Surse: Senatorul PNL Daniel Zamfir negociază cu Tăriceanu. Liberalul a promis că rupe încă cinci parlamentari PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Zamfir
Daniel Zamfir

Senatorul liberal Daniel Zamfir, aflat în conflict cu liderul PNL Ludovic Orban, negociază cu Călin Popescu Tăriceanu trecerea la ALDE, au declarat pentru „Adevărul“ surse politice. Zamfir i-a promis liderului ALDE că va pleca din PNL însoţit de încă cinci parlamentari, susţin sursele citate. De partea cealaltă, surse din PNL confirmă că Zamfir ar putea demisiona din partid, dar exclud alte plecări.

În luna ianuarie a acestui an, Daniel Zamfir a pierdut preşedinţia Comisiei economice din Senat, aceasta fiind preluată de senatorul PNL Florin Cîţu. ”Ludovice, Ludovice…Nu te laşi de metehnele care te-au “consacrat” în PNL…”, i-a transmis Zamfir liderului PNl Ludovic Orban. 

În decembrie 2017, Liderul PNL, Ludovic Orban, l-a avertizat pe senatorul Daniel Zamfir, care a semnat o iniţiativă legislativă de plafonare a dobânzilor la creditele bancare, că dacă va mai avea propuneri legislative care nu sunt sustinute de partid, ci "de consilierul premierului Tudose", va fi exclus din PNL. Senatorul Zamfir a reacţionat pe Facebook, spunând că nu ştie vreo decizie a PNL care "să susţină necondiţionat practicile IFN-urilor şi băncilor" şi că altul ar fi motivul avertismentului de excludere pe care l-a primit.

"Poziţia PNL este clară. Suntem susţinătorii economiei libere de piaţă. Practic, contractul este legea părţilor. Suntem împotriva oricărei reglementări care să afecteze libertatea economică, care să afecteze libertatea de a realiza contracte. Nu există niciun conflict, vă explic poziţia PNL. Dacă este un parlamentar care are alt punct de vedere, este punctul său de vedere individual", a declarat Ludovic Orban, despre iniţiativa senatorului liberal Daniel Zamfir, care a propus stabilirea unui plafon maxim al dobânzilor la creditele bancare.

El a spus că nu poate cenzura fiecare iniţiativă legislativă, dar că i-a transmis lui Zamfir un avertisment.

"Mărturisesc că mă deranjează că este susţinut de consilierul premierului Tudose şi nu cred că voi accepta mult timp acest lucru, cum nu accept ca alţi colegi să fie jigniţi de domnul senator. Cu siguranţă e un avertisment. Am discutat despre asta, i-am exprimat opiniile mele, iar în materie de aceste iniţiative pe care le susţine împreună cu consilierul guvernului PSDragnea, mă deranjează profund şi iese din linia PNL", a afirmat preşedintele PNL, Ludovic Orban.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite