SONDAJ IRES Cum văd românii atacurile de la Charlie Hebdo, caricaturile cu Mahomed sau cu Iisus

SONDAJ IRES Cum văd românii atacurile de la Charlie Hebdo, caricaturile cu Mahomed sau cu Iisus

Je suis Charlie, un manifest de solidaritate

Un studiu IRES publicat în ultima ediţie a revistei "Sinteze", coordonată de sociologul Vasile Dâncu, reflectă percepţiile românilor asupra libertăţii de expresie, dar şi atitudinile acestora faţă de musulmani, în contextul atacurilor asupra redacţiei "Charlie Hebdo".

Ştiri pe aceeaşi temă

Trei sferturi dintre participanţii la studiul IRES (72%) nu consideră că atacurile asupra celor de la "Charlie Hebdo" au fost justificate. Pe de altă parte, respondenţii se declară, în proporţie de 65%, de acord cu următoarea afirmaţie:

"Libertatea de exprimare înseamnă dreptul de a spune orice, chiar dacă ofensează pe alţii".

În acelaşi timp, jumătate dintre respondenţi consideră că musulmanii nu ar trebui să se simtă jigniţi când profetul Mahomed este înfăţişat în caricaturi, dar 69% dintre ei susţin că s-ar simţi jigniţi dacă ar vedea caricaturi cu Iisus sau cu Fecioara Maria.

Atacurile asupra redacţiei "Charlie Hebdo" au făcut cunoscută, şi la noi, expresia Je suis Charlie, iar 56% dintre cei chestionaţi au susţinut că ştiu sensul acestei expresii. De asemenea, 57% dintre cei participanţii la studiu sunt în favoarea acestei expresii de solidaritate faţă de jurnaliştii francezi.

Romii, mai discriminaţi ca musulmanii

Una dintre concluziile studiului este, de asemenea, că acceptabilitatea pentru musulmani este mai crescută decât pentru romi, însă diferenţa este scăzută. Astfel, 69% dintre cei incluşi în sondaj sunt de acord să aibă un vecin musulman, în timp ce doar 65% ar fi de acord să aibă un vecin rom.

De asemenea, 39% dintre participanţi ar fi de acord ca un musulman să facă parte din familia lor, în timp ce 36% ar accepta un rom în familie.

Românii nu vor legile Big Brother 

Potrivit sondajului IRES, 57% dintre cei intervievaţi au o părere bună referitoare la respingerea, de către Curtea Constituţională, a pachetului de legi "Big Brother". Potrivit studiului, favorabili respingerii legilor sunt mai degrabă bărbaţii, cu vârste cuprinse între 35 şi 49 de ani, cu educaţie medie şi rezidenţa în mediul rural, dar şi în Moldova.

Pe de altă parte, opt din 10 români cred că vor mai avea loc atacuri teroriste în Europa, iar 39% dintre ei sunt de părere că ar putea avea loc chiar în România.

La începutul acestui an, un alt sondaj IRES arăta că principala teamă a românilor este izbucnirea unui război în zonă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările