Superimunitatea avocaţilor revine la votul final

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mate Andras, unul dintre iniţiatorii legii
Mate Andras, unul dintre iniţiatorii legii

Legea avocaturii, iniţiată de parlamentari-avocaţi de la toate partidele, care prevede, printre altele, obligativitatea ca avocatul să fie informat imediat ce a fost interceptat într-un dosar, a primit raport pozitiv la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, aceasta urmând să ajungă în plen pentru votul final.

Astfel, aleşii trimit pentru a doua oară în plenul Camerei Deputaţilor Legea avocaturii pentru votul final, după ce, în urmă cu o lună, legea a fost retrimisă la Comisie la cererea liberalului Victor Paul Dobre. Marţi, deputaţii din Comisia juridică doar au mimat că discută pe fond această lege, aceştia fiind de acord cu forma care trecuse în urma cu o lună şi jumătate. Astfel, la propunerea deputatului UDMR Mate Andras  aceştia au întocmit un raport pozitiv, fiind votat aproape de toţi deputaţii, cu două excepţii: liberalii Gabriel Andronache şi Niculina Mocioi, care s-au abţinut.

Motivul susţinerii puternice a acestei legi este susţinerea parlamentară de la aproape toate partidele, de la aleşi care au probleme cu Justiţia, cum e cazul Dan Şova sau Titus Corlăţean, la parlamentari cu un cuvânt greu în partide sau care fac parte din comisiile juridice: Florin Iordache, Florin Pâslaru – ambii PSD, Cătălin Boboc şi Alin Tişe de la PNL, sau şeful deputaţilor UMDR, Mate Andras. 

Ironia lui Dragnea
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a comentat ironic votul dat marţi de Comisia juridică în ceea e priveşte Legea avocaturii.  „Am auzit şi eu despre chestia asta. Ştiu că stabilisem că mai trebuie analizată şi ne uităm miercuri. Dacă nu a fost o analiză bună şi dacă legea este periculoasă pentru stabilitatea mondială, mai discutăm“, a spus Dragnea. Preşedintele PSD a răspuns  în acelaşi mod şi când s-a referit că forma iniţiativei a rămas la fel ca în urmă cu o lună şi jumătate. „Probabil că este o boală care se ia. Colegii mei poate s-au inspirat de la ministrul Justiţiei şi care a venit peste noapte cu o OUG şi au zis că ăsta e modelul de tehnocrat. Ieşi cu legea imediat şi o dezbatem“, a conchis liderul PSD.

Procurorii vor avea puteri limitate
Legea interzice procurorilor să mai ridice înscrisuri, să pună sub sechestru, ori să dispună confiscarea unor probe precum corespondenţa dintre client şi avocat. Procurorii nu vor mai putea confisca calculatoarele sau telefoanele mobile aparţinând avocaţilor, chiar dacă pe aceste aparate ar conţine probe relevante pentru anchetă. În plus, judecătorii sunt obligaţi să-i notifice pe avocaţi dacă au autorizat interceptarea telefoanelor acestora.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite