Susţinători ai lui Bogdan Diaconu pe Facebook: Conturi false, create cu imagini MApN şi de pe site-uri de matrimoniale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul PRU, Bogdan Diaconu. FOTO Facebook Bogdan Diaconu
Liderul PRU, Bogdan Diaconu. FOTO Facebook Bogdan Diaconu

Printre comentariile de pe pagina de Facebook a liderului PRU Bogdan Diaconu se regăsesc unele realizate prin intermediul unor conturi aparent false, utilizatorii din spatele acestora folosind poze cu militari, luate de pe pagina Ministerului Apărării, de pe site-uri străine de matrimoniale, precum şi de pe un site asociat Erasmus. Diaconu a precizat că pagina i-a fost invadată de „postaci“ de două săptămâni încoace, potrivit News.ro.

Cele mai recente comentarii au apărut sâmbătă, într-o postare a lui Bogdan Diaconu în care îşi anunţa sprijinul pentru Victor Ponta, în urma deciziei ICCJ privind controlul judiciar. Conturile „Cristina Voicila“, „Albert Toader“ şi „Andreea Anghel“ apar într-o lungă serie de postări ale politicianului, toate cu mesaje similare. Aceste conturi nu conţin informaţii publice despre utilizatori, cu excepţia paginii de Facebook a liderului PRU, pe care toate trei conturile o urmăresc. Pozele folosite de utilizatori nu sunt însă ale lor, aşa cum reiese dintr-o simplă căutare pe internet cu un motor de „reverse search“ (care identifică toate imaginile similare sau identice disponibile pe pagini de internet indexate de motoarele de căutare).

O excepţie este poza folosită de utilizatorului „Andreea Anghel“, care nu este indexată pe motoarele de utilizare, fiind proprietatea Ministerului Apărării Naţionale şi postată doar pe Facebook la mijlocul lunii august. Ea, în original, o înfăţişează pe sublocotenentul Delia Adelina Bahnovei, şefă de promoţie a Academiei Forţelor Aeriene.

Acest cont este folosit pentru mai multe postări la mesajele lui Bogdan Diaconu: „Sa speram ca anunta venirea domnului Victor Ponta in PRU!“, se arată într-unul din aceste mesaje. Cu ocazia anunţului privind un miting de susţinere pentru Victor Ponta, acelaşi utilizator a comentat: „Perfect! Sper sa fim multi prezenti!", iar cu ocazia intrării în PRU a fostului social-democrat Gheorghe Saghian a comentat „Este foarte bine! PRU are nevoie de prezenta si in senat! Felicitari Bogdan Diaconu!“.

De menţionat că legea privind statutul cadrelor militare interzice acestora să facă parte din formaţiuni sau organizaţii politice ori să desfăşoare propagandă prin orice mijloace sau alte activităţi în favoarea acestora.

Un alt exemplu este utilizatorul Albert Toader, care a postat la rândul său o serie de comentarii la anunţurile lui Bogdan Diaconu, precum "Sper sa anuntati venirea mai multor parlamentari in PRU! Poate chiar a domnului Ponta! Succes Bogdan Diaconu!" şi „Poate o sa vin si eu... Dar nu neaparat pentru domnul Ponta cat pentru faptul ca nu sunt de acord cu modul in care DNA face politie politica!“

Contul este creat în aceeaşi manieră ca cel al „Andreei Anghel“, însă poza folosită este luată de pe un site afiliat Erasmus (program al Uniunii Europene pentru schimburile de studenţi) şi aparţine unui cetăţean belgian.

Nu în ultimul rând, un alt cont utilizat pe pagina lui Bogdan Diaconu este cel al „Cristinei Voicila", care, la rândul său, nu conţine informaţii publice, ci doar comentarii la postările liderului PRU. „Tradatoarea aceea care conduce DNA-ul s-a speriat de ascensiunea nationalismului! Nimeni nu vrea o Romanie puternica si nationalista, asa ca incearca sa distruga aceasta miscare inca de la inceput. Domnule Bogdan Diaconu, tinerii va sustin!", este unul dintre aceste comentarii, care se repetă, sub diferite forme, în postările din ultima lună.

Poza acestui cont este luată de pe un site de matrimoniale şi chat, ON.com, de pe profilul unei persoane din Statele Unite ale Americii, statul Arizona.

Aceste conturi aparţin, cel mai probabil, unor utilizatori denumiţi colocvial „postaci” - persoane plătite de oameni politic, partide sau alte instituţii private, pentru a face reclamă pe Facebook unor personalităţi sau produse. Majoritatea acestor conturi sunt însă create fără informaţii publice relevante şi folosesc drept poze de profil obiecte, pentru a fi mai dificil de identificat, precum şi pentru a nu intra sub incidenţa legii.

Folosirea unor poze reale, mai ales ale unor angajaţi din structuri ale statului, precum MApN, ar putea intra însă în categoria contravenţiilor, aşa cum sunt ele definite în articolul 73 al Codului civil: „În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri".

Contactat de News.ro, Bogdan Diaconu a afirmat că sunt două săptămâni de când posibili „postaci” au crescut considerabil numărul comentariilor. „Pagina mi-a fost invadată de postaci care fac comentarii injurioase. Odată am numărat că din 100 de comentarii, 80 veneau de pe acelaşi IP. Încercăm să-i mai banăm, alte metode nu prea cred că sunt pe Facebook”, a declarat preşedintele PRU, referindu-se la comentariile venite de pe conturi a căror veridicitate este suspectă.

Întrebat cum vede totuşi faptul că cele trei conturi de mai sus erau favorabile lui, Diaconu a răspuns: „Nici nu le-am verificat pe acelea pentru că erau prea puţine în comparaţie cu cei care intraseră pe pagină să înjure”.

Cel mai cunoscut caz în care au fost implicaţi aşa-numiţii „postaci" a fost cel al Elenei Udrea. Existenţa lor a fost confirmată în urma unor dosare în care a fost implicată fostul ministru, procurorii aratând că persoanele angajate pentru a distribui mesaje în numele ei erau plătite şi cu 10.000 de euro pe lună. Rolul lor principal era acela de a posta posta comentarii sub identităţi fictive pe paginile de internet ale unor ziare, portaluri de ştiri şi reţele de socializare.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite