Spionaj, interceptări şi siguranţă naţională

Nu este titlu de film, ci o condensare puternică a subiectelor fierbinţi de pe agenda internaţională. Şi am în vedere aici inclusiv scandalurile şi discuţiile cu privire la deja celebrul caz Snowden.

Am scris mai demult articolul ”Ce se mai aude cu interceptările- de la teorie la practică” şi nu o să reiau discuţiile de acolo. De data aceasta vreau să vorbim puţin despre Legea siguranţei naţionale, în acelaşi context.

Articolul 3 din Legea 51/1991 privind siguranţa naţională a României prevede expres acele cazuri care sunt considerate ameninţări la adresa siguranţei naţionale şi cred că formularea pe care o are acest articol este suficientă pentru a putea acoperi toate situaţiile care ne-ar putea crea probleme. Aşadar, ameninţări sunt: spionajul, acţiunile armate, sabotajul, subminarea economiei naţionale, atentate la adresa demnitarilor şi multe altele. Scopul acestora este asigurarea funcţionării instituţiilor statului, protejarea teritoriului şi protecţia demnitarilor.

Pornind de la acest temei legal, în cazuri justificate, adică atunci când există date sau indicii din care să rezulte existenţa uneia din ameninţările la adresa siguranţei naţionale, se vor putea autoriza interceptarea şi înregistrarea comunicărilor.

Legea prevede că durata unui astfel de mandat pe siguranţă naţională nu poate depăşi 6 luni, iar în cazuri întemeiate se poate prelungi la cerere, de către procurorul general, cu câte 3 luni.

Sunt instituite, de asemenea, măsuri de protecţie a celor care se consideră vătămaţi de activităţile care fac obiectul mandatului, ei având dreptul să se adreseze cu plângere procurorului ierarhic superior celui care a emis mandatul. Protecţia legală este destul de clară sub aspectul respectării drepturilor, pentru că este prevăzut că mijloacele de obţinere a informaţiilor necesare siguranţei naţionale nu trebuie să lezeze drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, viaţa particulară, onoarea sau reputaţia sau să supună persoanele la îngrădiri ilegale ale drepturilor.

Nu aş vrea să repet ideile pe care le-am expus deja în articolul precedent pe această temă, dar îmi exprim îngrijorarea faţă de numărul foarte mare de mandate emise de instanţa supremă. Potrivit unui comunicat dat presei în urmă cu două luni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis aproximativ 6.000 de mandate de interceptare în baza unor indicii privind ameninţări la adresa siguranţei naţionale.

Dacă ar fi să ne raportăm strict la numărul acesta, aproape că aş putea crede că avem probleme mari cu siguranţa naţională, pentru că 6.000 de mandate în 2 ani înseamnă foarte mult! V-am spus deja ce califică legea ca fiind ameninţare a siguranţei naţionale... Îmi place să sper totuşi că nu avem chiar atât de mulţi terorişti sau spioni în România şi că nu vom avea şi noi prea curând vreun incident de tipul Snowden..

Preluat şi pe  http://www.alinagorghiu.ro