Stimaţi politicieni. Lăsaţi dracului construcţia de noi proiecte, duceţi-le la capăt pe cele existente!

Nu ştiu ce blestem s-a abătut asupra României, că la fiecare schimbare de regim, de guvern, de partid, de ministru, toţi se pun pe făcut proiecte. Nu contează că există proiecte începute şi neterminate, fiecare partid vrea să demonstreze că cei aflaţi anterior la putere au fost proşti şi doar ei sunt deştepţi.

Şi aşa, din reformă în reformă, din masterplan în masterplan, avem cel mai prost învăţământ din Europa şi cea mai prăpădită infrastructură.

Liviu Dragnea se trezi şi el vorbind să nu adoarmă găinile: „România are nevoie de un nou proiect naţional”. Când o avea timp să-l construiască, nu ştiu, că are termen la ICCJ.

Am rezolvat-o cu descentralizarea, cu reforma administrativă, regionalizarea, schimbarea Constituţiei, masterplanurile pe transporturi, santatea, educaţia, nu mai avem ce rezolva, aşa că ne trebuie un nou proiect naţional.

Poate un nou proiect naţional de furat din bani publici, că de actualul s-a cam prins DNA şi nu mai ţine.

Cel mai bun exemplu îl avem la educaţie. 22 de miniştri şi vreo 10 reforme, că unii au stat prea puţin şi doar au proiectat reforma, dar n-au mai apucat s-o pună în practică.

Reforma Marga, reforma Andronescu, Athanasiu, Miclea, Adomnitei, iarăşi Andronescu, Funeriu, Pricopie, Câmpeanu, urmează reforma Curaj. Mihail Hârdău n-a mai apucat să facă o reformă.

Din reformă în reformă, educaţia şi formarea profesională se află la coada clasamentelor internaţionale, de râd şi curcile de noi.

Aud că la Cotroceni se coace o nouă reformă a educaţiei, în tot cursul anului 2016, pentru a realiza un nou consens cu toţi actorii din sistem.  Mi-e rău...

Consensul acesta e ca Fata Morgana, ne bântuie de nu mai ştim ce să facem.

Doar că interesele actorilor sunt, de multe ori, divergente.

Statul are interes să dea bani puţini educaţiei, pentru că de lipsă de educaţie nu se moare, ba chiar electoratul este mai uşor de aburit şi manipulat.

Sindicatele, care primesc salarii frumoase de la salariaţii pe care îi reprezintă, nu vor să audă de evaluare după performanţe şi progresul şcolar al elevilor, de salarizare diferenţiată după rezultatele muncii, de un nou curriculum naţional, că i-ar pune pe învăţat pe dascăli, de participarea părinţilor în procesul decizional, şi tot aşa.

Părinţii şi elevii vor să participe şi ei la deciziile privind educaţia, pentru că sunt beneficiarii ei, ba o mai şi plătesc prin taxele şi impozitele achitate statului. Cine plăteşte, hotărăşte, într-o societate cât de cât normală. Nu e cazul României.

Am avut câteva rânduri de masterplanuri pentru transporturi si, drept rezultat, cea mai proasta reţea de transport din Europa.

Sunt aproape sigur că puterea rezultată după alegerile din 2016 va lua totul de la capăt, va face alt masterplan, care necesită alte aprobări la CE, de ne apucă anul 2030 tot fără autostrăzi.

La sănătate e mai simplu, că n-am prea avut reforme, funcţionăm în cadrul existent pe timpul comunismului, cu câteva spitale private, aşa, pentru o pată de culoare.

Să ne pregătim, aşa dar, ca după noiembrie 2016 s-o luăm de la capăt cu reforma în administraţie, educaţie, transporturi, agricultură, sănătate, administraţie, Constituţie, etc.

Dar dacă ne-am uita la ţintele fixate de Europa 2020, la sistemele de educaţie care merg bine, în Finlanda, Singapore, Polonia chiar, şi am prelua ce este bun?

Dacă am externaliza serviciile care nu merg bine, bunăoară absorbţia fondurilor europene? A, că nu se mai poate fura, asta e.

Dacă ne-am stabili drept „proiect de ţară” convergenţa cu sistemele similare din UE? În domeniul invatamantuluii superior, bunăoară.

Alte comisii, alte studii de fezabilitate cu bani grei, alte luni şi ani pierduţi în aşteptarea proiectelor...

Nu cumva, sub paravanul noilor proiecte şi programe, politicienii se aranjează cum să scape de închisoare şi să fure mai bine?