Surse: PNL si UNPR ar putea fuziona, progresiştii urmând să primească 18 locuri eligibile la alegerile parlamentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderii PNL reformează partidul lor prin primirea mai multor parlamentari certaţi cu legea. FOTO Cosmin Iftode
Liderii PNL reformează partidul lor prin primirea mai multor parlamentari certaţi cu legea. FOTO Cosmin Iftode

UNPR ar putea să anunţe, miercuri, declanşarea unui proces de fuziune cu PNL, în perspectiva alegerilor parlamentare din toamnă, progresiştii negociind 18 locuri eligibile pe listele comune.

Potrivit unor surse politice, liberalii ar urma să cedeze 18 locuri eligibile pe lista de la alegerile parlamentare, din toamnă, unor actuali membri ai UNPR.

Liberalii pun şi condiţii progresiştilor: toţi candidaţii propuşi de UNPR să respecte criteriile de integritate ale PNL, în special cele privind dosarele în justiţie. O altă condiţie este legată de ruperea progresiştilor de imaginea celor doi lideri iniţiali ai UNPR, Gabriel Oprea şi Nicolae Onţanu.

„Ceilalţi nu au oferit nimic. Până mâine luăm decizia" au declarat, pentru News.ro, surse din UNPR. Mai multe şedinţe au avut loc, de altfel, la sediul central al UNPR, pe parcursul zilei de marţi.

Miza fuziunii UNPR cu PNL vizează, pe lângă maximizarea şanselor la parlamentare, şi actuala configuraţie a majorităţilor din teritoriu, în condiţiile în care sunt judeţe în care UNPR înclină balanţa privind stabilirea majorităţilor în consiliile judeţene.

Potrivit aceloraşi surse, PNL ia în calcul şi posibilitatea unei fuziuni cu Partidul Social Românesc, al lui Mircea Geoană, şi Partidul Naţional-Democrat, condus de către Daniel Fenechiu. Absorbţia acestor partide ar putea avea loc însă după ce PNL şi UNPR vor lua o decizie clară în privinţa fuziunii.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite