Surse: Tensiuni în PNL, după victoria USR în instanţă pe tema companiilor municipale. „Cine a servit în mizeria de Guvern Cioloş, musai să fie candidat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liberalii din Bucureşti sunt împărţiţi în ceea ce priveşte modul cum vor să facă opoziţie Partidului Social Democrat. Mai exact, unii sunt preocupaţi să ţină pasul cu USR şi să arate că ştiu cum să combată Puterea şi pe Gabriela Firea, în timp ce alţii sunt mai preocupaţi cu disputele interne şi de ironizarea celor care vin cu idei.

După ce USR a ieşit şi a anunţat că a câştigat în instanţă procesul de contestare a hotârârilor privind înfiinţarea companiilor municipale, consilierul general Ciprian Ciucu le-a atras colegilor săi din Bucureşti că şi el a vrut să meargă în instanţă cu acest caz, dar nu a avut sprijinul organizaţiei. „Am propus contestarea în Birou, am propus-o şi formal, şi informal. Acum vor rupe cu asta (n.r.- cei din USR)“, le-a scris Ciucu liberalilor de pe grup intern, potrivit unor surse politice. 

Cristian Buşoi a îndemnat la calm şi a precizat că subiectul nu este unul de interes pentru o bună parte a electoratului şi că „până la salvarea Bucureştiului“ de către USR, „mai e drum lung“. La răspunsul lui Buşoi a intervenit Bogdan Jelea, consilier la Sectorul 5, cel care a punctat faptul că doar „Cioloş şi Macovei pot salva Bucureştiul“ şi ironizându-l pe Ciucu, prin pocirea numelui, adică Ciuciu.

Ciucu i-a bătut obrazul punctând faptul că la „miştouri suntem primii“, însă cu activitatea e mai greu. Buşoi a încercat a doua oară să calmeze situaţia, însă fără sorţi de izbândă. 

Drept urmare,  Jelea a venit şi cu un „plan constructiv“. „1.Oricine e în PNL de mai mult de doi ani, marginalizat sau interzis la candidatură.

2.Oricine a servit la Macovei sau, şi mai frumos, în mizeria de guvern Cioloş, musai candidat şi cu funcţie. 

3.Salarii la toţi cei de la punctul 2. De la partid, să poată combate, să facă opoziţie adevărată“, a mai scris Jelea, potrivit aceloraşi surse. Aluziile de la punctul doi îl vizau direct pe Ciprian Ciucu, liberal care a fost în trecut în Partidul M10, dar în 2016 a venit în PNL, pe lista căruia a fost ales şi consilier general.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite