Strategia prin care Nicuşor Dan se întoarce la şefia USR. Surse: USR Sector 6 nu-i validează demisia. „Probabil nu se mai organizează un nou Congres“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Demisia lui Nicuşor Dan din USR nu va fi validată de către organizaţia Sector 6, de care aparţine acesta, până la Consilul Politic programat peste două săptămâni, au declarat surse din conducerea USR pentru „Adevărul”. "E foarte probabil să nu se mai organizeze nici un nou Congres, iar Nicuşor Dan să se întoarcă direct în funcţia de preşedinte", mai spun sursele citate. Iată cum.

Demisia lui Nicuşor Dan din funcţia de membru al USR trebuie validată de Organizaţia Sector 6, de care acesta, scriptic, aparţine. Numai că, potrivit unor surse din USR, conducerea organizaţiei Sector 6 nu se va întruni în următoarele două săptămâni pentru a consfinţi plecarea lui Nicuşor Dan din partid. Miza este următoarea: soarta lui Nicuşor Dan să fie decisă direct de Consiliul Politic, for amplu de conducere, în care se vor  reuni, pe 17 iunie, liderii USR din teritoriu şi parlamentarii pentru a decide viitorul partidului. „N-are sens să-i valideze Sectorul 6 demisia, ca apoi, după câteva zile, Consiliul Politic să decidă că Nicuşor Dan rămâne în partid”, au declarat pentru „Adevărul” surse din conducerea USR.

Consiliul Politic al USR va hotărî dacă partidul trebuie să adopte o poziţie clară pe tema referendumului ce vizează familia tradiţională, după ce, săptămâna trecută, Biroul Naţional a votat, cu un scor foarte strâns, că USR trebuie să se opună revizuirii Constituţiei.  

„Doar o demisie verbală”
Potrivit surselor citate, este “foarte probabil” ca membrii Consiliului Politic să invalideze decizia adoptată săptămâna trecută de Biroul Naţional. La mijloc va fi tocmai demisia lui Nicuşor Dan. Căci, din moment ce Consiliul Politic va răsturna decizia Biroului Naţional, învingător politic va ieşi Nicuşor Dan, cel care a pledat pentru neasumarea vreunei direcţii: nici “pentru”, nici împotrivă.

“Consiliul Politic va desfiinţa decizia Biroul Naţional, asta arată toată semnalele din teritoriu. Oamenii nu vor să plece Nicuşor din partid, chiar dacă unii îl critică în continuare că nu-l vrea pe Dacian Cioloş în USR. Decizia Consiliului Politic va însemna, automat, întoarcerea lui Nicuşor Dan în partid. Şi nici măcar întoarcere, căci dacă Sectorul 6 nu-i validează demisia, el n-a plecat, statutar, din partid, deci n-are de unde să se întoarcă. Rămâne doar o demisie verbală”, a explicat unul dintre liderii USR. E de aşteptat ca USR Sector 6 să nu valideze demisia, din moment ce organizaţia este de partea lui Nicuşor Dan în disputa acestuia cu Cristian Ghinea.

Pe scurt, sunt şanse foarte mari ca Nicuşor Dan să se întoarcă în USR în data de 17 iunie. Însă cum rămâne cu demisia din funcţia de preşedinte al partidului? Se va mai organiza un nou Congres? “Aici discuţia este mai complicată. Teoretic, Nicuşor Dan a demisionat din USR ca urmare a unei decizii a Biroului Naţional. Acea decizie va fi întoarsă de un for superior, Consiliul Politic, prin urmare se consideră că Nicuşor Dan a avut dreptate, deci el trebuie să rămână preşedintele USR. Aceasta este interpretarea în spiritul statutului. Dar se poate convoca <<de îndată>> Congresul, aşa cum cere litera legii. Vom vedea”, a declarat, pentru “Adevărul”, unul dintre vicepreşedinţii USR.

Un alt vicepreşedinte spune: „E foarte probabil să nu se mai organizeze un nou Congres, iar Nicuşor Dan să se întoarcă direct în funcţia de preşedinte. Un nou Congres ar trebui să aleagă doar preşedintele, pentru că Biroul Naţional rămâne acelaşi, ales la Cluj. Şi de ce să mai facem un nou Congres doar pentru preşedinte, căci tot Nicuşor Dan va fi singurul candidat. Oricum, se va decide prin vot ce şi cum”.

Nicuşor Dan şi Clotilde Armand s-au împăcat

Surse din USR au delcrat pentru “Adevărul” că Nicuşor Dan şi Coltilde Armand îşi vorbesc din nou, după disputa de la începtului anului, terminată cu excluderea lui Sergiu Moroianu, soţul lui Coltilde Armand, din partid. Emblema aripii conservatoare din USR, Clotilde Armand a susţinut în Biroul Naţional că partidul nu trebuie să se poziţioneze împotriva referendumului de revizuire a Constituţiei şi i-a cerut public lui Nicuşor Dan să nu plece din partid.

Dacă partidul îşi schimbă politica şi dacă mă primesc şi ei înapoi, sunt gata să mă întorc. Nicuşor Dan, preşedinte demisionar al USR
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite