Surse: Cum arată prima schiţă a Guvernului Cioloş. Executivul, gândit în ipoteza unei echipe formate doar din USR-işti

Surse: Cum arată prima schiţă a Guvernului Cioloş. Executivul, gândit în ipoteza unei echipe formate doar din USR-işti

Dacian Cioloş şi Dan Barna FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Dacian Cioloş, premierul desemnat, şi USR, formaţiunea pe care o conduce, au început să contureze schiţa noului Guvern, fiind luată în calcul varianta unui Executiv monocolor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit informaţiilor „Adevărul”, liderii USR au discutat până în prezent doar ipoteza unui Guvern monocolor, dat fiind faptul că nicio altă formaţiune nu este dispusă să intre la guvernare. 

Ciorna Cabinetului Cioloş, potrivit unor surse din conducerea USR, ar fi următoarea: 

Premier: Dacian Cioloş;

Vicepremier şi ministru al Afacerilor Externe: Dan Barna;

Ministru al Finanţelor: Claudiu Năsui (o altă variantă ar fi Anca Dragu, dar aceasta nu ar renunţa la funcţia de preşedintă a Senatului);

Ministru al Internelor: Dragoş Tudorache; 

Ministru al Justiţiei: Stelian Ion sau Ralica Prună. Şansele cu Prună variantă  de ministru sunt însă mici, aceasta fiind nefiind într-o relaţie prea bună cu liderii USR, în urma unor intervenţii publice. 

Ministru al Apărării: Nicu Fălcoi;

Ministru al Dezvoltării: Ionuţ Moşteanu; 

Ministerul Transporturilor: Cătălin Drulă;

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene: Cristian Ghinea;

Ministerul Sănătăţii: Ioana Mihăilă sau Vlad Voiculescu;

Ministru al Muncii: Oana Ţoiu (o altă variantă este Dragoş Pâslaru, însă acesta nu ar fi dispus să figureze pe o listă de miniştri care pică la vot)

Ministru al Educaţiei: Ştefan Pălărie

Ministeru al Digitalizării: Ciprian Teleman sau Radu Panait;

Ministru al Mediului: Octavian Berceanu;

Ministru al Energiei; Cristina Prună;

Ministru al Tineretului: Tudor Pop;

Ministru al Agriculturii: George Căţean. 

Tradiţional, unele ministere sunt discutate şi cu preşedintele statului, cum sunt cele privind Externe şi Apărarea, acolo unde Klaus Iohannis a susţinut în ultimii ani doar tehnocraţi, unii devenind între timp şi membri de partid, cum este cazul lui Nicolae Ciucă. 

Liviu Iolu (USR): Sunt liste cu dorinţe

Liviu Iolu, fost membru al conducerii USR PLUS, susţine că încă nu a fost făcută nicio listă cu miniştri, fiind în prezent doar „liste cu dorinţe”. „Văd că au început să apară liste de miniştri. Unele sunt "liste de dorinţe", cam cum trimiţi scrisori către Moş Crăciun şi speri să se întoarcă cu sacul. Cineva vrea ministru, îşi trece numele pe o hârtie şi mai adaugă alte 20 ca să pară verosimil 🙂A doua categorie sunt ficţiunile 100%. Altădată pe ficţiuni se luau bani, acum văd că sunt date gratis către popor”, a scris Iolu pe pagina sa de Facebook.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările