Superimunitatea avocaţilor, la vot final în Camera Deputaţilor. Dragnea: Eu am decis să nu votăm legea avocaţilor astăzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legea avocaturii, iniţiată de parlamentari-avocaţi de la toate partidele, care prevede, printre altele, obligativitatea ca avocatul să fie informat imediat ce a fost interceptat într-un dosar, s-a aflat pe ordinea de zi a plenului a Camerei Deputaţilor, de miercuri. Liviu Dragnea a precizat că el a propus ca această lege să nu fie discutată miercuri.

UPDATE Preşedintele PSD Liviu Dragnea susţine că el a decis ca proiectul de lege care prevede ca avocaţii să fie informaţi imediat după ce se dispune interceptarea convorbirilor, iar documentele care vizează relaţia lor cu clienţii să nu poate fi ridicate de către procurori să nu mai fie votat miercuri în plenul Camerei Deputaţilor pentru că este necesară o analiză mai serioasă pe acest proiect.

„Eu am decis asta (n.r. - să nu se mai supună la vot proiectul) pentru că eu zic că trebuie o analiză mai serioasă pe acest subiect. Adică trebuie să ne uităm mai bine pe ea şi să vedem dacă e oportună sau nu şi dacă e bună în forma care a ieşit din comisie. Orice act normativ în domeniul ăsta trebuie să fie analizat foarte bine. Trebuie întrebate toate părţile interesate: societatea civilă, sistemul de justiţie, alţi specialişti pentru că este o lege care a născut foarte multe discuţii, foarte multe păreri pro şi contra şi eu zic că nu strică nimpnui dacă mai aşteaptă. Măsurăm de mai multe ori şi, când tăiem, să fim siguri că tăiem bine”, a declarat Liviu Dragnea. 


Aleşii trimit pentru a doua oară în plenul Camerei Deputaţilor Legea avocaturii pentru votul final, după ce, în urmă cu o lună, legea a fost retrimisă la Comisie la cererea liberalului Victor Paul Dobre. Marţi, deputaţii din Comisia juridică doar au mimat că discută pe fond această lege, aceştia fiind de acord cu forma care trecuse în urma cu o lună şi jumătate. Astfel, la propunerea deputatului UDMR Mate Andras  aceştia au întocmit un raport pozitiv, fiind votat aproape de toţi deputaţii, cu două excepţii: liberalii Gabriel Andronache şi Niculina Mocioi, care s-au abţinut.

Motivul susţinerii puternice a acestei legi este susţinerea parlamentară de la aproape toate partidele, de la aleşi care au probleme cu Justiţia, cum e cazul Dan Şova sau Titus Corlăţean, la parlamentari cu un cuvânt greu în partide sau care fac parte din comisiile juridice: Florin Iordache, Florin Pâslaru – ambii PSD, Cătălin Boboc şi Alin Tişe de la PNL, sau şeful deputaţilor UMDR, Mate Andras. 

Ironia lui Dragnea
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a comentat ironic votul dat în urmă cu o săptămânnă  la Comisia juridică în ceea e priveşte Legea avocaturii.  „Am auzit şi eu despre chestia asta. Ştiu că stabilisem că mai trebuie analizată şi ne uităm miercuri. Dacă nu a fost o analiză bună şi dacă legea este periculoasă pentru stabilitatea mondială, mai discutăm“, a spus Dragnea. Preşedintele PSD a răspuns  în acelaşi mod şi când s-a referit că forma iniţiativei a rămas la fel ca în urmă cu o lună şi jumătate. „Probabil că este o boală care se ia. Colegii mei poate s-au inspirat de la ministrul Justiţiei şi care a venit peste noapte cu o OUG şi au zis că ăsta e modelul de tehnocrat. Ieşi cu legea imediat şi o dezbatem“, a conchis liderul PSD.

Procurorii vor avea puteri limitate
Legea interzice procurorilor să mai ridice înscrisuri, să pună sub sechestru, ori să dispună confiscarea unor probe precum corespondenţa dintre client şi avocat. Procurorii nu vor mai putea confisca calculatoarele sau telefoanele mobile aparţinând avocaţilor, chiar dacă pe aceste aparate ar conţine probe relevante pentru anchetă. În plus, judecătorii sunt obligaţi să-i notifice pe avocaţi dacă au autorizat interceptarea telefoanelor acestora.

Decizia CEDO pe tema imunităţii avocatului

O decizie dată joi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) ar putea arunca în aer discuţiile din Parlamentul României, privind proiectul de lege care le oferă avocaţilor superimunitate. Magistraţii europeni au decis că justiţia poate utiliza interceptări telefonice dintre un avocat şi clientul său pentru anchetarea avocatului.

Judecătorii CEDO au decis că secretul profesional al avocaţilor poate fi eludat, iar interceptările discuţiilor acestora pot fi folosite atunci când conţinutul stenogramelor „este de natură să stârnească suspiciunea participării chiar a avocatului la o infracţiune”. Magistraţii au precizat însă că este important „ca drepturile la apărare ale clientului să nu fie alterate, respectiv ca afirmaţiile sale transcrise să nu fie folosite împotriva sa în procedura al cărei obiect este”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite