Statuia de moloz a ministrului Justiţiei

Ministrul Justiţiei şi-a pus mânecuţele de contabil şi a început să îi numere steagurile şefei de la DNA. Unul la CSM, unul la CCR, unul la BBC şi încă unul la Euronews. Tefeliştii din sală murmură nervos. „Shhhh“, se aude din fundul sălii din Kiseleff. „Lăsaţi-l să termine ca să nu o ia de la capăt”. Încă unul la Inspecţia Judiciară, pauză de hidratare, încă unul la CSM, unul la CCR şi tot aşa.

Raportul se închide în apluze. Ce profesionist desăvârşit.

Prelingându-se pe lângă pereţi, orbit de bliţuri şi cu emoţie în gât, ministrul trimite presa la site-ul ministerului. Emoţionat şi el, site-ul face un atac de panică şi refuză să pornească. Raportul e în eter, există şi lipseşte în acelaşi timp. Codrin îl bate pe spate pe Tudorel. Liviu îi strânge mână bărbăteşte, aşa cum merită cineva care a avut curajul să înfrunte statul paralel. Gabriela sună grăbită la primărie, Piaţa Victoriei va purta numele Piaţa Tudorel Magnificul. Dopurile sticlelor de şampanie încep să sară singure din sticlele gâtuite. Gabriela tresare şi cere din nou nervoasă închiderea internetului ca să nu mai primească ameninţări de la elementele neconforme din societate. Doar Călin stă liniştit şi tăcut în colţul lui, e singurul care ştie că lupta cu DNA va dura şi va fi dură. 

Tudorel închide ochii şi îşi savurează reuşita. La televizor, Mircea anunţă că e decis să micţioneze pe agresivitatea protestatarilor. Delicat, ridică degetul mic în timp ce artificiile aurii străbat eterul. Ministrul e mulţumit. Visează la o statuie impozantă construită din molozul prăbuşit al statului paralel. Din ruine se va ridica el, apărătorul Constituţiei şi al eroilor necunoscuţi arestaţi pe nedrept de DNA. Meditează la Articolul 54, aliniatul b. De departe se aud ovaţiile prigoniţilor de lupta anticorupţie: „La canal, la canal, la canal“. Un fior de plăcere îl străbate. O picătură rece îi alunecă pe spinare. Pentru un moment a crezut că aude: „canalie, canalie canalie“. Îşi revine şi soarbe din şampanie, ca să se liniştească, şi-o imaginează pe Codruţa în boxa acuzaţilor. Îi strigă impunător: „Recunoaşteţi că sunteţi autoritară şi discreţionară? Recunoaşteţi?“. Codruţa nu apucă să răspundă, jandarmii o târăsc pe scări, cu cătuşele la mâini.

Tudorel se trezeşte din vis cu un zâmbet satisfăcut. În Piaţa Victoriei jandarmii pun gardurile ca să aibă linişte sculptorii statuii lui Tudorel. Cetăţenii sunt fericiţi, au scăpat de dictatură. Acum se pot întoarce entuziaşti la autostrăzile, spitalele şi şcolile pe care partidul le va construi în viitor.