Surse. Firea îl obligă pe Ciolacu să negocieze în genunchi cu Ponta. Miza: Capitala. Câte zeci de locuri eligibile cere Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dovada că Marcel Ciolacu şi Gabriela Firea nu se înţeleg din priviri
Dovada că Marcel Ciolacu şi Gabriela Firea nu se înţeleg din priviri

Gabriela Firea i-a cerut lui Marcel Ciolacu să accepte orice condiţie pusă de Victor Ponta pentru o alianţă PSD-ProRomânia. Firea se teme că Ponta, în cazul în care nu va bate palma cu Ciolacu, va arunca în cursa pentru Primăria Capitalei un candidat din partea ProRomânia, care va rupe din electoratul PSD suficient cât să-l facă pe Nicuşor Dan primar general.

Pentru a obţine al doilea mandat în fruntea Capitalei, e musai ca primarul general Gabriela Firea să intre în cursa electorală din postura de candidat unic al stângii, astfel încât să nu piardă voturi din bazinul tradiţional al PSD. Problema apare tocmai în propriul partid. Negocierile dintre Marcel Ciolacu şi Victor Ponta pentru o alianţă între PSD şi ProRomânia la alegerile locale şi parlamentare s-au împotmolit, susţin surse politice pentru Adevărul. 

Prin urmare, Ponta ameninţă că va desemna un candidat din partea ProRomânia pentru Capitală. Argumentul oficial: competiţia pentru Bucureşti va aduce mai multă notorietate partidului în perspectiva alegerilor parlamentare, adevărată miză a lui Victor Ponta. De altfel, în discuţiile cu liderii PSD, Ponta a lăsat de înţeles că ar putea intra chiar el în lupta pentru fotoliul de primar general, susţin sursele citate. Foştii săi colegi de partid sunt de părere că Ponta blufează, pentru că liderul ProRomânia e interesat să candideze la alegerile prezidenţiale din 2024, iar o înfrângere la locale i-ar afecta imaginea pe viitor.

Însă Gabriela Firea e înspăimântată de gândul că Ponta sau alt candidat ProRomânia ar putea să o concureze la Primăria Capitalei. ”Deocamdată, Firea se teme mai mult de Ponta decât de Nicuşor Dan. În cazul în care Ponta nu cade la pace cu Ciolacu, Firea poate să-şi ia adio de la primărie şi de la cariera politică. Orice candidat ProRomânia, nu neapărat Ponta, va rupe exact din voturile PSD. Şi nici nu trebuie să rupă mult, pentru că Firea şi Nicuşor Dan sunt umăr la umăr. Practic, Ponta i-ar asigura lui Nicuşor Dan victoria fără emoţii”, explică unul dintre vicepreşedinţii PSD pentru Adevărul.

Victor Ponta n-a ezitat să o critice public pe Gabriela Firea pentru decizia de a-l trimite pe viceprimarul PSD Aurelian Bădulescu să şicaneze conferinţa de presă susţinută de Nicuşor Dan în cartierul Ghencea din Capitală. „Tare mi-aş dori să nu văd o campanie cu viceprimarul care trăgea de Nicuşor Dan. Groaznic, groaznic. Nu aş vrea să văd aşa o campanie. Doamne, fereşte!”, a declarat Ponta la Digi 24. Întrebat dacă o susţine pe Firea, liderul ProRomânia a păstrat suspansul: „Nu am luat această decizie”.

Ponta ia pielea de pe Ciolacu la negocieri
Pentru a se asigura că Ponta nu-i va pune beţe-n roate, Gabriela Firea i-a cerut liderului interimar al PSD Marcel Ciolacu să accepte orice condiţie pune liderul ProRomânia la negocieri, susţin surse participante la discuţii. În schimb, Firea va fi de partea lui Ciolacu la Congresul din iulie al PSD pentru şefia plină a partidului. ”Presat de Firea, Ciolacu ar vrea să bată palma cu Ponta, dar sunt două probleme. În primul rând, Ponta cere peste 30 de locuri eligibile la parlamentare. Noi suntem la 25%, deci vom obţine cam 120 de mandate de senatori şi deputaţi, cam jumătate din cât avem acum. Dacă îi dăm lui Ponta cel puţin 30, cât vrea el, şi încă 10 locuri pentru ALDE, ajungem la 70 şi ceva de parlamentari, dacă nu mai puţin. Practic, PSD va fi un partid de 15% dacă ne raportăm la numărul de mandate. În al doilea rând, există o tabără puternică în PSD, condusă de Lia Olguţa Vasilescu, care nu vrea alianţă cu Ponta, după ce ProRomânia ne-a scos de la guvernare în toamnă”, susţin sursele citate.

Aşadar, Ciolacu e la mijloc: dacă acceptă condiţiile puse de Ponta, o mulţumeşte pe Firea, însă răscoleşte partidul. ”Ponta negociază dur şi la Bucureşti, pentru că va fi decisiv. Vrea multe locuri eligibile de consilieri la sectoare plus funcţii de viceprimar în cazul în care PSD câştigă primăriile. Firea îi oferă orice, numai să o susţină la Capitală”, conchid sursele citate. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite