Statul social sau de ce ar fi avut nevoie România de la bugetul pe anul 2019

Aşa cum ne-a obişnuit deja majoritatea PSD-ALDE, dezbaterile privind bugetul sunt dominate de haos şi un spirit profund anti-democratic. Întârzierea depunerii bugetului în Parlament este de neconceput, iar graba cu care trebuie să depunem amendamente şi să pseudo-dezbatem este jignitoare.

În Austria, Spania şi Bulgaria, Parlamentul are la dispoziţie 2 luni pentru a citi şi dezbate bugetul, în Polonia şi Lituania 3 luni, în Germania 5 luni. În România, în 2019, avem 6 zile.

Chiar şi în aceste condiţii, am depus cinci amendamente pe care le consider esenţiale pentru România. Sunt amendamente pentru construcţia unui stat mai democratic şi solidar în care am luat bani de la armată şi servicii secrete, deci de la structurile de forţă ale statului, şi am propus fonduri pentru un stat mai social şi mai ecologic, pe care ni-l dorim o bună parte dintre români, cel puţin cei cu convingeri de stânga, centru stânga şi centru.

A ne implica atât la nivel reprezentativ, cât şi participativ, la stabilirea priorităţilor privind bugetul este cea mai bună practică politică. În fond, politica este în primul rând realpolitik, adică (re)distribuirea resurselor. De aceea, am şi propus la nivel local în România bugete participative, care au început a se înfiripa în câteva oraşe din ţară, deşi încă pe sume derizorii şi cu un design mediocru. De asemenea, lucrez la un model de bune practic, după cele mai bune exemple din UE, pentru a face bugetul mai aşezat, dezbătut de-a lungul a câteva luni pentru a avea cele mai bune inputuri din partea politicienilor, specialiştilor şi societăţii civile.

În primul rând, am propus repararea iresponsabilităţii Guvernului, care abandonează copiii din centrele pentru protecţia copilului şi adulţii cu dizabilităţi în grija autorităţilor locale şi judeţene, multe lipsite de resurse. Am cerut, prin amendamentele depuse, să se revină la structura bugetului de anul trecut pentru că vreau să fim siguri că autorităţile judeţene nu pot folosi banii destinaţi sistemului de protecţie a copilului şi centrelor publice pentru persoanele cu dizabilităţi pentru altceva. La fel, este important ca primăriile să aibă banii pentru plata salariilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizaţiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav, iar aceşti bani să nu poată fi folosiţi pentru alte cheltuieli.

Am propus repararea iresponsabilităţii Guvernului, care abandonează copiii din centrele pentru protecţia copilului şi adulţii cu dizabilităţi în grija autorităţilor locale şi judeţene, multe lipsite de resurse.

Numărul persoanelor cu vârsta de peste 50 ani reprezintă 71,01% din totalul persoanelor adulte cu dizabilităţi. Numărul persoanelor cu handicap grav reprezintă 38,80% din total. 308.050 persoane cu handicap grav aflate în grija familiei (neinstituţionalizate), din care 39.054 sunt copii.

Celelalte patru amendamente reflectă doar o parte din priorităţile pe care consider că ar trebui să le avem la bază pentru a transforma România într-un stat just şi echitabil cu toţi cetăţenii săi. De unde bani, mă puteţi întreba? Am luat pentru toate amendamentele mele bani de la armată şi servicii pentru a avea un stat social, cu investiţii în educaţie, asistenţă socială şi cercetare.

Am propus triplarea bugetului cercetării, cu o alocare suplimentară de 2,5 miliarde lei, pentru a ajunge măcar la jumătatea nivelului promis în programul de Guvernare, în Legea Educaţiei şi în Strategia Naţională pentru Cercetare şi Dezvoltare 2014-2020: 1% din PIB.

Am propus suplimentarea bugetului ajutoarelor sociale cu un miliard de lei, pentru a permite creşterea semnificativă a cuantumului alocaţiei pentru susţinerea familiei, până la un nivel ce poate aduce beneficiarii deasupra limitei sărăciei. Alocaţia pentru susţinerea familiei este un beneficiu social prin care este facilitată participarea şcolară a celor mai săraci copii din România. Măririle nu reprezintă un pericol ce ar putea duce la descurajarea părinţilor de a munci, întrucât pragurile pentru venit sunt suficient de largi încât să permită familiilor cu un salariat la nivelul salariului minim să acceseze în continuare ajutoarele. Iar în cazul familiilor cu 4 sau mai mulţi copii, sunt eligibile pentru primirea ajutorului chiar şi dacă au două persoane salariate la nivelul salariului minim.

Am propus suplimentarea bugetului pentru întreţinerea infrastructurii feroviare cu 500 de milioane de lei, sumă necesară pentru a transforma căile ferate într-un sistem de transport public mai eficient. Avem nevoie de trenuri de mare viteză, de trenuri metropolitane, de trenuri care leagă satele de oraşe pentru că nu toţi românii îşi permit o maşină personală sau să meargă cu avionul.

Educaţia, sănătatea şi protecţia socială ni le asigurăm prin solidaritate, iar acest fapt nu poate fi garantat decât printr-o finanţare completă de la buget.

Am propus suplimentarea bugetului alocat pentru Programul pentru construcţie de locuinţe sociale cu 700 de milioane de lei. Locuinţele publice reprezintă sub 2% din fondul imobiliar, cele sociale sunt doar 0.5%. Sunt insuficiente şi nu satisfac cererea, aşa cum reiese din listele de aşteptare pentru închirierea de locuinţe sociale.

Avem nevoie de cercetare pentru a scoate România din subdezvoltare. România merită investiţii în cercetare şi dezvoltare pentru a construi o economie bazată pe produse finite, nu pe producerea de materii prime cu forţă de muncă ieftină, cum este situaţia acum.

România are nevoie de politici sociale puternice, care să ne scoată copiii din sărăcie.

România are nevoie de căi ferate, care să ne asigure mobilitatea necesară unui trai decent astăzi.

Consider că orice dezbatere despre buget trebuie să pornească de la asigurarea necesarului în educaţie, sănătate şi protecţie socială: nicio şcoală nu trebuie lăsată în grija unor primării falimentare, nicio persoană cu dizabilităţi nu trebuie abandonată în grija unor autorităţi locale sărace.

Educaţia, sănătatea şi protecţia socială ni le asigurăm prin solidaritate, iar acest fapt nu poate fi garantat decât printr-o finanţare completă de la buget. Apoi, priorităţile privind investiţiile trebuie să mute economia înspre una performantă pentru toţi, nu doar pentru capitalul mare, venit în România pentru că a găsit mână de lucru ieftină, numai bună de exploatat.

Înzestrarea Armatei cu 2%, în condiţiile în care marea majoritate a statelor NATO sunt mult sub 2%, creşterea finanţării serviciile secrete în ultimii ani şi ajutoarele de stat şi beneficiile pentru cei care fac profit din exploatarea muncitorilor români ş.a.. nu au ce căuta în priorităţile unui guvern care se pretinde social-democrat.