Surse: Doar un parlamentar din cei nouă ai PSD Iaşi ar vota moţiunea de cenzură împotriva guvernului Grindeanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Bănicioiu este parlamentar PSD Iaşi
Nicolae Bănicioiu este parlamentar PSD Iaşi

Doar un parlamentar din cei nouă ai PSD Iaşi ar vota moţiunea de cenzură împotriva guvernului Grindeanu, au declarat vineri surse din cadrul filialei ieşene a PSD, care susţin că situaţia este "delicată”, întrucât majoritatea aleşilor social-democraţilor de Iaşi nu doresc căderea Executivului.

Surse din cadrul PSD Iaşi au precizat, vineri, pentru News.ro că deocamdată doar un singur parlamentar din cei nouă ai organizaţiei, respectiv senatorul Victorel Lupu, s-ar fi exprimat tranşant în favoarea moţiunii de cenzură.

Aceleaşi surse au afirmat că dintre ceilalţi opt aleşi ai PSD Iaşi, unii ezită să se pronunţe, însă "cei mai mulţi nu vor vota pentru moţiune”.

"Situaţia este delicată. Doar senatorul Victorel Lupu s-a pronunţat pentru moţiune. O bună parte nu vor vota pentru moţiune, şi aici vorbim despre cei care îl susţin pe Mihai Chirica. Au prins locuri pe listele de la parlamentare cu sprijinul lui. Mai este deputatul Nicolae Bănicioiu, care, de asemenea, este în tabăra Grindeanu”, au precizat surse din cadrul PSD Iaşi.

Aceleaşi surse au afirmat că în cadrul şedinţei de vineri a Biroului Permanent Judeţean PSD Iaşi, deputatul Camelia Gavrilă ar fi spus că plecarea guvernului Grindeanu nu este o soluţie bună, după care ea a lipsit de la reuniunea Comitetului Executiv Judeţean al filialei.

Comitetul Executiv Judeţean al PSD Iaşi a decis, vineri după-amiază, susţinerea moţiunii de cenzură pe care PSD o va iniţia săptămâna viitoare împotriva guvernului Grindeanu.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite