Spre mai multă Europa

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

7 din 10 europeni vor ca Uniunea Europeană să aibă mai multe competenţe pentru a gestiona crize precum cea generată de Coronavirus. În cazul României, procentul este chiar mai mare – aproape 80% dintre români şi-ar dori ca UE să se poată implica mai mult în rezolvarea unor situaţii dificile – ţara noastră se află pe locul 3 în UE la acest capitol!

Este una dintre cele mai clare dovezi că „mai multă Europa” este ceea ce îşi doreşte o majoritate clară a europenilor, şi că înfăptuirea acestui principiu trebuie să înceapă ACUM. Dacă instinctul dominant în rândul cetăţenilor, chiar în momentul extrem de sensibil al unei crize de o asemenea gravitate, este acela de intensificare a integrării, atunci proiectul european are o susţinere considerabilă şi trebuie să răspundem acestei reacţii cu un plan clar pentru consolidarea Uniunii noastre.

De aceea, este important ca noul plan de relansare economică a Uniunii Europene, primit cu foarte mult optimism, să fie cât mai repede implementat iar resursele financiare să ajungă la beneficiarii reali. Pentru asta este însă nevoie ca şi România să îşi dezvolte capacitatea administrativă în domeniul afacerilor europene şi să aibă o acţiune mai curajoasă pentru ca aceste resurse financiare să fie accesate transparent. De multe ori, incapacitatea de a folosi aceste resurse europene, cum a fost din păcate cazul la începutul pandemiei COVID-19, a generat un val de nemulţumiri faţă de proiectul european, deşi culpa era una eminamente naţională.

Nu a existat, poate, niciodată un moment mai potrivit şi o oportunitate mai clară pentru a da substanţă ideii unei Europe mai unite, cu putere de acţiune în toate domeniile care contează pentru viaţa cetăţenilor. Cel mai eficient mod de a apăra principiile europene, libertăţile şi valorile pe care acest proiect se sprijină este traducerea lor în consecinţe politice şi materiale măsurabile pentru cetăţenii europeni – în beneficii concrete care să acopere cele mai importante aspecte ale vieţii lor cotidiene, de la calitatea alimentelor la siguranţa condiţiilor de muncă, de la combaterea poluării la viteza internetului din şcoli, de la îmbunătăţirea infrastructurii la dotările din spitale.­ O bună parte din aceste beneficii fac deja obiectul acţiunii concertate la nivelul UE, iar bugetul european despre care discutăm chiar în aceste zile în forurile europene este o ilustrare a acestui fapt. Dar putem şi trebuie să extindem aria de cuprindere a acţiunii noastre comune, putem transforma principiul „mai multă Europa” într-o multitudine de măsuri şi acţiuni care să transforme în bine lumea în care trăim.

Sunt unul din susţinătorii unei formule europene unite. Cred în valorile proiectului european, în rezultatele obţinute de acesta şi în societatea europeană pe care a creat-o şi din care consider că fac parte în mod activ. Circumstanţele sociale şi politice care marchează perioada curentă fac, din punctul meu de vedere, tranziţia către „mai multă Europa” o obligaţie a noastră faţă de generaţiile următoare de europeni. Ceea ce părinţii fondatori au realizat pentru noi, prin crearea UE, putem consolida cu toţii acum, perfecţionând proiectul lor şi adaptându-l la provocările acestei epoci noi.

Există, astfel, mai multe transformări al căror rol îl văd drept unul benefic. În primul rând trebuie să dăm mai multă forţă de decizie europeană cetăţeanului. Negocierile prelungite pentru formarea ultimei Comisii Europene, în ciuda personalităţilor şi a actorilor dedicaţi ideilor şi principiilor istorice ale UE pe care îi reuneşte, rămân o problemă care se cere depăşită în viitor mult mai prompt, în interiorul unor reguli care să suscite mai puţine dezbateri şi negocieri politice. Cred deopotrivă că singurul mod de tranşare a unei dezbateri în care ambele tabere – şi formaţiunile europene, şi guvernele naţionale – aveau partea lor de dreptate este dialogul, sau mai degrabă oferirea unei voci mai puternice cetăţenilor europeni. Listele transnaţionale pentru alegerile europarlamentare, alături de transformarea Parlamentului European într-un for mai apropiat ca atribuţii de un legislativ convenţional, ar putea fi un punct de pornire al acestui proces de reforme.

Lărgirea atribuţiilor instituţiilor europene este iarăşi un punct necesar pe agenda acestor dezbateri. Reacţia europeană la actualele provocări din domeniul sănătăţii indică foarte clar necesitatea comunitarizării unor domenii care se află în prezent în cuprinsul autorităţii politice naţionale. Propunerea făcută de mine, de creare a unui corp medical de urgenţă la nivel european, care să poată fi desfăşurat rapid în situaţii de necesitate, reprezintă un prototip de structură europeană capabilă să ofere asistenţă statelor membre în situaţii de criză. Solidaritatea şi cooperarea europeană trebuie să îşi găsească o expresie concretă, iar crearea unor structuri precum această propunere, a înfiinţării EU Blue Medical Corps, este un pas în direcţia continuării procesului de integrare. Avem o uniune politică şi economică – iar criza coronavirus ne-a arătat explicit că avem nevoie şi de o uniune medicală, iar realizarea ei este posibilă, toate formele de colaborare transfrontalieră din aceste luni ne-au arătat acest lucru. Implementarea unui nou program pentru sănătate, denumit generic EU4HEALTH, pe care personal l-am solicitat printr-o iniţiativă scrisă în Parlamentul European încă din mandatul trecut, poate fi un prim pas în acest sens.

Un alt domeniu care nu a fost vizat decât tangenţial de integrare este cel al educaţiei. Sistemul educaţional european, dincolo de performanţele sale marcante în plan global, este în continuare afectat de un nivel ridicat al inegalităţilor, o finanţare în multe cazuri precară şi o lipsă de pregătire în raport cu provocările, dar şi oportunităţile numeroase pe care le ridică amplificarea procesului de digitalizare. O mare parte dintre soluţiile de care avem nevoie în crearea şi însuşirea de noi competenţe, creşterea incluziunii sociale sau a egalităţii de şanse nu pot veni decât la nivel european. Dincolo de diviziunile ideologice, crearea de platforme de dialog trans-ideologice, planificarea modului în care sistemele educaţionale se pot adapta la provocările digitalizării, integrarea suplimentară a cercetării la nivel european, sunt obiective care trebuie asumate nu doar la nivelul statelor membre. Am propus deja crearea, la nivelul Parlamentului European, a unui grup de lucru, European Education Alliance, reunind eurodeputaţi de la toate grupurile pro-europene, care să creeze iniţiative pentru principalele provocări cu care se confruntă astăzi educaţia în UE – de la adaptarea la digitalizarea accelerată a procesului de învăţământ şi până la subfinanţarea cronică. Dar e nevoie de mult mai mult – e nevoie de integrarea politicilor privind educaţia şi cercetarea, pentru ca statele membre să contribuie împreună la dezvoltarea acestor domenii cruciale pentru viitorul nostru şi să beneficieze împreună de rezultate.

De asemenea, „mai multă Europa” înseamnă şi posibilitatea de accedere mai rapidă a statelor membre la Zona Schengen şi la moneda unică. Pentru unele state europene, în rândul cărora se numără, din păcate, şi România, accederea la zonele „finale” ale procesului de integrare riscă să devină un interimat prelungit sine die. Ceea ce susţin nu este o relaxare a standardelor, ci o aplicare reală a acestora – „mai multă Europa” trebuie să semnifice şi posibilitatea accesului egal la instituţiile europene, şi nu doar o altă formulă de presiune politică.  

Nu în ultimul rând, o Europă mai integrată înseamnă şi o Europă a drepturilor egale. Dezbaterile despre condiţiile de muncă oferite muncitorilor români permanenţi sau sezonieri în mai multe dintre statele membre ţine nu de dificultăţi punctuale, ci reprezintă o problemă structurală care nu face decât să amplifice inegalităţile structurale. Dacă pledăm pentru un viitor al Uniunii Europene, aşa cum ne-o arată şi experienţa recentă, acesta nu poate fi decât unul social, în care angajaţii să poată avea drepturi reale şi o şansă credibilă de a atinge un nivel satisfăcător al bunăstării materiale. Este adevărat că multe dintre măsurile care pot fi avute în vedere la acest nivel, precum şi la întregul palier al construcţiei europene reclamă revizuirea tratatelor. Un efort politic şi instituţional pe care trebuie să ni-l asumăm curajos, solidar şi să-l gestionăm cât mai rapid şi mai eficient.

Este evident că schimbarea modelului de funcţionare al Uniunii Europene în direcţia întăririi atribuţiilor instituţiilor şi creării unui regim mai apropiat de cel federal este un proces de durată, care va suscita fără îndoială dezbateri importante. E necesară aducerea în prim-plan a unor posibile proiecte de schimbare reală, în jurul cărora viitorul proiectului integrării să se poată cristaliza. Lista acestor propuneri rămâne, în mod evident, deschisă, fiind nevoie doar de implicarea noastră principială şi civică, pentru a le transforma în realitate.

O Uniune de valori, o comunitate adevărată care îşi tratează egal şi just toţi cetăţenii – aceasta este viziunea mea despre Europa. Sper ca dezbaterea care începe în aceste zile la Bruxelles să fie nu doar despre buget şi formule de stimulare pe termen scurt a economiei, ci despre cum putem să facem Uniunea noastră mai puternică, mai integrată, mai egalitară şi mai eficientă pentru toţi cetăţenii săi.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite