SURSE Dragnea forţează restructurarea Guvernului: se bazează pe 11 voturi de la minorităţi. Ce majoritate are PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Drganea
Liviu Drganea

Liderul PSD Liviu Dragnea forţează un vot în Parlament pentru schimbarea structurii Guvernului, astfel încât să-l impună pe Eugen Nicolicea ministru al Justiţiei, susţin surse din PSD pentru Adevărul. În condiţiile în care UDMR a anunţat că va sta deoparte, Dragnea se bazează pe 11 voturi de la minorităţile naţionale, care ar putea fi decisive, susţin sursele citate. Astfel, PSD ar avea cu 17 voturi mai mult peste limita majorităţii.

Întrebat de Adevărul cum va vota grupul minortităţilor naţionale în cazul în care PSD va cere un nou vot de încredere pentru Guvernul Dăncilă, Varujan Pambuccian a răspuns: „Încă nu am luat o decizie. Mâine vom avea o întâlnire pe această temă. Cred că ne îndreptăm spre varianta ca fiecare să voteze după propria conştiinţă“. Varujan Pambuccian este liderul grupului minortăţilor naţionale, care numără 17 deputaţi. 

La precedentele voturi, reprezentanţii minorităţilor naţionale s-au împărţit în două tabere: din cei 17 deputaţi, 10 au votat de fiecare dată cu PSD, iar 7 ori au votat de partea Opoziţiei, ori s-au abţinut. 

În condiţiile în care UDMR a anunţat că va lasă coaliţia PSD-ALDE să demonstreze că are singură majoritatea, votul minorităţilor naţionale ar putea înclina decisiv balanţa în favoarea lui Liviu Dragnea. Nu ar fi prima dată. Şi la moţiunea de cenzură pentru debararea Guvernului Grindeanu, provocată tot de Liviu Dragnea, mai mulţi deputaţi din grupul minorităţilor au votat alături de PSD.

Procedura restructurării Guvernului, diferită de remaniere, l-ar obliga pe Iohannis să-l accepte pe Eugen Nicolicea ministru, deci Dragnea şi-ar impune omul la Justiţie. Numai că liderul PSD ar risca să piardă guvernarea cu mâna lui, în condiţiile în care majoritatea PSD-ALDE în Parlament atârnă de doar 6 voturi. Azi, social-democraţii au mai pierdut un om: deputatul PSD de Argeş Nicolae Georgescu a plecat la Pro România, partidul lui Victor Ponta. 

Pe de altă parte, Dragnea dă asigurări că demersul său va reuşi, în ciuda faptului că alianţa PSD-ALDE a pierdut oficial majoritatea la Camera Deputaţilor.  „Dacă vom luat decizia să mergem cu Guvernul în Parlament pentru restructurare, avem majoritate fără UDMR, fără niciun fel de problemă“, a spus liderul PSD. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite