Surse. Cine sunt cei 8 jurnalişti preferaţi de Iohannis să-i pună întrebări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis răspunde presei doar când e presat de interesul electoral
Klaus Iohannis răspunde presei doar când e presat de interesul electoral

Potrivit surselor Adevărul, opt jurnalişti şi un politolog vor participa la dezbaterea electorală organizată de preşedintele Klaus Iohannis, marţi, de la ora 19.00. Cine sunt cei nouă?

1. Ion M. Ioniţă (Adevărul)

2. Cristian Leonte (Pro TV)

3. Radu Tudor (Antena 3)

4. Cristina Şincai (România TV)

5. Moise Guran (Europa FM)

6. Silviu Mănăstire (B1tv)

7. Clarice Dinu (Hotnews)

8. Ramona Avramescu (TVR)

9. Cristian Pîrvulescu (SNSPA)

Pe de altă parte, gazetarul Cristian Tudor Popescu a refuzat invitaţia, pe motiv că Administraţia Prezidenţială nu a lăsat redacţiilor libertatea de a alege ce jurnalişti trimit la dezbatare. „Dacă sunt invitaţii în alb trimise redacţiilor, atunci eu pot să revin asupra hotărârii mele“, a declarat Cristian Tudor Popescu. Gazetarul e de părere că locul pentru dezbatere e în regulă, însă modul de selecţie al jurnaliştilor care pot pune  întrebări lasă de dorit.

Pe lângă jurnaliştii care vor pune întrebări, la dezbatere au mai fost invitaţi şi alţi reprezentanţi ai presei, care doar vor asista, ca spectatori, de la balcoane. „Este o sală mică, din păcate, are doar 215 locuri pe scaune şi două loje, două balcoane mari, care vor fi ocupate de presa acreditată, presă străină şi presă din România. În sală, în afara a patru consilieri ai domnului preşedinte, vor mai fi opt oameni din staff-ul electoral, deci 12 persoane, iar restul de 202-203 persoane, cât ne permite sala, vor fi studenţi. Este o dezbatere după model american sau model francez“, a precizat Rareş Bogdan.

Liberalii speră ca peste 7 milioane de cetăţeni să urmărească evenmentul, programat cu cinci zile înainte de finala prezidenţială. „Dezbaterea va fi transmisă de un radio şi cinci televiziuni de ştiri. Plus ne aşteptăm ca de data asta, totuşi, televiziunea naţională să se comporte ca atare şi să preia această dezbatere. Plus foarte multe site-uri de ştiri, conturi de Facebook. Dezbaterea pe care eu am moderat-o în urmă cu cinci ani la Realitatea TV a avut per total o audienţă de 5,5 milioane de telespectatori. Acum ne aşteptăm ca audienţa cu tot cu Facebook să fie undeva la peste şapte milioane de cetăţeni“, a adăugat Rareş Bogdan, implicat direct în organizare.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite