Suciu, săgeţi către Teodorovici: Mi-am asumat să candidez şi nu m-am răzgândit. Duşmanii sunt afară, aici sunt doar prietenii

Suciu, săgeţi către Teodorovici: Mi-am asumat să candidez şi nu m-am răzgândit. Duşmanii sunt afară, aici sunt doar prietenii

Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării. FOTO Alexandru Dobre / Mediafax

Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării şi candidat la funcţia de preşedinte-executiv, a declarat, la Congresul PSD, că printre cei prezenţi sunt doar prieteni, „duşmanii“ fiind afară. Mai mult, Suciu l-a criticat pe Eugen Teodorovici pentru faptul că s-a răzgândit privind candidatura..

Ştiri pe aceeaşi temă

„Dacă partidul nu a câştigat alegerile în 26 mai, atunci vina ne aparţine nouă. Eu sper că vă voi cuceri inimile, pentru că am cel mai mare respect pentru voi.  Vom mai pierde alegeri, dar vom şi câştiga. Aceasta e soarta oricărui partid. Eu înţeleg neîncrederea, speranţa sau hazardul, cum e cazul unei candidaturi cum e a mea. Am dorinţa să fiu dintr-o echipă care vorbeşte din suflet. E în loc în PSD pentru toată lumea.“, a declarat Daniel Suciu. 
 
Ministrul Dezvoltării a lansat săgeţi şi către Eugen Teodorovici, contracandidat al său care în urmă cu o zi se retrăsese din cursă. 

„Mi-am asumat să candidez şi nu m-am răzgândit, mi-am asumat să fac şi lucruri considerate controversate. Mi-am asumat să vorbesc despre Codul Admnistrativ şi despre administraţia din România. Da, mi-am asumat să intru în Guvern cu memorandumul de descentralizare.  
Duşmanii sunt afară, aici sunt doar prietenii, iar pentru moment şi adversarii“, a completat Suciu.  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: