Stolojan, despre fuziunea dintre PNL şi PDL: „Noul partid să se numească PNL-PDL sau PNL-CD“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan este de părere că dacă cele două partide, PNL şi PDL, care se pregătesc să fuzioneze, se împiedică de nume, atunci nu merită să mai discute de unificarea dreptei. Stolojan propune ca partidul nou creat să poarte numele PNL-PDL sau PNL-CD.

„Eu pot da o părere, dar nu este aici nici timpul, nici eu nu sunt cea mai indicată persoană, nu fac parte din echipa de negociere, dar eu cred că se pot găsi soluţii. De exemplu, noul partid să se numească PNL-PDL sau PNL-CD, de la Creştin Democraţie. Pentru că ideea este nu să avem un partid care prin nume se adresează de fapt aceluiaşi electorat. Noi dorim ca această fuziune să adauge la electoratul pe care îl au ambele partide. Dacă cele două partide, PNL şi PDL, se împiedică de nume, atunci practic, nu merită nici să facă fuziune, nici alianţă şi nici să mai discute de unificarea dreptei“, a spus Stolojan, la RFI.

Europarlamentarul PDL a dat şi un exemplu din politica europeană. „Eu cred că se poate ajunge la o soluţie fără nici un fel de probleme. V-aş da un exemplu: există în Parlamentul European grupul deputaţilor, care face parte din Partidul Popular European, care a fost întotdeauna cel mai numeros grup, cel mai puternic grup politic din PE. Atunci când în acest grup au dorit să intre conservatorii britanici care aveau un număr mult mai mic decât grupul politic al PPE, s-a adoptat formula "grupul politic PPE-CD, adică conservatorii democraţi din Marea Britanie. Deci formule se pot găsi, păstrând identitatea PNL-ului, pe care nimeni nu doreşte să o schimbe, formule se găsesc“, a mai spus Stolojan.

Congresul PNL a tulburat apele

Klaus Iohannis, proaspăt ales preşedinte al PNL, le-a propus liberalilor, la Congresul PNL, să voteze Rezoluţia privind fuziunea cu PDL şi i-a anunţat că este mandatat să le spună că noua construcţie se va numi Partidul Naţional Liberal. Prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, a declarat că nu cunoaşte să se fi luat o astfel de hotărâre în comisia bipartită de negociere şi a subliniat că a aflat de la televizor despre această decizie. Şi alţi lideri PDL s-au arătat deranjaţi de afirmaţia lui Iohannis, iar vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a arătat că astfel de afirmaţii periclitează fuziunea celor două partide.

Ulterior, preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a precizat duminică, pe contul său de Facebook, că anunţul său de la Congres, potrivit căruia PDL acceptă să preia denumirea Partidului Naţional Liberal, a fost o concluzie proprie. „Afirmaţia că PDL acceptă numele de PNL pentru noul partid a fost concluzia mea, în urma multor discuţii formale şi informale. Sunt convins că noi, PNL, împreună cu PDL, vom realiza acest proiect, redefinind astfel scena politică. Nu cred că în procesul fuziunii trebuie să introducem teme conflictuale false“, a scris el, pe Facebook.

Liderul PDL Vasile Blaga spune că nu a dat niciun mandat nimănui să discute despre numele noului partid, dar nu a infirmat o discuţie între el şi Klaus Iohannis, liderul PNL.

Citeşte şi:

Primele reacţii din PDL, după ce Iohannis a anunţat că noul partid de dreapta se numeşte PNL: Nu e corect să aflăm de la televizor!

Proaspătul preşedinte PNL, Klaus Iohannis, a anunţat sâmbătă, la Congresul formaţiunii, că noul mare partid de dreapta rezultat din fuziunea cu PDL se va numi Partidul Naţional Liberal. La scurt timp, prim-vicepreşedintele democrat-liberal Cătălin Predoiu a reacţionat, pe Facebook, şi a opinat că demersul a fost incorect,

Congres PNL: Iohannis, ales preşedinte. Dispută Antonescu - Iohannis pe candidatura la prezidenţiale. Noul partid de dreapta se va numi PNL

Liberalii şi-au ales astăzi noul preşedinte de partid: Klaus Iohannis, care a fost ales cu o majoritate covârşitoare de voturi. Urmează să fie votaţi şi cei 31 de vicepreşedinţi ai formaţiunii. Klaus Iohannis şi Crin Antonescu au fost protagoniştii celui mai fierbinte moment al Congresului, când s-au luptat direct pentru poziţia de prezidenţiabil. Noul partid rezultat din fuziunea PNL-PDL se va numi PNL.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite