SONDAJ PSD şi PNL intră umăr la umăr în alegerile locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar 1,7 puncte procentuale despart PSD de PNL în ceea ce priveşte votul politic (consilii locale şi judeţene) la alegerile locale din vara acestui an, arată Barometrul INSCOP Research, realizat la comanda ziarului ”Adevărul”.

Doar 57,7% din români declară că sunt interesaţi de alegerile locale, deşi până la momentul la care vor fi chemaţi la urne au mai rămas mai puţin de două luni de zile. 22,3% dintre respondenţi declară că sunt foarte interesaţi de alegerile locale, iar 35,4% ca sunt interesaţi. În schimb, 19,4% susţin că sunt oarecum interesaţi, 12,6% nu sunt foarte interesaţi, iar 9,9% declară că nu sunt deloc interesaţi de alegerile locale.

Din cei 57,7% din respondenţii care se declară interesaţi de alegerile locale, doar 44,3% exprimă o opţiune de vot, 13,4% fiind nehotărâţi sau alegând să nu răspundă la întrebare.  Astfel, dacă duminica viitoare ar fi chemaţi la urne, 38,4% dintre români ar vota listele PSD pentru consiliile locale şi judeţene, iar 36,7% pe cele ale PNL.

În clasamentul intenţiei de vot pentru consiliile locale şi judeţene urmează PMP cu 5,5%, UDMR cu 5,1%, ALDE cu 4,1%, M10 cu 1,6%, UNPR cu 1,2%, PRM cu 1,2%, PSRO cu 1%, PRU cu 0,7% şi PNŢCD cu 0,6%. 1,9% dintre români ar vota un candidat independent, 1,6% ar alege un alt partid naţional, iar 0,4% optează pentru un partid local sau regional.

Întrebaţi dacă ar vota la alegerile locale candidaţii unui partid nou înfiinţat, doar 27,2% dintre români răspund pozitiv, în timp ce 41,9% declară contrariul. 21,6% din populaţie nu este hotărâtă, iar 9,3% alege varianta NS/NR.

Românii vor partide şi politicieni noi

Mai bine de o treime din români (39,7%) afirmă că ar fi dispuşi ca la alegerile locale să acorde votul unui candidat independent, fără legături cu partidele politice actuale, în timp ce 31,8% nu ar vota cu un asemenea candidat. 20,8% din populaţie nu este hotărâtă încă dacă să acorde votul unui candidat independent, iar 7,7% nu ştie sau nu răspunde la această întrebare.

Aşadar, există un segment important din populaţie dispus să acorde votul unei formaţiuni noi sau unui candidat independent, cu condiţia ca persoanele care se vor prezenta la alegerile locale să nu mai fi fost implicate până în prezent în viaţa politică.

Întrebaţi cum ar prefera să îşi aleagă primarul din localitatea în care domiciliază, opiniile românilor sunt relativ împărţite, foarte probabil ca rezultat al dezbaterilor din ultima perioada. Astfel, 45% dintre respondenţi au declarat că doresc să îşi desemneze edilul într-un într-un singur tur de scrutin, în timp ce 39,1% au optat pentru două tururi de scrutin. 15,9% din populaţie nu ştie sau nu răspunde la această întrebare.

Românii nu vor primari penali

Părerile românilor sunt împărţite în privinţa realegerii primarilor, sau a actualilor primari interimari. 38,3% dintre respondenţi declară că nu vor vota primarul în funcţie sau actualul primar interimar, în timp ce 37,8% răspund afirmativ. 19,8% dintre români sunt nehotărâţi, iar 4,1% aleg varianta nu ştiu/ nu răspund.

În schimb, majoritatea populaţiei este intransigentă când vine vorba despre fapte de corupţie. Astfel, întrebaţi dacă ar vota pentru funcţia de primar al localităţii o persoană care este cercetată sau judecată pentru asemenea fapte, dar care nu este condamnată definitiv, 82,6% dintre românii răspund negativ. Doar 8,4% afirmă că ar vota un astfel de candidat.

Datele tehnice

Sondajul ”Barometrul INSCOP – Adevărul despre România” a fost realizat de INSCOP Research la comanda Adevărul. Sondajul a fost realizat în perioada 21 - 28 martie 2016. Volumul eşantionului a fost de 1063 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%. Tipul eşantionului: multi-stratificat, probabilistic. Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenţilor. Chestionarele au fost aplicate în 39 de judeţe şi Municipiul Bucureşti, într-un total de 92 de localităţi (oraşe mari, oraşe medii, oraşe mici, comune, sate).  Eşantionul a fost validat pe baza datelor oficiale ale Recensământului populaţiei din 2011.

image

Citeşte şi:

SONDAJ Cât de mult a fost tras în jos Klaus Iohannis de „scandalul Antena 3“

Şeful statului a pierdut aproape nouă procente la capitolul încredere din luna noiembrie până acum, arată un sondaj realizat de INSCOP la comanda „Adevărul“. Asta după ce Klaus Iohannis a luat partea trustului Intact în disputa cu ANAF.

[<a href="//storify.com/Alinavasile/sondaje" target="_blank">View the story "Sondaje " on Storify</a>]

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite