Anul super-electoral 2024, cu toate tipurile de alegeri prevăzute în calendar, europarlamentare, locale, parlamentare şi prezidenţiale, are şi o altă particularitate ce va infuenţa în mod decisiv viaţa politică. Ceea ce individualizează şi mai mult anul 2024 este că se se încheie ciclul prezidenţial al celor două mandate. Preşedintele Iohannis nu va mai candida, ceea ce influenţează puternic situaţia din interiorul tuturor partidelor cu cu pretenţii la viitoarele alegeri. Competiţia este deschisă la PNL, USR Plus şi PSD, cu menţiunea că, în cazul social-democraţilor nu asităm şi la o cursă pentru şefia partidului ca în cazul celorlalte două formaţiuni.

S-ar părea că trei ani până la alegeri înseamnă mult. Deloc adevărat, în condiţiile în care principalele partide nu au încă un candidat desemnat la prezidenţiale. Desemnarea acestui candidat va cântări greu atât în raporturile de putere interne, cât şi în definirea şanselor fiecărui partid în 2024, ţinând cont că în România alegerile sunt puternic personalizate, iar candidatul la prezidenţiale poate funcţiona ca o locomotivă sau, din contră, ca o frână pentru propria formaţiune.  

Lupta a început deschis în PNL şi este clar că nu va fi un galop de sănătate pentru niciun pretendent la şefia partidului. Chiar dacă Ludovic Orban a plecat din poziţia de favorit, ţinând cont de experienţa sa de o viaţă petrecută în PNL, de cunoaşterea la rădăcină a partidului şi de legăturile cu organizaţiile stabilite în timp, Florin Cîţu nu mai este un outsider. Sprijinul obţinut de premier de la prima strigare nu este deloc subţire şi nici de faţadă. Asta înseamnă că lupta se dă, rezultatul nu este cunoscut dinainte. Esenţiale vor fi următoarele luni până la congres, timp în care  vor fi mişcările de trupe şi o competiţie acerbă pentru a câştiga organizaţii. Având guvernarea, liderii PNL nu-şi permit o campanie în forţă şi nici atacuri fratricide care să distrugă partidul. Ei trebuie să arate că se preocupă de problemele ţării, în timp ce aleargă pe toate coclaurile pentru a obţine voturi. Pe lângă lupta dintre taberele Orban-Cîţu, o altă linie divizează partidul, coaliţia cu USR Plus. Nu puţini îşi doresc expulzarea USR Plus cu iluzia unei guvernări liberale susţinute de PSD din Parlament.

La rândul său USR Plus este divizat între taberele Barna şi Cioloş, fără a mai menţiona restul fracţiunilor cu geometrie politică variabilă. Propunerea de compromis făcută de Dacian Cioloş, ca ambii să nu candideze, a fost, probail, una de imagine. De ce ar renunţa un politician la o şansă importantă? Barna nu a intrat în turul al doilea al prezidenţialelor trecute, dar atunci era o cu totul altă situaţie, cu un preşedinte în funcţie şi cu un PSD ce îşi conservase electoratul tradiţional, în ciuda unei candidaturi total nepotrivite.

Acum, nu va mai fi niciun preşedinte titular în cursă, iar PSD are aceeaşi sarcină de a găsi un candidat, în condiţiile în care Marcel Ciolacu nu s-a arătat prea tentat de campania prezidenţială. Atunci, de ce ar renunţa un lider ambiţios de la USR Plus la o astfel de oportunitate? Până în toamnă, în USR Plus se pot întâmpla multe şi pot apărea şi alte candidaturi cum ar fi cea a lui Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor.  În oglidă faţă de PNL şi USR Plus are de reflectat cât de mult rămâne la guvernare. Neînţelegerile cu liberalii au trecut deja printr-o criză şi vor apărea şi altele. Iar apropierea alegerilor, nu face bine, în general, coaliţiilor de guvernare.