Sorin Grindeanu, despre evaluarea DNA: Tudorel Toader este omul potrivit la momentul potrivit şi am încredere în el

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorin Grindeanu, premierul României, a vorbit, marţi, la Europa FM, despre anchetele desfăşurate de ministrul Justituţiei, Tudorel Toader, privind activitatea DNA în cazul dosarului OUG 13, despre care spune că este „omul potrivit la momentul potrivit”. De asemenea, premierul a spus şi că ministrul nu este dator să explice coaliţiei de guvernare acţiunile sale, de vreme ce el i-a „dat libertatea deplină să gestioneze acest domeniu”.

„Atunci când l-am ales pe domnul Tudorel Toader am făcut-o pentru că am încredere în dânsul, în profesionalismului dânsului. Iar asta nu o spun doar eu, aţi văzut că şi reprezentanţii opoziţiei au această părere” a declarat premierul la începutul interviului de la Europa FM.

Întrebat despre evaluarea făcută de ministru a activităţii DNA şi a Laurei Codruta Kovesi, premierul a declarat că „este dreptul, dar şi datoria ministrului să facă asta” şi că vom vedea rezultate evaluarii atunci când ele vor fi făcute publice. A subliniat însă necesitatea ca el, în calitate de premier, să cunoască rezultatul evaluării înainte de conferinţa de presă de miercuri.

„E normal să aflu înaintea conferinţei de presă. Nu ştiu când este programată, e mai puţin important. Important este ca evaluarea să fie făcută de un om cu această statură.”, a spus Sorin Grindeanu.

Premierul a vorbir şi despre faptul că, în calitatea sa de ministrul, Tudorel Toader nu trebuie să ofere explicaţii privind acţiunile sale în domeniul justiţiei în faţa coaliţiei de guvernare.

„Atâta timp cât eu ca prim-ministru i-am dat libertate deplină să gestioneze acest domeniu.  Nu e cazul ca dl ministru să vină în faţa coaliţiei să spună ce are de gând etc. Pe de altă parte, strict deciziile CCR puse în acord cu Codul Penal şi Codul de Procedură Penală.- proiecte despre care nu s-a discutat la nivelul coaliţiei de guvernare”, a declarat premierul.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite