Spune DA introducerii stagiului politic obligatoriu

Pe Nea Vasile, vecinul meu de la doi, l-ar tenta să îmi repare laptop-ul dacă i-aş permite. Deşi e băiat bun şi săritor, are două hibe majore care îmi provoacă un stres anticipat. Nea Vasile nu are nicio pregătire de specialitate atunci când vine vorba de modul în care funcţionează un sistem de operare. La asta se adaugă şi opinia de nezdruncinat că lumea e în continuare simplă şi orice se strică se poate repara cu o sârmă.

Mulţumită Brexitului, am aflat încă o dată că nu orice se poate repara cu o sârmă. Că nu toţi cei care îţi spun că o să fie bine dacă îţi iei ţara înapoi au vreo idee despre ce vorbesc şi că, de fapt, nu sunt altceva decât nişte mincinoşi abili, dispuşi să îţi vândă apă chioară drept panaceu. Şi cum totul e marketing, îţi spui senin că nu strică să cumperi o prostie, între atâtea altele, fără să citeşti ce scrie pe manualul de utilizare. Ia hapul şi pac, eşti vindecat. Sau te trezeşti în dimineaţă următoare că trăieşti în altă realitate.

Participarea societăţii la actul de guvernare are astăzi patru modalităţi de expresie: votul DA, votul NU, abţinerea şi indiferenţa. Să recunoaştem că exercitarea votului e primordială şi respectabilă, dar să admitem că trăim într-o lume atât de complexă încât nu toată lumea ştie mereu ce votează.

Diferenţa dintre generaţia noastră şi cea a părinţilor noştri, în termeni de funcţionalitate socială şi tehnologie, are dimensiunea diferenţei dintre România comunistă şi Marea Britanie capitalistă. Pentru generaţia bunicilor noştri suntem deja echivalentul lui Doctor Who, coborâţi de pe altă planetă, cu sms-uri, whatsapp-uri şi LGBT. Cred că aş fi putut să îi explic bunicului meu ce e Facebook şi el ar fi înţeles. Dar nu cred că i-ar fi priceput în ruptul capului utilitatea. Aşa e şi cu Uniunea Europeană. Bun, bun, ştiu ce e aia, dar la ce ne foloseşte?

Cu îngâmfarea zilelor pe care le trăim, să recunoaştem că e doar o diferenţă tehnologică, plină de indiferenţă la cum funcţionează nava spaţială pe care locuim. Poate să spună repede cineva care e diferenţa dintre Consiliul European şi Comisia Europeană. Sau hai să vedem dacă ştim ce instituţie are sediul la Strasbourg şi care la Maastricht. Şi de ce votăm noi parlamentari europeni dacă nu fac ceva concret pentru oraşul sau judeţul din care provin? La ultima întrebare să fim sinceri şi să spunem că nu ştim de ce îi votăm pe cei din parlamentul nostru, de vreme ce nu ne interesează agenda lor.

Problema primordială, indiferent de nivelul politic la care ne raportăm, e minciuna care se foloseşte de lipsa de educaţie, de ignoranţă şi de frica de sărăcie. Acelaşi Brexit e un bun exemplu. La fel de bun exemplu e şi votarea în funcţia de primar a unor indivizi aflaţi în puşcărie. Din experienţa de consultanţă politică vă pot spune că marea majoritate a celor care sunt în politică te întreabă „ce ar trebui să spun ca să fiu votat?”. E complicat să explici că fiecare ar trebui să spună lucrurile în care crede, nu ce aşteaptă publicul, că principiul nu se construieşte ţinând cont de oportunităţi. Naivităţi. Nu de alta, dar nu mai pupi vreun contract vreodată. 

O cură lungă şi profundă în a mă educa civic e obligatorie, dacă nu vreau să trăiesc din frustrare în frustrare.

Şi atunci ce ar fi de făcut? Simplu, introducerea unui stagiu politic obligatoriu. Sună asemănător cu orele de îndoctrinare politică de pe vremuri, dar nu ar strica să ştii cu ce se mănâncă Uniunea Europeană, dacă vrei să votezi intrarea sau ieşirea din ea sau orice altă instituţie în care trimiţi oameni pe criteriul reprezentativităţii. Care e diferenţa dintre stânga şi dreapta, ce e ăla liberalism, conservatorism, social-democraţie, nazism şi comunism. Să faci activism într-un partid sau într-o organizaţie non-guvernamentală. Să îţi alegi o cauză pentru care să lupţi fără să te gândeşti la beneficiile imediate. Votul obligatoriu îmi fură libertatea de a protesta prin absenţă. Dar o cură lungă şi profundă în a mă educa civic e obligatorie dacă nu vreau să trăiesc din frustrare în frustrare.

La fel ar trebui să fie şi cu un an de muncă la stat, într-o instituţie publică. Asta ca să vezi cum funcţionează acest mecanism monstruos de complicat şi să înveţi ce să ceri şi cum să îl forţezi să îţi răspundă. Distanţa dintre cetăţean şi sistem este nenorocirea zilelor în care trăim. Este imposibil să explici într-o lună de campanie ce vrei să faci şi cum vrei să faci. Aşa că se apelează aproape exclusiv la emoţie şi frici insidioase. Un cetăţean care a trecut printr-un stadiu civic şi o experienţă în instituţiile statului nu se mai poate numi needucat şi ignorant în ceea ce priveşte votul. 

Sunt de acord că nu e uşor să pui în practică aşa ceva. Dar gândiţi-vă bine că dacă de Nea Vasile te poţi feri, ascunzându-ţi laptop-ul, votul nu poate fi evitat şi trebuie respectat. 

Şi dacă vreţi să simplificăm teoria necesităţii educaţiei civice permanente necesară în procesul electoral, vă invit să facem o comparaţie. Nu e cazul să mergem la Londra ca să vedem că în ciuda Brexitului tot în urmă am rămas. Mergeţi din Bucureşti, Cluj sau Iaşi într-un sat din Botoşani, Alba sau Teleorman, aveţi cu localnicii câteva discuţii despre politică şi economie şi abia după aceea aveţi dreptul să vă plângeţi. Să mulţumim cerului că unul cum e Cătălin Măruţă e ocupat să caute o nouă vedetă care să se scobească în nas la o oră de maximă audienţă. Dacă ar avea răbdare să scrie peste vară un program de ţară, cred că ar reuşi să intre lejer în Parlament şi să aibă un cuvânt de spus în ceea ce priveşte direcţia în care ar trebui să ne îndreptăm. La cum arată nivelul educaţional de astăzi, complexitatea apăsătoare a instituţiilor publice şi lipsa de interese pentru activitatea civică, mi-e teamă că Dan Diaconescu a fost doar începutul.

Nu e cazul unei revoluţii, a unei schimbări de sistem. Perfecţiunea nu există şi cine o promite e dornic de o dictatură. Nu există vremuri de aur în care alergau câinii cu covrigi în coadă. Educaţia e singura soluţie. Participarea e singurul instrument care funcţionează. Ignoranţa nu e o virtute şi nu are rost să scufunzi vaporul pentru că habar nu ai pe ce butoane ai apăsat.