Statul aconfesional al lui Klaus Iohannis
0
Preşedintele Klaus Iohannis inaugurează un model nou de raportare la societate, care pare desprins din spiritul vechii Transilvanii. Toţi preşedinţii României, indiferent de felul în care se raportaseră ei la tematica religioasă, au adoptat după instalarea în funcţie o atitudine reverenţioasă faţă de Biserica Ortodoxă.
Chiar şi Ion Iliescu, „preşedintele liber cugetător“, a sfârşit prin a participa la o serie întreagă de ceremonii religioase, iar Traian Băsescu, liberalul progresist , după cum apăruse într-o dezbatere preelectorală de la MTV din 2004, a ţinut să fie văzut şi admirat la cât mai multe slujbe şi hramuri. Ion Iliescu se păstrase totuşi în limitele unui convenţionalism protocolar, dar Traian Băsescu a părut să caute cu totdinadinsul să fie cât mai popular, adoptând, versatil, toate chipurile posibile. Dacă la unul era convenţie de stat, la cel de-al doilea era tehnică de exercitare a puterii. Emil Constantinescu, om de factura tradiţională, reprezintă un caz distinct de sinceritate, dar el a părut să reproducă, mai curând, modelul interbelic, în care BOR se bucura de o anumită preeminenţă.
În acest context, preşedintele Klaus Iohannis a adus ceva nou. El a anunţat, după participarea, pe 4 ianuarie, la liturghia duminicală de la Catedrala Mitropolitană Ortodoxă din Sibiu, că va fi ”prezent, periodic, la ceremoniile religioase ale cultelor legal recunoscute din ţara noastră.” Declaraţia conţine o politică faţă de culte în toată puterea cuvântului. Dar nu mai e nici simplă convenţie protocolară, după cum nu mai e nici populism, ci o nouă formă de raportare faţă de societate. Seriozitatea participării sale a reieşit dintr-o mică precizare de detaliu: „Potrivit pravilelor Bisericii Ortodoxe Române, în calitate de creştin luteran, voi participa numai la prima parte a liturghiei, care se încheie cu citirea Evangheliei.“
Cel puţin la fel de semnificativ este însă faptul că preşedintele Klaus Iohannis pare să aducă ceva nou şi prin raportare la Emil Constantinescu. Faptul de a participa periodic la ceremoniile religioase ale tuturor cultelor este un mod de a sublinia egalitatea lor deplină sub raportul legilor şi Constituţiei. Preşedintele a început fireşte cu Biserica majorităţii cetăţenilor români, dar a lăsat apoi să se înţeleagă că nu va lăsa pe nimeni deoparte.
Nouatea pare să ţină de spiritul vechii Transilvanii multiconfesionale. Probabil că nu există o descriere mai bună a acestui spirit decât aceea pe care o făcea preşedintele Consiliului diecezan romano-catolic, Gyárfás Elemér, în cursul unei dezbateri parlamentare din anul 1928, privitoare la legea cultelor: ”Primul sistem este sistemul bisericii de stat, care a existat aici în Vechiul Regat. Acest sistem a existat şi în Rusia ţaristă. (...) Cel de al doilea sistem este cel al statului laic. (...)Această ideologie vine din Franţa, unde s-a declarat pentru prima dată laicismul. (...) Al treilea sistem este sistemul nostru ardelean cu bisericile sale istorice. Acesta nu este sistemul statului laic. Statul nu a rupt legăturile sale cu bisericile, ci el le recunoaşte. (...) Eu cred că şi statul român trebuie să fie aconfesional, şi nu poate să aibă biserică de stat. D-lor senatori, spre a pricepe această concepţiune ardeleană, cu diferite biserici recunoscute, trebuie să cunoaştem dezvoltarea religioasă a Ardealului”.
Preşedintele în exerciţiu nu a furnizat explicaţii mai largi ale gestului său şi probabil că nici nu intenţionează să o facă, dar anunţul citat mai sus se înscrie perfect în doctrina ”statului aconfesional” pe care o expusese Gyárfás Elemér, catolicul care anunţase că este de datoria lui cavalerească să facă o declaraţie ”în numele tuturor minorităţilor fără deosebire de confesiune şi de naţionalitate”. Avantajul acestei concepţii este şi acela că reuşeşte să ofere un răspuns coerent militanţilor laicişti de toate nuanţele. Într-adevăr cum să explici în mod coerent prezenţa unor lideri religioşi la ceremonia de investire a preşedintelui în Parlament? Statul laic, în sensul riguros al termenului, nu poate explica acest lucru până la capăt, dar o poate face în schimb doctrina statului aconfesional.
Autor Horaţiu Pepine.
Articol publicat pe dw.de.
Se încarcă comentariile...
