Surse: Dragnea îşi elimină şi ultimii adversari din conducerea partidului. Ce lideri PSD vor fi maziliţi la Congres

Surse: Dragnea îşi elimină şi ultimii adversari din conducerea
partidului. Ce lideri PSD vor fi maziliţi la Congres

Liviu Dragnea se va înconjura doar de oameni loiali

Congresul extraordinar al PSD, convocat la insistenţele lui Liviu Dragnea, va avea trei mize: mazilirea unor vicepreşedinţi care nu-i sunt loiali liderului PSD, ridicarea interdicţiilor pentru social-democraţii cercetaţi penal şi acordarea unui vot de încredere, simbolic, pentru Liviu Dragnea, care oricum nu poate fi dat jos, au declarat surse politice pentru „Adevărul“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mazilirea opozanţilor lui Liviu Dragnea este principala miză a Congresului extraordinar al PSD, programat la mijlocul lunii martie. Mai exact, schimbarea unor vicepreşedinţi în care Liviu Dragnea nu (mai) are încredere. Potrivit unor surse din partid, printre cei căzuţi în dizgraţie se numără Nicolae Bănicioiu şi Ionuţ Vulpescu, foşti miniştri în guvernarea Ponta, care au rămas foarte apropiaţi de fostul premier, aflat acum în război deschis cu Liviu Dragnea. Un alt vicepreşedinte care va fi trecut pe linie moartă în partid este Georgian Pop, fost preşedinte al Comisiei pentru controlul SRI din Parlament, funcţie care acum îi aduce ghinion: Liviu Dragnea îl suspectează că e prea apropiat de serviciile de informaţii. 

Nici fostul premier Mihai Tudose nu este sigur că va rămâne vicepreşedinte al partidului. Deşi, prin demisia de la Palatul Victoria a scutit partidul de o nouă moţiune de cenzură împotriva propriului Guvern, deci de o nouă lovitură de imagine după modelul Grindeanu, surse din PSD susţine că Liviu Dragnea „nici nu a uitat, nici nu a iertat“ răzvrătirea lui Tudose, drept urmare vrea să-l lase fără nicio funcţie de conducere.

De asemenea, preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, cel care l-a susţinut pe Tudose în războiul cu Dragnea, va fi mazilit. „51 la sută aş înclina să nu mai candidez, ţinând cont de vârstă, am 57 de ani“, a anunţat Niculae Bădălău, ştiind că, fără susţinrea lui Liviu Dragnea, oricum nu poate rămâne omul numărul doi în partid. „ Bădălău se alintă“, l-a impulsionat amicul său Codrin Ştefănescu, secretarul general adjunct al PSD, aflat şi el pe lista indezirabililor. Ecaterina Andronescu şi Doina Pană ar putea fi excluse şi ele din rândul vicepreşedinţilor.

Vicepreşedinţii PSD fac parte din Biroul Permanent şi din Comitetul Executiv, structuri unde se tranşează dispute politice, cum s-a întâmplat recent în cazul Dragnea-Tudose. Deci Liviu Dragnea îşi va instala oameni fideli în funcţiile de vicepreşedinţi, încercând astfel să-şi securizeze fiecare vot în cazul unei noi răscoale în partid. 

Dragnea, de neclintit

Congresul va modifica articolul din Statutul PSD prin care demnitarii cercetaţi penal trebuie să se autosuspende din funcţie, interdicţie impusă de Victor Ponta, pe vremea când încerca să ofere partidului un plus de integritate. Oricum, conducerea PSD nu mai ţine cont de cazier. Însuşi preşedintele Liviu Dragnea este condamnat cu suspendare şi implicat în alte două dosare penale, iar Darius Vâlcov, consilier de stat la Cabinetul premierului Viorica Dăncilă, a fost condamnat la 8 ani de închisoare în primă instanţă. „90% dintre aleşii noştri sunt anchetaţi de statul paralel“, s-a plâns Codrin Ştefănescu.

Cât despre Liviu Dragnea, liderul PSD va primi un vot de încredere din partea partidului, după ce a trântit două guverne. Gestul va fi pur simbolic. Conform statutului, preşdintele PSD este ales şi revocat cu votul tuturor membrilor. Aşa că Liviu Dragnea nu poate fi dat jos în cadrul unui Congres la care votează doar delegaţii. Deci liderul PSD nu va avea nicio emoţie la Congres, nimeni nu-i pune în pericol funcţia. În mod ironic, Victor Ponta a impus condiţia ca preşdintele să fie revocat cu votul tururor mebrilor, tocmai c asă-şi securizeze poziţia de lider. Numai că, până la urmă, a demisionat. 

„Liviu Dragnea este văzut acum atotputernic, are pe toată lumea la picioare, toţi greii din partid au pupat inelul, a fost şi lista cu semnăturile, toţi miniştrii sunt ai lui, 57% din primari sunt ai PSD, 28 de preşedinţi de consilii judeţene sunt de la PSD, toate instituţiile cheie sunt ale lui - Curtea de Conturi, ANCOM, Avocatul Poporului, ANRE etc. Atunci el a zis că acum este momentul să le rupă definitiv gâtul opozanţilor pentru că există astfel de disidenţe în PSD“, a declarat deputatul Remus Borza (fost ALDE, în prezent independent) pentru DC News.

Înăbuşirea oricărei forme de opoziţie în partid, execuţia rivalilor, câţi or mai fi, dacă or mai fi, şi distragerea atenţiei de la problemele guvernării sunt motivele pentru care liderul PSD Liviu Dragnea a convocat un Congres extraordinar al PSD, susţin analiştii consultaţi de „Adevărul“.

citeste totul despre: