Surse. Lupta acerbă în PNL pentru Ministerul Justiţiei. Trei variante: un fost ministru şi doi deputaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiţiei în guvernările PNL şi PDL, ar putea reveni în funcţie în Guvernul Orban, susţin surse politice pentru Adevărul. Predoiu se luptă pentru portofoliu cu deputatul Ioan Cupşa. A treia variantă pentru Ministerul Justiţiei e  deputatul Gabriel Andronache, pricipalul jurist al PNL.

Cătălin Predoiu e susţinut puternic pentru funcţia de ministru al Justiţiei atât de foştii lideri PDL, cât şi de Cotroceni, susţin sursele citate.  În urmă cu cinci ani, Predoiu era candidatul PDL la alegerile prezidenţiale, dar s-a retras în favoarea lui Klaus Iohannis, cu promisiunea că va fi numit premier. După căderea Guvernului Ponta, Iohannis a ales varianta tehnocrată (Dacian Cioloş), nu una politică. Prin urmare, Predoiu nu a ajuns nici premier, nici ministru.

Ulterior, PNL şi PDL au fuzionat, iar noua conducerea l-a desemnat pe Ludovic Orban pentru funcţia de prim-ministru. Pentru a nu rămâne din nou în afara Guvernului, Cătălin Predoiu ar putea primi portofoliul Justiţiei, pe care l-a mai deţinut în Guvernul Tăriceanu, apoi în Guvernele Boc, în perioada 2008 -2012.

Deputatul PNL Ioan Cupşa, susţinut de liderul PNL Bihor Ilie Bolojan,  e pricipalul rival pentru Cătălin Predoiu. Cupşa, de profesie avocat, dar şi inginer, s-a luptat cu PSD în Comisia Iordache, unde au fost mutilate Legile Justiţiei. Totuşi, Cupsa a fost singurul liberal care a votat în favoarea legii recursului compensatoriu, care a scos din puşcării 20.000 de infractori.  Din greşeală, se apără liberalul.

Ioan Cupşa e deputat PNL de Bihor din 2012. La bază e inginer: a absolvit Facultatea de Mecanică a Politehnicii din Cluj în 1990.  Ulterior, între 1991 şi 1997 a urmat cursurile Facultătii de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai. În acelaşi an a devenit avocat în Baroul Bihor. E membru PNL din 1990. Din 2008 până în 2012 a fost consilier local în Oradea. Din 2012 e parlamentar PNL, ajuns în legislativ pe listele USL.

În ultimii trei ani, a făcut parte din Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, dar şi din Comisia Iordache, forul care a măcelarit Legile Justiţiei şi a modificat Codurile penale.  În Comisia Iordache a fost unul dintre cei mai activi parlamentari liberali: s-a contrat frecvent cu juriştii PSD Eugen Nicolicea, Florin Iordache şi Şerban Nicolae, încercând să blocheze atacul PSD la Justiţie.

Totuşi, a fost singurul liberal care a votat în favoarea legii recursului compensatoriu (susţinută de PSD), care a eliberat din penitenciare înainte de termen aproximativ 20.000 de deţinuţi. Mulţi dintre ei s-au reîntors rapid după gratii după ce au comis noi violuri, crime şi tâlharii. Cupşa susţine că a încurcat butoanele la vot. “A fost o eroare din partea mea, bănuiesc că am apăsat eu gresit”, a explicat Cupşa, pentru ziarul Liberatea, votul pentru legea recursului compensatoriu.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite