Splendoarea şi mizeria curtezanelor din fruntea Ministerului Justiţiei

Miercuri, atunci când am scris comentariul intitulat “În aşteptarea concluziilor domnului Tudorel Toader”, publicat joi atât pe site-ul “contributors.ro”, cât şi pe blogurile “adevarul.ro”, încă mai nutream o brumă de speranţă în privinţa bunei-credinţe, a demnităţii şi a atât de lăudatului profesionalism al profesorului universitar şi rectorului suspendat al Universităţii ieşene.

Încă mai credeam că dl. Tudorel Toader pune pe primul plan independenţa deciziilor domniei-sale pe care are şi ştiinţa, şi puterea de a le adăposti de ingerinţa factorului politic. Încă mai aveam o brumă de nădejde că fostul membru al Curţii Constituţionale, că actualul membru al Comisiei de la Veneţia nu îşi asumă riscul aruncării la gunoi a unei cariere de zeci de ani în domeniu (de care am văzut joi că face mare caz şi că o socoteşte drept garant al corectitudinii hotărârii sale) în favoarea păstrării pentru încă câteva luni a demnităţii de ministru. Şi, desigur, a privilegiilor aferente funcţiei. Încă mai socoteam că dl. Tudorel Toader preţuieşte nu dregătoriile temporare, ci integritatea, moralitatea, cinstea.

Întâmplarea a făcut ca în cursul aceleiaşi zile de miercuri să trec pentru câteva ore prin Capitala Moldovei. Am profitat de oportunitate şi le-am făcut o vizită unor prieteni. Care din felurite motive ştiau ceva mai multe despre dl. Tudorel Toader. Despre trecutul acestuia. Despre mania grandorii de care suferă dl. ministru, despre starea de autoadmiraţie în care pluteşte, despre felul superior în care a înţeles respectivul profesor să îşi îndeplinească îndatoririle de rector.

E foarte adevărat că multe alte cunoştinţe îmi relataseră lucruri asemănătoare în legătură cu conduita d-lui Tudorel Toader. Unele mi-au spus că nu ar fi deloc neîntemeiată ipoteza, comică, desigur,  că în fiecare dimineaţă dl, Toader se priveşte autoadmirativ în oglindă şi îşi rosteşte încrezător în barbă “sunt mare, sunt tare, sunt fără asemănare”.

Le-am relatat gazdelor mele ieşene conţinutul comentariului pe care îl pregătisem pentru joi. Ziua marii decizii. Sfatul lor a fost că ar fi preferabil să îmi temperez niţeluş, oleacă optimismul. Era foarte bine dacă le-aş fi dat ascultare. Mi-aş fi atenuat imensa deziluzie încercată joi seara ascultând preţ de 80 de minute ceea ce a rostit cu o voce de Imperator, complet indiferent la reacţiile auditorilor, dl. Tudorel Toader.

Nu mai pierd acum nici vremea, nici spaţiul virtual pentru a inventaria infracţiunile la adresa limbii române comise de profesorul Tudorel Toader. Mă mulţumesc doar să spun că, precum omologul domniei-sale de la Ministerul Educaţiei, d-lui Toader îi sunt complet necunoscute normele în conformitate cu care predicatul se acordă cu subiectul ori că habar nu are să conjuge un verb la modul indicativ, timpul mai mult ca perfect.Agramatismul dovedindu-se o boală generalizată în rândul celor care fac umbră Pământului din poziţia de membru al succesivelor guverne controlate de coaliţia PSD-ALDE.

M-a pus serios pe gânduri chipul dezastruos în care dl. Tudorel Toader şi-a gestionat ceea ce trebuia să fie o impecabilă operaţiune de comunicare. Cu o atenţie ireproşabilă acordată stilisticii apariţiei publice. Dezamăgire totală. Absolută. Nici urmă de minimal efort vizând concentrarea ideii, totală indiferenţă în privinţa dozării efectelor şi a impactului frazelor, ignorare absolută a ceea ce înseamnă atenţia receptorului ori captatio benevolentiae.  

 Nu, nu e vorba despre detalii şi nici că eu aş căuta pete îăn soare. Ci despre lucruri absolut inexplicabile, de neiertat de-a dreptul, cu atât mai mult cu cât dl. Tudorel Toader este posesorul unei diplome de absolvent al unei facultăţi de ştiinţe juridice (cea mai veche Facultate de Drept din ţară, ne-a reamintit dl. profesor) în ale cărei planuri de învăţământ figurau pe vremuri şi cursuri de Retorică.

Dl. Tudorel Toader s-a comportat asemenea unui profesor cam de multişor mâncat de molii, tacticos, cu ticuri, dar care, nefiind chiar foarte stăpân pe materie, nu se poate îndepărta de foile îngălbenite, care nu admite dialogul cu studenţii, care se cam teme de întreruperi, aceasta deşi au fost multe tente caragialiene în apariţia de joi seară  a domniei-sale. Am remarcat cam multe propoziţii şi construcţii ilogice, prea multe aserţiuni à la Gâgă (“justiţia trebuie să fie bună şi să nu fie rea” a gândit adânc dl. Toader), am înregistrat o avalanşă de confuzii deliberate . De pildă, ministrul Justiţiei din guvernul condus de d-na Viorica Vasilica Dăncilă  pare a nu şti că arestarea o decid judecătorii, iar nu procurorii, aşa cum a edictat complet aiurea marele profesor).

Aşa după cum spuneam în comentariul meu de joi, nutresc opinia că  nu serveşte nimănui, nici măcar ideii de conservare a independenţei justiţiei, idolatrizarea doamnei Laura Codruţa Kövesi. Transformarea ei într-o icoană. Au fost în activitatea doamnei procuror şef al DNA şi greşeli de management, şi abuzuri ale procurorilor, şi promovări în funcţii nejustificate, şi multe procese pierdute la CEDO, şi marele eşec numit afacerea Microsoft. Era firesc ca dl. Tudorel Toader să le reamintească, să le pună la socoteală, dacă dorinţa domniei-sale era aceea de a oferi o evaluare corectă a unei etape din activitatea procurorului şef al DNA. Însă au fost şi multe, foarte multe lucruri pozitive. Demne de toată laudă. Dl. Toader le-a ignorat ori le-a minimalizat cu rea intenţie, le-a schimonosit, le-a interpretat în folosul ducerii la îndeplinire a misiunii primite, a punerii în practică a ordinului primit de la şefii lui politici. A acuzat-o pe d-na Kövesi de toate relele din lume. A pus-o în antiteză falsă, mincinoasă cu deciziile Curţii Constituţionale, i-a răstălmăcit vorbele, a făcut-o vinovată de defăimarea României. De proasta imagine a ţării în ochii organismelor internaţionale. Or, de proastă imagine în lume au parte parlamentarii şi guvernanţii pe care îi slujeşte nemernic dl. Toader. Ajunge ca dl. Toader să arunce o privire peste marile cotidiane internaţionale apărute vineri şi se va convinge.

După catastrofala apariţie de joi seară, după târâtul în genunchi în faţa politicului, după exerciţiul agăţării de funcţie, nu mi-aş dori deloc să fi fost ori să fiu studentul d-lui Tudorel Toader. Dacă toată această contraperformanţă profesională s-ar fi produs la vremea contestărilor agitate din primele luni ale anului 1990, probabil că dl. Toader nu ar mai fi fost primit de studenţii domniei-sale la cursuri. Nu ştiu cum vor reacţiona acum, în anul 2018 studenţii d-lui Toader. Pentru moment dl. ministru a avut parte de uralele şi aplauzele infractorilor din PSD şi ALDE.

A rescris la persoana întâi romanul “Splendoarea şi mizeria curtezanelor”.   

Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevarul.ro