Volumul, consistent- peste 500 de pagini format mare-, documentat, bine scris, este o istorie a activităţii în ilegalitate a Partidului Comunist din România şi o cercetare a raporturile complicate, bizare, tulburi ale puţinilor comunişti români din acea vreme cu Siguranţa Statului. Cei mai mulţi dintre militanţii comunişti erau vânaţi de Siguranţă, în primul rând din cauza activităţii lor antinaţionale (aşa -numita „Lege Mârzescu“ a scos în anul 1924 în afara legii Partidul Comunist tocmai deoarece comuniştii români, comandaţi de la Moscova, negau legitimitatea şi esenţa însăşi a României Mari, aşa cum a fost ea consfinţită la 1 Decembrie 1918), fiind deopotrivă informatori disciplinaţi ai acesteia.

Dl. Stelian Tănase alegea drept motto pentru cartea sa un fragment din „Demonii“ lui Dostoievski: „Totul este bine pus la punct în caietul acela. Fiecare membru al societăţii îl supraveghează pe celălalt şi este obligat să denunţe. Fiecare aparţine tuturor, şi toţi fiecăruia în parte. Toţi sunt sclavi şi egali în sclavie. Cum apare familia sau dragostea, apare îndată şi dorinţa de proprietate. Vom ucide această dorinţă; vom slobozi beţia, intriga, denunţul, vom dezlnţui un dezmăţ inimaginabil.“

Mai desprind câteva idei din „Clienţii lu’ tanti Varvara“. Odată ieşiţi din ilegalitate, observă în cartea sa dl. Stelian Tănase, comuniştii români practică o „stlistică rudimentară“, adică „externalizează reţelele clandestine în societate. Lumea românească începe treptat să arate ca subterana interbelică în care oamenii trăiesc clandestin, se ascund“. Militanţii PCR nu sunt „cum îşi imaginează despre sine, nişte veritabili revoluţionari, ci marionete care guvernează o ţară ocupată. Comuniştii au ieşit din clandestinitate cu o singură obsesie: puterea. Pe măsură ce acaparează puterea, renunţă la măşti şi travestiuri. Vedem o asemenea schimbare, de exemplu, după 6 martie 1945. Comportamentul autoritar se accentuează. Ilegaliştii au rămas condamnaţi la condiţia lor de veşnice fiinţe ale întunericului.“

Cine compară ceea ce a scris dl. Stelian Tănase în cartea sa despre comuniştii români şi felul în care s-a comportat acelaşi Stelian Tănase în puţinele săptămâni de când a fost miluit de Parlamentul României, de USL şi de PNL cu funcţia de director general interimar al TVR, nu poate să nu observe nedorite, descalificante similitudini ale acestuia cu oamenii subteranei.

Scos din subterana în care a ajuns după ce a fost ejectat de intelectuali, după ce, neplătit fiind, a încheiat colaborarea cu Realitatea TV, după ce postul şi-a schimbat patronul şi politica editorială, dl. Tănase a revenit în actualitate cu gândul de a „dezlănţui un dezmăţ inimaginabil“. A renunţat la „măştile şi travestiurile“ de persoană cu umor, de om de viaţă, de acompaniator glumeţ al exhibiţiilor televizionistice ale lui Mircea Dinescu şi, o dată ajuns în fotoliul de interimar în Carrefour-ul din Dorobanţi, şi-a „slobozit“ obsesia de putere. I s-a accentuat caracterul autoritar. Aflu că se crede Mare Inchizitor, că are aspiraţii de cenzor, că vrea să aprobe personal lista invitaţilor la talk-show-uri spre a-i favoriza pe reprezentanţii PNL, dar şi că plănuieşte să alcătuiască cu pixul propriu grila de programe ce ar urma să intre în vigoare cu începere din luna martie.

Împreună cu membrii Comitetului Director a întocmit un regulament privitor la felul în care se vor desfăşura alegerile în urma cărora salariaţii TVR îşi pot desemna reprezentanţii în noul Consiliu de Administraţie. După modelul clienţilor lu’ tanti Varvara a avut grijă să introducă prevederi care să îl ajute să se debaraseze repede de adversarii incomozi. Strategia a dat roade, iar dl. Tănase a scăpat de candidatura, iminenta alegere şi opoziţia d-lui Valentin Nicolau.

Numai că angajaţii TVR au acţionat, mai mult ca niciodată, „ca o familie“ şi au ales persoane indezirabile în CA. Indezirabile pentru aşteptările, obiectivele şi scopurile lui Stelian Tănase. De data asta nu a mai funcţionat principiul stalinist, binecunoscut d-lui Tănase, „nu contează cine votează, contează cine numără“. Dar, cum spuneam, nici Cornel Mihalache, nici Mihai Rădulescu nu sunt pe placul lui Stelian Tănase şi al unei bune părţi a Comitetului Director al TVR, al acelui comitet director părtaş la fărădelegile altui brav trimis al PNL la TVR, Elwis Claudiu Săftoiu, loc de unde fostul spion şef al României, personaj parcă desprins dintr-un desen animat ori copie nereuşită a lui Bran, a plecat cu coada între picioare. Aşa că dl. Tănase şi comilitonii lui au acţionat după modelul alegerilor trucate din 1946 şi au falsificat, prin recursul la o chichiţă cu iz de ilegalitate, rezultatul votului. Şi aşa s-a implinit lui Stelian Tănase, cel puţin deocamdată, visul celui ce, în delirurile sale megalomanice, se închipuie un nou Ghiţă Ionescu. Cornel Mihalache şi Mihai Rădulescu au fost invalidaţi, iar în locul lor au apărut „reuşiţii fără loc“, Liviu Fetter şi Sorin Burtea.

Nu ştiu cine este Liviu Fetter. Mi se spune că ar fi un cumsecade. Mă întreb însă cum se împacă zisa lui cumsecădenie cu condiţia de câştigător la masa verde, prin matrapazlâc, prin aranjament murdar şi ignorare crasă şi sfidătoare a voinţei celor pe care ar urma să îi reprezinte.

Ştiu însă foarte bine cine este Sorin Burtea. La rându-i, un om al subteranei. Un fost aparatcik comunist. Realizatorul ce a pregătit, pentru seara de Craciun a anului 1989, emisiunea „Puternică mobilizare pentru îndeplinirea exemplară a planului pe luna decembrie şi pe întregul an. Organizarea şi specializarea producţiei. Raid-anchetă în unităţi economice din industria constructoare de maşini“. O emisiune ce trebuia să se difuzeze luni, 25 decembrie 1989, la ora 20.20 şi care chiar se transmitea dacă nu ar fi intervenit Revoluţia din Decembrie.

Conform sloganului „la vremuri noi, tot noi“, tovarăşul Burtea devenit domn, a ocupat prin anii ’90, funcţia de redactor şef-adjunct la Redacţia emisiunilor economice şi de ştiinţă. Comportamentul de „anchetator care încearcă disperat să îşi domine instictele“, de „personaj straniu, oarecum înspăimântător, cu alură şi maniere de plutonier“ i-a fost imortalizat într-o extraordinară tabletă de dl. Andrei Pleşu. Textul apărut iniţial în Dilema nr. 86 din anul 1994 e antologat în cartea „Chipuri şi măşti ale tranziţiei“ (Editura Humanitas, Bucureşti, 1996). Vreo câteva legislaturi la rând, acelaşi Sorin Burtea şi-a păcălit colegii, le-a dat o friptură electorală şi a ajuns membru în CA-ul TVR, loc de unde i-a ajutat cu câte un sms de felicitare la aniversare, sms plătit din banii TVR. De data asta nu i-a mai mers lui Sorin Burtea. Însă a fost ajutat să îi meargă, în dispreţul teveriştilor şi al legii, de Stelian Tănase.

Iar dacă omul subteranei ce se dovedeşte a fi, spre marea mea dezamăgire, dl. Tănase, va fi gardat în viitorul CA, nu doar de Sorin Burtea, ci şi, graţie voinţei PSD, de Cristian Niţulescu, cel cu oaia Pufulica, şi, datorită PNL, de veşnic pusa pe căpătuială Lucia Hossu-Longin, şi ea fostă secretară de partid travestită în democrată şi devenită anticomunistă cu considerabile consecinţe pozitive în conturi bancare personale, viitorul TVR se anunţă tot mai sumbru. Pe socoteala noastră, a telespectatorilor. Dar şi pe cea a teveriştilor umiliţi de Stelian Tănase.