Spitale din carton şi miniştri pe măsură

Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii

Investiţiile promise în sănătate în ultimii 15-20 ani s-au făcut doar pe hârtie. Singurele spitale ridicate au fost doar cele din carton, machetele prezentate în campaniile electorale rând pe rând de fiecare partid politic. Realitatea ne loveşte cu fiecare tragedie în parte.

Cu fiecare tragedie pe care o trăim, speranţa că ţara noastră se va face bine într-o zi moare încet, dar sigur. Mai răsare câte o rază de lumină atunci când se întâmplă câte o mică minune, dar entuziasmul acela naiv trece repede. Trece pentru că fiecare experienţă pe care o avem cu partidele şi cu instituţiile statului ne arată cum România este blocată în pasivism, indecizie şi neasumare. 

Ne-a scos Nelu Tătaru vinovaţi pe toţi pentru tragedia de la Piatra Neamţ

M-am gândit, într-o lume ideală din capul meu, că a răbufnit, pentru că fiecare dintre noi, oricât am fi de meschini, undeva tragem linie. Din nou, m-am gândit, omul a răbufnit la adresa propriei lipse de pregătire, la impostura rolului pe care îl deţine, la adresa partidului, la adresa guvernului pe care îl reprezintă, la adresa preşedintelui, dar m-am trezit şi am văzut că totul a fost o încercare de diminuare a propriei vinovăţii şi a celor menţionaţi mai devreme. A încercat-o şmechereşte pe asta cu vinovăţia comună, în masă. Dacă stăm un pic pe gânduri, pe undeva toţi am greşit măcar odată şi am încercat să ne salvăm cu o mică atenţie, un telefon, o ciocolată, motiv pentru care am putea să ne simţim prost într-o astfel de declaraţie.

Mai încerc odată. Omul poate a vrut să atragă atenţia că nu respectăm niciun set de valori, că nu respectăm regulile, în consecinţă, nu ne respectăm pe noi înşine pentru că luăm parte la menţinerea unui stat corupt şi că nu semnalăm fiecare derapaj şi fiecare neregulă pe care o observăm. O fi vrut să spună  că suntem vinovaţi toţi cei care am considerat că merge şi aşa - că am tolerat prea mult nesimţirea unor politicieni sau funcţionari care ne-au umilit în faţa unui ghişeu, că am votat răul cel mai mic, că am tăcut şi am acceptat să fim umiliţi pe banii noştri. M-am trezit din nou. Mi-am reamintit că la cârma ţării se află oameni, pardon, persoane, care atunci când sunt în opoziţie escaladează pe tragedii, iar când se întâmplă sub conducerea lor, suntem vinovaţi noi şi cu cei care au condus ţara înaintea lor.

Ministrul Transporturilor Periculoase 

Nu mai era nevoie de o tragedie pentru a ne da seama pe cine ne bazăm de ani de zile. Vă amintiţi de accidentul ministrului Bode? Demisia! Demisia! Demisia! Nu s-a auzit nicăieri. Cu ce a fost diferit accidentul provocat de acesta prin comparaţie cu accidentul lui Gabriel Oprea? Diferenţa a fost că acolo şi-a pierdut viaţa un om în slujba unui... neom. Dumnezeu să-i odihnească în pace sufletul lui Bogdan Gigină!

Vă amintiţi declaraţiile şi isteriile celor din PNL şi USRPLUS la momentul respectiv? Aţi văzut vreo isterie legată de accidentul ministrului Bode? Aţi văzut scuzele ministrului? Aţi văzut ce a declarat preşedintele?

„În primul, este regretabil că se întâmplă un accident când în maşină se află un demnitar”. Greşit, este regretabil fiecare accident, mai ales când se întâmplă din cauza infrastructurii, sau când li se întâmplă altora din cauza unor nesimţiţi cu sau fără sirene şi antemergător. Cred că nu sunt puţini dintre cei care citesc acest articol care să nu fi întâlnit maşini de demnitari gonind prin trafic, sau nu au auzit de maşini de SPP care duc manichiuristele acasă la nevestele sau amantele unora dintre aceştia.

Atât timp cât vom fi conduşi de oameni care şi-au cumpărat funcţii sau posturi, sau de rude promovate sau angajate pe posturi care nu au nicio legătură cu experienţa sau pregătirea lor profesională, va fi vina noastră dacă vom avea aşteptări. Într-un sistem atât de ticălos nu suntem altfel decât la mâna norocului.

În constituţie, articolul 34, Dreptul la ocrotirea sănătăţii spune statul are datoria să se ocupe de „Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări pentru boală , accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.”

În realitate, la conducerea spitalelor sunt aduşi orice altceva, mai puţin medici practicanţi. În anumite cazuri poate se întâmplă ca unii dintre ei să fii trecut pe la facultatea de medicină, dar nu au practicat niciodată. Spitalele sunt construite ca nişte abatoare uriaşe. Iar medicii, în loc să poată sta cât mai mult cu pacienţii după o operaţie, să le ofere încredere şi speranţă, sunt nevoiţi să se afunde în raportări şi chestiuni birocratice pentru ca ministerul şi direcţiile de sănătate publică ale acestuia să fie acoperite în eventualitatea unor nenorociri.

Nici nu contează cărui partid i se poate atribui cea mai mare parte din vină pentru ce s-a întâmplat la Piatra Neamţ, rând pe rând toate au avut oameni la conducerea acelui spital. Că nu se întâmplă mai des astfel de tragedii se datorează faptului că avem foarte mult noroc cei care nu ajungem la spital şi de asemenea se datorează medicilor cu simţul responsabilităţii. Doamne ajută, încă sunt destui.

Din păcate, pentru politicieni această tragedie nu va fi un nou semnal de alarmă, ci va deveni una dintre principalele teme ale campaniei pentru alegerile parlamentare. Noi nu avem de ales decât să mergem înainte, să avem grijă de noi şi de cei din jur şi să ne rugăm să nu ajungem pe mâna a astfel de administratori. Înţelepciunea şi simţul responsabilităţii să fie alături de cadrele medicale, toate gândurile bune alături de medicul Cătălin Denciu şi colegii acestuia, şi nu în ultimul rând, condoleanţe familiilor îndurerate.