Sunt o fascistă tânără şi tristă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Viaţa într-o ţară în care un asemenea om este numit de premier „un fascist bătrân“ trezeşte în mine o deznădejde cruntă, un nod în plus în gât şi o tristeţe enormă.”
„Viaţa într-o ţară în care un asemenea om este numit de premier „un fascist bătrân“ trezeşte în mine o deznădejde cruntă, un nod în plus în gât şi o tristeţe enormă.”

Respectul. R-E-S-P-E-C-T-U-L. Decenţa. D-E-C-E-N-Ţ-A. Nu ne-a mai rămas mare lucru, de vreme ce politicienii, cei mai vizibili oameni din această ţară, se porcesc zi de zi la televizor, cum le vine la gură, cu un comportament comparabil cu al unor (şi aici las un loc liber. Aş jigni pe oricine, orice fel de comparaţie aş face).

Nu, nu m-am prins eu abia în dimineaţa asta, ci asistăm de o bună bucată de vreme la o lipsă completă de bun-simţ pe scena politică din România, la discursuri fără pic de eleganţă, la reacţii care, de multe ori, arată lipsuri elementare. Suntem tot mai mult rudele sărace ale unei Europe care ne primeşte, ne pune de mâncare în farfurii, dar ne aşază la masa din bucătărie, în timp ce musafirii adevăraţi au terminat deja de mâncat în sufragerie.  

M-am crucit zilele trecute după un discurs al unui preşedinte furios, care îl numea pe premier „mitoman“, „laş“, „corupt“. La scurt timp, s-a declanşat un nou scandal: Traian Băsescu a trimis Curţii Constituţionale o sesizare care îl vizează pe Ponta, legată de faptul că şeful Guvernului nu a contrasemnat o serie de decrete de decorare. Pe listă se afla fosta conducere a Institutului Cultural Român (Horia-Roman Patapievici şi Mircea Mihăieş).

Reacţia lui Ponta nu a întârziat să apară: „Erau acolo persoane care au făcut deseori declaraţii şi au exprimat opinii anti-româneşti, chiar fasciste, nu exagerez, pentru că dacă vă uitaţi la domnul, e un domn Mihăieş, dânsul e de extremă dreaptă, e un fascist bătrân, aşa, că nu credeam că mai există neonazişti în Europa, uite, există şi în România“. De altfel, nu este prima dată când premierul României face asemenea remarci. La începutul acestui an, spre exemplu, Ponta declara că Monica Macovei are „o gândire fascistă, nazistă“. Sunt cuvinte cel puţin periculoase, cu care regimurile comuniste au defilat de-a lungul istoriei, pe care şi Putin le foloseşte pentru a împroşca în stânga şi în dreapta. „Fasciştii, fasciştii!“, cuvinte în spatele cărora ne putem ascunde ca în spatele unor cuţite lungi, în ideea că Europa o să aplaude din fotoliu, scărpinându-se pe burtă.  

Între timp, Revista 22 strânge semnături pentru ca Ponta să îşi ceară public scuze, iar Societatea „Timişoara“ condamnă afirmaţia. Eu ce aş putea zice? Să semnez, să condamn, să ridic problema, să trag semnalul, etc? Sunt o jurnalistă amărâtă, locuiesc într-o garsonieră în chirie şi circul cu tramvaiul. Nu e vorba că m-ar băga cineva în seamă. E pur şi simplu o chestiune de respect. Mircea Mihăieş mi-a fost profesor la facultate, în Timişoara. Mircea Mihăieş se numără printre oamenii care au reuşit să îmi deschidă mintea. Viaţa într-o ţară în care un asemenea om este numit de premier „un fascist bătrân“ trezeşte în mine o deznădejde cruntă, un nod în plus în gât şi o tristeţe enormă. 

Dincolo de discuţia de principiu despre discursurile jignitoare la adresa intelectualilor, mai trebuie să adaug un lucru foarte important: departe de a fi „un fascist bătrân“, Mircea Mihăieş este un adevărat domn în faţa căruia îmi scot, chiar acum, pălăria invizibilă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite