SUA, prin ochii PSD: mai mult „ciumă“ decât „mumă“. Cine sunt social-democraţii care au venit cu jigniri la adresa partenerului strategic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PSD a avut în ultimii doi ani poziţii contradictorii la adresa Statelor Unite. Pe de o parte, social-democraţii sunt solidari cu americanii doar în zile simbolice, cum au fost comemorarea a 17 ani de la atentatele din 11 septembrie 2001 sau aniversarea Parteneriatului Strategic. Pe de altă parte, liderii PSD au atacat dur Washingtonul, când partenerii americani au încurajat  lupta împotriva corupţiei.

Lideri-cheie ai PSD au salutat, joi, împlinirea a şapte ani de la adoptarea documentului care defineşte termenii parteneriatul strategic între România şi Statele Unite ale Americii şi 20 de ani de la lansarea acestuia. Cu două zile înainte, grei ai PSD, ca Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă, se declarau solidari cu SUA la 17 ani de la atentatele din 11 septembrie 2001.

Însă, tonul PSD e unul schimbat şi tăios când se ajunge la teme sensibile, cum e lupta împotriva corupţiei sau relaţiile comerciale. În urmă cu trei săptămâni, senatorul Liviu Pop, fost ministru al Educaţiei din partea PSD, distribuia pe Facebook o imagine în care Statele Unite şi Germania apăreau ca gândaci, aceştia dorind să vină să negocieze cu Klaus Iohannis luarea gazelor din Marea Neagră. Pop nu a regretat niciun moment mesajul, declarând că el e anti-Iohannis, dar pro-occidental, chiar dacă a jignit partenerul strategic. 

„Nu suntem o colonie“

Mult mai vocal în atacurile la Statele Unite şi la reprezentanţii acestei ţări a fost social-democratul Cătălin Rădulescu, cunoscut şi ca „Deputatul mitralieră“, ales care cu mai multe ocazii a subliniat faptul că România nu este o colonie a partenerului strategic de peste Ocean. „Hans Klemm, ambasadorul SUA în România, îşi bate joc, el crede că noi suntem vreo colonie a Statelor Unite. Nu suntem colonia nimănui. Suntem o ţară independentă. Actul legislativ nu poate să-l dicteze nişte state sau nişte ambasadori. Actul legislativ îl face poporul român prin aleşi“, afirma Rădulescu la sfârşitul lui iunie, înainte de adoptarea Codurilor Penale.

Declaraţii critice la adresa Statelor Unite au fost făcute şi de Liviu Dragnea, şi de Călin Popescu-Tăriceanu. De exemplu, aceştia au reacţionat foarte dur, printr-o scrisoare semnată de ei în numele Parlamentului, la sfârşitul lunii noiembrie, după ce Departamentul de Stat al SUA se declarase îngrijorat de eforturile duse împotriva corupţiei, în contextul dezbaterilor pentru adoptarea legilor Justiţiei. „Am luat act cu neplăcută surprindere de comunicatul SUA. Voturile din Parlament nu pot face obiectul niciunei forme de presiune“, se arăta în scrisoarea celor doi.

Mai mult, Dragnea a avut mai multe atacuri la adresa reprezentantului SUA în România, ambasadorul Hans Klemm. „Şi eu sunt îngrijorat de nişte ambasadori în România care îşi permit să ne interzică şi dreptul de a începe dezbaterea. Urmează să ni se interzică dreptul de a gândi“, declara Dragnea după un comunicat al ambasadei Statelor Unite în România, sugerând că reprezentantul Washingtonului în România s-ar apropia de traficul de influenţă, prin reprezentarea intereselor companiilor americane la întâlnirile cu miniştrii români. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite