Acest OUG nu reglementează Starea de Alertă, ci mai degrabă atribuţiile Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) – noua denumire (cea veche era CNSSU). Pe acest palier, măsura cea mai importantă este desemnarea conducerii CNSU: Premier (Orban), ministru de Interne (Vela), ministrul Lucrărilor Publice (Ion Ştefan) şi şeful DSU (Arafat). Însă, este aberant că din conducera organismului care se va lupta la baionetă cu SARS – CoV2 să nu facă parte ministrul Sănătăţii.

În baza acestui OUG adoptat joi de Executiv, nu se pot institui măsuri de limitare a drepturilor şi libertăţilor, dar, mai ales, nu vor exista pârghii prin care să se asigure respectarea lor. Concret:

1. Dacă se dau amenzi, acestea nu numai că sunt neconstituţionale, dar nu au bază legală.
2. Nu se vor mai putea ţine persoane în carantină chiar dacă vin din zone roşii.
3. Nu se mai poate impune obligativitatea limitării grupurilor la maximum 3 persoane (nu va putea fi limitat dreptul la întrunire).
4. Nu se mai pot pune limite de deplasare între localităţi (dreptul la liberă circulaţie).

Aşadar, CNSU va putea specifica anumite măsuri şi obligaţii, până intră luni în vigoare legea care reglementează Starea de Alertă. Dar nu există elementul de enforcement – va lipsi pârghia coercitivă a statului pentru că nu se pot limita drepturile şi libertăţilor constituţionale în baza OUG 21/2004 sau a noii OUG adoptate de Guvernul Orban.

Însă deciziile luate odată cu instituirea Stării de Alertă prin hotărârea CNSU prezintă trei mari probleme:

1. Sunt o încălcare vădită şi voită a Constituţiei. Asta în contextul deciziei 152 din 6 mai 2020 a CCR care spunea că doar Parlamentul poate aproba limitarea drepturilor şi libertăţilor, dar şi având în vedere articolele 73 şi 115 din Constituţie.

Gravitatea încălcării Constituţiei este cu atât mai mare, cu cât decizia s-a luat nu în baza OUG21/2004 modificate de Guvern, ci în baza unei hotărâri a CNSU. Nu este deloc evident cum şi cine are dreptul să atace la CCR această hotărâre.

Se limitează libertatea întrunirilor (prin obligativitatea grupurilor de maximum 3 persoane), limitează dreptul la liberă circulaţie (prin interdicţiile de a părăsi localitatea şi carantinarea forţată a românilor care vin din afara graniţelor ţării), libertatea economică (sunt multe activităţi care rămân în continuare închise), dreptul la ocrotirea sănătăţii (sunt limitate serviciile medicale ambulatorii de care au atât de mare nevoie bolnavii cronici).

2. Nu există posibilitate de aplicare a coerciţiei în cazul nerespectării măsurilor. În corpul OUG sau în Hotărârea CNSU, nu este precizată baza legală pentru sancţionare celor care încalcă restricţiile impuse de autorităţi. De altfel, peste tot a apărut în presă informaţia că nu se vor aplica amenzi în acest week-end. Poliţia a primit indicaţii expres în acest sens.

3. Se aplică o legislaţie care nu mai este în vigoare. Se păstrează funcţionale măsuri restrictive instituite prin ordonanţele militare, care, de jure, încetează în momentul încheierii Stării de Urgenţă. Exemplu (punctul 15, alin. 2 din Anexă): (2) Măsurile de carantinare instituite pe durata stării de urgenţă şi care nu au fost revocate se menţin în condiţiile alin. 1.

Absurdul situaţiei este cu atât mai mare dacă luăm în considerare că s-a ajuns aici din considerente semantice. Practic, Preşedintele putea foarte bine să prelungească Starea de Urgenţă pentru trei zile (existând bază legală pentru prelungirea măsurilor), dar a preferat să forţeze instituirea Stării de Alertă.
De notat că, odată cu intrarea în vigoare a noii legislaţii privind Starea de Alertă, toate măsurile de restricţionare a drepturilor presupuse de Hotărârea CNSU vor trebui să fie aprobate de Parlament.