SURSE Cum arată schiţa Guvernului Ciucă, după împărţirea ministerelor între partide

0
Publicat:
Ultima actualizare:
PSD-ul lui Marcel Ciolacu va avea cele mai multe ministere. FOTO Mediafax
PSD-ul lui Marcel Ciolacu va avea cele mai multe ministere. FOTO Mediafax

Varianta unui Guvern condus de Nicolae Ciucă ar permite PSD să preia mai multe din ministerele importante, cum sunt Finanţele, Transporturile şi Economia. Pe de altă parte, liberalii ar urma să aibă un număr mai mic de portofolii, printre acestea fiind Internele şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. UDMR rămâne cu aceleaşi portofolii ca în Cabinetul Cîţu.

Patru ore de negocieri au fost necesare pentru ca partidele din noua coaliţie de guvernare să se înţeleagă în ceea ce priveşte modul cum ar urma să aibă loc împărţirea ministerelor. În condiţiile în care premierul va fi al PNL, aşadar Nicolae Ciucă, liberalii ar urma să ia un număr mai mic de ministere. Zece portofolii ar urma să aibă PSD, opt PNL şi trei UDMR. 

Surse politice au precizat pentru „Adevărul” că social-democraţii au reuşit să obţină ministere ca Finanţele, Transporturile, Economia, Munca, Apărarea, Sănătatea, Agricultura sau Cultura, dar şi importanta funcţie de secretar general al Guvernului, adică persoana care contrasemnează toate actele normative ale premierului.

Pe de altă parte, liberalii au obţinut Internele, Externele, Justiţia, Educaţia, Investiţiile şi Proiectele Europene, Energia, Digitalizarea, precum şi un nou minister pentru IMM-uri. 

Partidul condus de Kelemen Hunor, UDMR, a reuşit să-şi păstreze toate portofoliile, adică Dezvoltarea, Mediul şi Ministerul Sportului.

Rotaţia premierilor ar urma să aibă loc la 1 iulie 2023, moment în care se va schimba şi structura Guvernului, adică vor fi doar 19 ministere, adică opt la PSD, opt la PNL şi 3 la UDMR.

În sistemul de rotaţie a ministerelor vor intra cele două portofolii cu rol de avizare, adică Justiţia şi Finanţele, dar şi ministerele considerate de forţă, adică Internele şi Apărarea Naţională.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite