Fuga după imagine, popularitate, vezi celebritate e o boală grea, care cuprinde pe fiecare şi la orice vârstă. Şi vedem cum peste noapte, un jurnalist decent, un analist cumpănit, un cercetător aplicat sau un intelectual nuanţat decolează în tirade cu accente extreme şi nepotrivite, doar doar o atrage mai mult interes, circulaţie like-uri şi share-uri sau comentarii.

Spectaculosul marginal ca boală ce alterează agenda din spaţiul public

Pentru că asta înseamnă spectaculosul marginal. Iar ceea ce ne facem cu mâna proprie, ne este imputabil doar nouă. Lipsei de reguli. Modei. Lipsei de criterii. În plus, libertatea cuvântului nu înseamnă cu oricine se pronunţă pe orice temă şi în orice formă, fără studii, fără profesionalism, fără expertiză reală şi consacrată. Fuga după vizibilitate şi imagine în politica externă poate contamina, însă, şi profesionişti consacraţi, iar boala e şi mai gravă decât eterna dispută despre specialiştii şi experţii cultivaţi excesiv şi nemeritat pe micile ecrane ale televizoarelor.

O altă problemă cel puţin la fel de gravă este modul de alcătuire a agendei publice. Evitarea temelor importante, grele, nuanţate, care reclamă cunoaştere profundă, studiu aprofundat şi încăpăţânat, tenacitate şi rezistenţă. Şi, în schimb, înlocuirea temelor grave sau cu adevărat importante şi ascunderea lor, rătăcirea şi acoperirea lor cu teme minore, marginale sau de fapt divers ieftin. Preferinţa pentru spectaculosul marginal, care umple agenda publică cu elemente nerelevante sau colaterale lucrurilor cu adevărat importante poate fi plasată, şi ea, sub eticheta pervertirii percepţiei publice, păcălirii oamenilor, inclusiv ca parte a unui război informaţional de altă natură, de valorificare a vulnerabilităţilor proprii, orgoliilor nemăsurate şi ambiţiilor. Şi tot aici e cazul să subliniem din nou nevoia revenirii la seriozitatea specialiştilor nuanţaţi, atenţi şi consacraţi.

Cea mai lesne şi facilă cădere în capcana marginalului excepţional şi a falsului spectaculos, împachetat nepermis în haine pompoase, chiar sub semnături altădată prestigioase sau măcar interesante, este aceea de a discuta cine ce a declarat despre o temă sau alta în locul substanţei, analizei coerente şi echilibrate venind din documente. Cele dezbătute, rescrise, reformulate, negociate, aprobate şi asumate. Şi această interpretare ferită, pe cât se poate, de speculaţii neavenite sau forţate, ci consultate cu istoricul, contextul şi relatări interne despre mize, poziţionări şi încleştarea disputei ce a dus la forma finală a documentului. Relevarea semnificaţiei şi a profunzimii prevederilor din documentul adoptat. Cu nivele de lectură ce exced aparenţele.

Declaraţii spumoase versus documente de substanţă şi poziţie asumate

Totuşi aceasta e o întreprindere migăloasă. E mai simplu să iei trei cuvinte, o perifrază gândită de comunicatori sau nici măcar, o gafă de exprimare a unui personaj relevant, sau măcar să decupezi din context o propoziţie pe care să o amplifici nemeritat în direcţii premeditate, nicidecum sugerate sau dorite de autor. Absenţa analizei pe documente şi pe nuanţe, pe concepte şi idei aduce tot mai mult superficialul în prim plan şi nimicul la rang de vedetă supremă ce domină spaţiul public. Şi oferă dividende celor cuprinşi de păcatul trufiei.

Nu putem ignora aici nici evitarea voită a temelor dificile şi controversate. E mai bine să fii sigur, să nu jenezi sau deranjezi pe nimeni, să nu creezi dificultăţi de poziţionare sau să încerci să pui reflectorul pe realitate. În politica externă, lucrurile sunt şi mai dificile, pentru că nu rareori zona diplomatică e înclinată spre ocultarea elementelor dificile şi exagerarea beneficiilor şi virtuţilor ambiguităţii constructive. Being on the safe side spune americanul, atunci când preocuparea este o carieră sau avantaje proprii, nicidecum cercetarea corectă sau consultanţa deschisă şi realistă, nicidecum cea a naivităţii sau a dorinţei prezumate a decidentului şi publicului vizat.

Nu rareori, exprimările călduţe şi ambigue, fără curaj şi substanţă, plecate din dorinţa de a nu jena planuri, proiecte şi calcule şi a nu deranja pe nimeni, nu aduc nici progres, nici cunoaştere, nici politici sau soluţii reale. Asta nu înseamnă că pronunţările voit radicale sau extreme au vreo valoare. Curajul de dragul prim planului scenei e la fel de pernicios. Dar ignorarea problematicilor şi temelor reale ale agendei este probă a lipsei de curaj de ştiinţă de carte, de cunoaştere, deopotrivă. Este, în fapt, alergătura după fond, fără scop şi eficienţă după imagine şi preeminenţa yes-manilor loialităţii prezumate comparativ cu cinstea adevărurilor care dor.

Am văzut, şi în această categorie, pseudo-analize ca apa sfinţită, pe teme călduţe, nici prea relevante, dar nici de o banalitate extremă, un vals aparent al construcţiei de soluţii la probleme secundare, care ar fi preocupante doar pentru anumite segmente, oricât de discrete ale publicului. Şi e la fel de rău ca a discuta senzaţionalul marginal, cine ce a declarat, ca şi tratarea temelor cu soluţii evidente şi unanim acceptate, fără controverse şi fără comentarii care contrazic în vreun fel linia pronunţării sau aduc elemente creative şi soluţii inedite ca alternativă.

Excesele spectaculosului artificial. Detalii care fură ochiul.

Fireşte că avem şi excesele de spectaculos artificial. Exagerarea relevanţei unei declaraţii de conjunctură, uneori chiar de duzină şi punerea reflectorului pe detalii care fură ochiul, pentru a nu se vedea marile mişcări de culise şi tendinţele reale de schimbare a lumii, sunt la fel de reprobabile şi condamnabile ca şi propaganda, dezinformarea, măsurile active sau războiul informaţional consacrat. Ca-n esenţa paradigmei prestidigitatorului. Unde e trucul, unde se consumă acţiunea reală şi unde e aparenţa, atractivitatea falsă şi nerelevantă şi scena adusă în prim plan pentru a fura ochiul public. Altfel e mult mai greu să analizezi, să explici sau chiar să prezinţi bătălia de idei, concepte, teorii solide şi aplicabile, ba chiar aplicate zi cu zi, decât să vehiculezi drept cruciale false premise ce rezultă strict din păreri, ideologii, mesaje şi luări de cuvânt, ca elemente ale unei poziţionări de imagine.

Dezamăgirea pe care o stârneşte în final superficialitatea sau temele apărute fie din alergarea voită după spectaculos şi vizibilitate cu orice preţ, fie din marginalul nerelevant împins în avanscenă este egală cu cea din lectura ştirii tabloidului cu titlu pompos şi atrăgător dar fie fără legătură cu textul, fie profund exagerat şi nepotrivit. De aici şi interviurile au devenit fie panegirice sau tribune larg deschise şi abandonate vorbitorului, fie execuţiei la fel de nepotrivite, din poziţii confruntaţionale, a moderatorului cu un personaj neagreat. Şi tot de aici eşecul şezătorilor din talk show-uri şi degradarea dezbaterii intelectuale. Dacă e să mai există dezbatere şi dialog după regulile artei oratorice clasice.

În schimb, spaţiul public e agresat cu fracturi logice, tonuri ridicate şi cuvinte tari pentru a fenta şi acoperi substanţa şi nuanţele. Şi a atrage vizibilitatea artificială a unei pături de public atras de strălucire şi superficial şi nu de construct aşezat, tern şi solid, motivat şi analizat în profunzime, dar profund nespectaculos. Sau de spaţiile nedecise, controversate şi care stârnesc opţiuni diverse şi pasiuni, care rămân sub preş şi nediscutate, chiar dacă sunt cele care ard. Şi menţin societatea bolnavă. Relaţiile internaţionale afectate, conflicte nesoluţionate, părţi cu deplină lipsă de înţelegere programatică.

Şi da, extremismul de esenţă tare şi în culori vii, chiar şocante, este preferat nu rareori de unii analişti şi autori realităţii, adevărului şi nuanţelor care par terne şi neatractive la trecerea superficială cu privirea. Aici esenţa rezidă în descrieri, succesiuni logice şi raţionamente complexe, care reclamă concentrare şi înţelegere pentru a le putea gestiona. Şi da, apariţia social media ca instrument de promovare şi regulile excepţionalului şi popularităţii utilizatorilor fac ca tot ceea ce este popular şi prizat de grupuri largi să fie prevalent faţă de reflectarea unui proces de cercetare şi reflecţie mai dificil de urmărit şi care reclamă atenţia dincolo de cele 1,2 secunde cât rulăm o postare pe un flux de date, atunci când e vorba despre teme şi mai ales procese tratate serios, argumentat şi nuanţat.