Surse: PNL a selectat oamenii care să combată PSD. Cine va fi noul purtător de cuvânt al liberalilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea PNL a stabilit comunicatorii formaţiunii, pe această listă fiind prinşi lideri vocali, dar şi unii care mai degrabă fug de presă, cum sunt prim-vicepreşedinţii Ilie Bolojan şi Mircea Hava. Potrivit unor surse politice, a fost stabilit şi noul purtător de cuvânt al formaţiunii, acesta fiind Ionel Dancă, fost jurnalist, care a fost şi în echipa lui Dacian Cioloş.

Pe lista de membri ai PNL pe care Biroul Executiv i-a agreat pentru a fi principalii comunicatori sunt 80 de persoane. În această listă sunt membri ai Biroului Executiv al formaţiunii, simli deputaţi sau senatori, dar şi lideri de filiale. Din Biroul Executiv se află pe liste persoane prezente des la televiziuni şi cu intervenţii alte tipuri de emisiuni cum sunt Raluca Turcan, Florin Cîţu, Florin Roman, Vlad Nistor, Ben Oni Ardelean, dar şi membri care par mai degrabă să fugă de presă: Ilie Bolojan, Mircea Hava sau cristian Buican. 

De asemenea, printre deputaţii şi senatorii agreaţi pentru a purta mesajele PNL sunt Adriana Săftoiu, Ionuţ Stroe, Mara Calista, gabriel Andronache, Alina Gorghiu, Ovidiu Raeţchi sau Daniel Fenechiu. Totodată, PNL se va baza şi pe membri ca Radu carp, Ciprian Ciucu, Cătălin deaconescu sau Cristina Pocora. 

Potrivit unor surse politice, din lista de comunicatori au fost scoase persoane care prin mesajele lor par mai degrabă a îmbrăţişa programul de guvernare al PSD, cum sunt senatorul Daniel Zamfir sau deputatul Daniel Gheorghe, precum şi altele. 

Fost membru al echipei Cioloş, viitor purtător de cuvânt al PNL 

În săptămânile viitoare ar urma să fie prezentat şi viitorul purtător al PNL care va fi, potrivit unor surse politice, Ionel Dancă. „Ionel a fost consilier de stat al Prim-Ministrului Dacian Cioloş pentru proiecte de dezvoltare economică regională (2016) şi Coordonator al Unităţii Guvernamentale de Asistenţă Tehnică (UGAT) pentru proiecte de dezvoltare economică regională integrată în Valea Jiului, Roşia Montană – Munţii Apuseni şi comunităţile marginalizate din Moldova (Vaslui – Iaşi). Între 2013 şi 2014 a ocupat funcţia de consilier al Ministrului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. Înainte de a ocupa funcţii publice a fost jurnalist, analist economic, realizator şi moderator TV“, potrivit prezentării sale de pe site-ul Platformei România 100.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite