Ce însemnă starea de urgentă?

 Este o măsură excepţională înscrisă în legea fundamentală la articolul 93 şi menţionează următoarele:

  1. Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.

  2. (2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.

În timpul stării de urgenţă, autorităţile pot restrânge drepturile fundamentale ale cetăţenilor, în conformitate cu articolul 53 din Constituţie:

 (1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

În caz de stare de urgenţă, mandatul Parlamentului se prelungeşte de drept. Pe de altă parte,, articolul 63 din Constituţie menţionează la alineatul (1) următoarele: Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora.

Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, conform articolului 89, alin. 3 din Constituţie.

Starea de urgenţă este reglementată de Orgonanţa de urgentă nr. 1/1999, care descrie regimul stării de asediu şi cel al stării de urgenţă. Astfel, conform ordonanţei, „starea de asediu şi starea de urgenţă sunt măsuri excepţionale care se instituie în cazuri determinate de apariţia unor pericole grave la adresa apărării ţării şi siguranţei naţionale sau a democraţiei constituţionale ori pentru prevenirea, limitarea şi înlăturarea urmărilor unor dezastre".

Deşi decretarea stării de urgenţă se face pentru un interval de 30 de zile, preşedintele României, cu încuviinţarea Parlamentului, poate prelungi durata stării instituite şi poate extinde sau restrânge aria de aplicare a acesteia.

Controlul militar asupra instituţiilor civile reprezenta cheia stării de urgenţă.

Astfel, OUG nr.1/ 1999, menţionează că odată decretată starea de asediu sau starea de urgenţă, unele atribuţii ale administraţiei publice centrale şi locale, trec în competenţa autorităţilor civile şi militare, însă autorităţile civile ale administraţiei publice centrale şi locale de specialitate continuă să-şi exercite atribuţiile care nu au fost transferate autorităţilor militare şi au obligaţia de a acorda sprijin autorităţilor militare.

Autorităţile civile şi militare au următoarele atribuţii şi răspunderi, conform Capitolului 3, Articolul 20 din OUG nr.1/ 1999[1]:

să întocmească planurile de acţiune şi planurile de ridicare graduală a capacităţii de luptă, în conformitate cu ordinele şi instrucţiunile proprii;

să dispună depunerea temporară a armelor, muniţiilor şi materialelor explozive aflate asupra populaţiei şi să procedeze la căutarea şi ridicarea lor; la încetarea măsurii excepţionale, acestea vor fi înapoiate celor în drept să le deţină; să dispună închiderea temporară a societăţilor care comercializează arme şi muniţii şi să instituie paza acestora;

să limiteze sau să interzică circulaţia vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori între anumite ore şi să elibereze, în cazuri justificate, permise de liberă circulaţie;

să efectueze percheziţii oriunde şi oricând este nevoie;

să efectueze razii;

să exercite în mod exclusiv dreptul de a autoriza desfăşurarea adunărilor publice, a manifestaţiilor sau marşurilor;

să evacueze din zona supusă regimului stării de asediu sau de urgenţă persoanele a căror prezentă nu se justifică;

să dispună închiderea temporară a unor staţii de distribuire a carburanţilor, a unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociaţiilor şi ale altor localuri publice;

să suspende temporar apariţia sau difuzarea unor emisiuni ale posturilor de radio ori de televiziune

să asigure paza militară a sediilor autorităţilor publice centrale şi locale, a staţiilor de alimentare cu apă, energie, gaze, de radio şi de televiziune, precum şi a unor agenţi economici sau obiective de importanţă naţională; când situaţia impune, dispun oprirea temporară a alimentării cu gaze, energie şi apă potabilă, după caz;

să dispună raţionalizarea alimentelor şi a altor produse de strictă necesitate;

să emită ordonanţe militare;


[1] ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 1 din 21 ianuarie 1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 21 ianuarie 1999, http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/16739