UNDOR este coordonat de un organism colegial, fiind un partid care va creşte lideri în mod organic, în toate localităţile şi filialele din ţară, de la firul ierbii. Fiecare membru contează. În acest spirit, îi aşteptăm alături de noi pe toţi cei care se regăsesc în valorile şi principiile UNDOR, au abilităţi de leadership şi sunt recunoscuţi ca atare în comunităţile sau profesiile lor”, precizează UNDOR.

Reprezentanţii Uniunii Naţionale pentru Democraţie, Omenie, Respect  argumentează că în ultimii 30 de ani, românii au asistat neputincioşi cum toate visele, idealurile şi oportunităţile de dezvoltare în România sunt distruse de diverşi antreprenori politici şi oportunişti avizi doar de îmbogăţirea personală din resursele statului, fie prin furt, fie prin contracte cu dedicaţie, în interesul personal sau al unui grup organizat.

”Timp de 30 de ani, românii au fost minţiţi că acum va fi ”altfel”, că se va termina cu corupţia şi penalii în funcţii publice, doar pentru a vedea, din nou, jocuri politicianiste care vizează doar mize mici şi reflectă o gândire pe termen scurt, fără viziunea şi răbdarea unui parcurs pe termen lung, anevoios, dar satisfăcător pentru îmbunătăţirea vieţii de zi cu zi a românilor şi deschiderea unor multiple oportunităţi de dezvoltare şi prosperitate. Ne propunem să atragem alături de noi cei mai buni specialişti în domeniile cheie pentru România - justiţie, educaţie, programe pentru tineri, sănătate, mediu, ştiinţă, cultură, infrastructură - care vor beneficia de toată logistica şi resursele partidului pentru a gândi politici pentru români şi a le fi promovate ideile, dacă aleg să candideze pentru o funcţie publică. Avem un singur DOR: să trăim într-o Românie democrată, bazată pe omenie şi respect”

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite