Surse. Ce opţiuni are Guvernul Orban pentru funcţia de comisar european. România ar putea face schimb cu Ungaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Siegfried Mureşan (dreapta), unul dintre apropiaţii lui Orban FOTO Facebook
Siegfried Mureşan (dreapta), unul dintre apropiaţii lui Orban FOTO Facebook

România va face o nouă propunere de comisar european - a patra -  după căderea Guvernului Dăncilă. Siegfried Mureşan este prima opţiune pentru tandemul Ludovic Orban - Klaus Iohannis, susţin surse liberale pentru „Adevărul“. România ar putea face schimb de portofolii cu Ungaria. Adina Vălean şi Luminiţa Odobescu sunt variante de rezervă, ca urmare a cotei de gen.

Guvernul Orban îl va propune miercuri pe europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan pentru funcţia de comisar european, după ce PSD a dat rateuri în lanţ cu Rovana Plumb, Dan Nica şi Victor Negrescu. Surse diplomatice susţin pentru „Adevărul“ că România va propune un schimb de portofolii cu Ungaria: Siegfried Mureşan să preia Extinderea UE, în timp ce Ungaria să primească Transporturile. „Ar fi nepotrivit ca un stat care ridică ziduri la graniţe să se ocupe de extindere“, susţin sursele citate, cu trimitere la Ungaria. Va urma o negociere în trei: Ursula von der Leyen - Viktor Orban - Ludovic Orban pentru a stabili portofoliile României şi Ungariei.

În primă fază, preşedintele Comisiei Europene trebuie să-l accepte pe Siegfried Mureşan. Europarlamentarul PNL are o relaţie bună cu Ursula von der Leyen, este vicepreşedintele grupului PPE din Parlamentul European şi e susţinut cu tărie atât de premierul Ludovic Orban, cât şi de preşedintele Klaus Iohannis. Siegfried Mureşan are o singură hibă: genul. E bărbat, iar Ursula von der Leyen ar prefera o femeie, fiind o aprigă susţinătoare a cotei de gen.

Însă Comisia Europeană nu mai poate bifa paritate de gen, după ce preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a desemnat un bărbat - Thierry Breton - pentru un portofoliu european cu greutate, care acoperă piaţa internă, politica industrială şi colaborarea în industria de apărare. Iniţial, Macron o desemnase pe Sylvie Goulard, însă propunerea a picat în Parlamentul European, la fel ca Rovana Plumb. Aşadar, chiar dacă România va propune o nouă femeie, tot nu s-ar ajunge la egalitate: în acest moment, pentru cele 27 de portofolii, sunt 11 femei care au trecut de audieri şi 13 bărbaţi. Franţa şi Ungaria, state cu candidaţi respinşi în primă fază, au propus, din a doua încercare, bărbaţi, la fel cum o va face şi România. „Prin desemnarea lui Breton, egalitatea de gen a fost omorâtă oficial de Macron. Acum, ceea ce i s-a permis Franţei trebuie să i se permită şi României, altfel spus, nici Guvernul de la Bucureşti nu mai e obligat să vină cu o nouă femeie, după eşecul Plumb“, susţin surse europene pentru „Adevarul“.

„Important e ca România să vină cu un candidat care să treacă fără emoţii de audierile din Parlamentul European. După decizia Franţei de a înlocui o femei cu un bărăbat, nu mai contează genul. Dacă Franţa ar fi venit tot cu o femeie, atunci şi România ar fi fost presată să respecte cota de gen. Oricum, vom avea Comisie Europeană cu cele mai multe femei din istorie“, susţin sursele citate.

Actuala Comisiei, condusă de Jean-Claude Juncker, este compusă din 19 bărbaţi şi 9 femei (28 de portofolii, incluzând şi Marea Britanie). Noul Executiv european ar număra 11 femei şi 16 bărbaţi, dacă România va propune tot un bărbat, deci s-ar face încă un pas spre egalitate de gen. 

Vălean şi Odobescu încă speră

Ludovic Orban are şi o varianta de rezervă, în cazul în care Ursula von der Leyen va cere neapărat o femeie din partea României: Adina Vălean, europarlamentar PNL, soţia lui Crin Antonescu, susţin surse liberale pentru „Adevărul“. O altă opţiune ar fi Luminiţa Odobescu, ambasadorul României la UE, care în ultima vreme a trimis mai multe mesaje de simpatie către PNL şi Klaus Iohannis, încercând să se distanţeze de Guvernul Dăncilă, susţin sursele citate. Totuşi, rămâne o mare necunoscută: votul Luminiţei Odobescu pentru Laura Codruţa Kovesi. Tabăra PSD spune că Odobescu a votat împotriva Codruţei Kovesi, respectând mandatul primit de la Viorica Dăncilă, în timp ce alte surse diplomatice susţin că Odobescu a fost de partea fostei şefe DNA în cursa pentru Parchetul European. 

Candidaţii celor trei state restante - Franţa, România şi Ungaria - vor fi audiaţi în perioada 11-14 noiembrie. În plus, BREXIT-ul a fost decalat până la 31 ianaurie 2020, deci şi Marea Britanie trebuie să primească un portofoliu european pentru două luni.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite