Surse: Tăriceanu îl presează pe Meleşcanu să-l revoce pe Maior

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Călin Popescu Tăriceanu, face presiuni ca Teodor Meleşcanu să declanşeze procedura de rechemare în ţară a ambasadorului României în SUA, George Maior, susţin surse politice. Maior a devenit ţinta tandemului Dragnea-Tăriceanu, după ce a afirmat că scrisoarea trimisă de Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, către Klaus Ioahnnis, este rezultatul unui lobby exercitat de oameni certaţi cu legea. Ulterior, Giuliani a recunoscut că a primit bani

Iniţial, Teodor Meleşcanu a refuzat să ceară rechemarea în centrală a lui George Maior, invocând faptul că ambasadorul român n-a  încălcat nicio uzanţă diplomatică. Numai că Tăriceanu a convocat Comisia de politică externă a Senatului, din care face şi el parte, şi l-a chemat pe Maior la audieri. Miercuri, în Comisie, Tăriceanu l-a atacat frontal pe Maior.

 „Domnul ambasador poate crede că n-am observat atitudinea dânsului, o atitudine ireverenţioasă“, a spus liderul ALDE. Ce spusese Maior? „Mesajul meu a fost întodeauna concordant cu mesajul Guvernului şi cu mesajul statului român, iar acest lucru nu a făcut decât să îmbunătăţească relaţia cu SUA. Un ambasador are un mandat general de a exprima adevărul. Nu înţeleg cum poate fi stigmatizat un ambasador al unui stat care spune un lucru adevărat“, declarase Maior.

Iohannis are ultimul cuvânt
Comisia de politică externă a Senatului se va reuni din nou luni, pentru a adopta un document (o scrisoare) prin care ministrului de Externe i se va solicita oficial să-l recheme pe Maior la post. Astfel, Meleşcanu va trebui să dea curs voinţei Parlamentului, deşi, personal, se opune. Relaţia dintre Meleşcanu şi Maior este foarte apropiată. Actualul ministru de Externe l-a angajat pe Maior în MAE la începutul anilor 90. Apoi, în perioada 2012-2014, cei doi au condus serviciile secrete: Maior la SRI, Meleşcanu la SIE.

Ulterior, ministrul de Externe va trimite solicitarea de rechemare către premierul Viorica Dăncilă, care va semna imediat hârtia, dat fiind faptul că Maior e rivalul şefului său de partid, însă decizia finală stă în pixul lui Iohannis. Şeful statului are ultimul cuvânt în numirea şi revocarea ambasadorilor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite