Surse: Ce liberali se încălzesc pentru preluarea şefiei Camerei Deputaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Demisia lui Ludovic Orban de la şefia Camerei Deputaţilor dă startul luptei interne în PNL pentru a fi propunerea liberalilor în competiţia pentru funcţia vacantă, fiind cel puţin trei aleşi care râvnesc a treia poziţie în stat. Însă cursa internă e doar primul pas. Câştigătorul liberalilor va trebui să-şi negocieze majoritatea în Parlament, iar fără susţinerea USR, PSD va fi favorit să-şi impună omul.

„Ce a făcut gruparea demolatoare care l-a susţinut pe Cîţu, în frunte cu Iohannis? Au impus o conducere împotriva voinţei reale a membrilor PNL şi şi-au încălcat toate angajamentele luate în faţa cetăţenilor. Eu nu pot fi părtaş şi complice la decizii care trebuiau să mă facă să încalc legea. PNL a fost total decredibilizat, coaliţia de centru-dreapta a fost făcută praf. Nu pot fi părtaş la acest proiect nebunesc care aruncă România în aer şi lasă românii fără guvern şi instituţii care să le apere sănătatea şi viaţa”, a afirmat Orban după ce a demisionat.

Deşi şi-a depus demisia miercuri, funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor va deveni vacantă doar la începutul săptămânii următoare. Documentul trebuie să ajungă în plenul Camerei Deputaţilor, iar aleşii să ia act de pasul în spate al lui Orban. Doar după acest pas procedural va fi publicată în Monitorul Oficial demisia. Întrebat cine va fi vicepreşedinte cu atribuţii delegate până la viitorul plen, Orban a răspuns sec: „Nimeni”.

Mulţi pretendenţi pentru preşedinţie

Surse din conducerea PNL au declarat pentru „Adevărul” că liberalii care vor să intre în cursa internă pentru şefia Camerei Deputaţilor sunt Florin Roman (vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor), Raluca Turcan (ministrul Muncii) şi Robert Sighiartău (vicepreşedinte PNL). Un al patrulea candidat ar putea fi Lucian Bode. Dintre Roman, Turcan şi Sighiartău, ministrul Muncii are cele mai mici şanse. Prin urmare, lupta s-ar da între Roman, un politician cu experienţă în jocuri de culise, şi Sighiartău, politician mult mai tânăr, dar care ar avea de partea sa aleşii din filiale puternice. Potrivit surselor „Adevărul”, dacă Bode nu intră în cursă, Sighiartău s-ar baza inclusiv pe organizaţii ca Bihor, Cluj şi Suceava.

Însă primul pas până la alegerea noului preşedinte este delegarea atribuţiilor către un vicepreşedinte. În cazul în care există consens pentru desemnarea unuia dintre cei patru, liberalii dorind să fie reprezentantul lor, adică Florin Roman, atribuţiile preşedintelui vor fi îndeplinite prin rotaţie, săptămânal, de cei patru vicepreşedinţi.

Un alt semn de întrebare este legat de modul de derulare a negocierilor politice pentru noul Guvern. Surse din conducerea PNL au precizat pentru „Adevărul” că dacă liberalii vor avea un premier altul decât Cîţu, acesta ar urma să preia şefia Senatului, iar formaţiunea care va guverna alături de PNL, PSD sau USR va avea şefia Camerei Deputaţilor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite