Sondaj INSCOP. PSD, mult sub 30%. Ce partide vin puternic din spate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Partidul lui Liviu Dragnea pierde teren în faţa celorlalte formaţiuni. FOTO Inquam Photos
Partidul lui Liviu Dragnea pierde teren în faţa celorlalte formaţiuni. FOTO Inquam Photos

PSD se află pe primul loc în intenţia de vot a românilor pentru euroalegeri, fiind urmat la mai puţin de un procent de PNL, potrivit ultimului studiu INSCOP. Locul trei e ocupat de Alianţa USR-PLUS, la mare distanţă de următoarele formaţiuni.

„Dintre românii care îşi exprimă o opţiune de vot clară, ceea ce reprezintă 58,5% din eşantion, 26,9% intenţionează să voteze cu PSD, iar 26,3% cu PNL, cele două partide fiind practic la egalitate. Urmează Alianţa 2020 USR-PLUS cu 15,3%, ALDE cu 9,3% şi Pro România cu 9,1%. Ar mai depăşi pragul electoral doar UDMR, care ar obţine 5%. Pentru PMP şi-au exprimat intenţia de vot 4,4% dintre respondenţi, în timp ce 1,1% au ales PNŢCD, 1% UNPR şi tot 1% DEMOS“, se arată într-un comunicat al INSCOP, care prezintă ultimul lor sondaj.

Autorii studiului subliniază că pentru prima dată a avut loc măsurarea împreună a USR şi PLUS. De asemenea, potrivit INSCOP, partidulc are înregistrează cea mai substanţială creştere este Pro România, formaţiune care a ajuns aproape de ALDE, formaţiune aflată la guvernare. 

„La alegerile europarlamentare din luna mai 2019, rezultatul final al votului va fi influenţat  suplimentar de numeroşi factori care nu pot fi cuantificaţi într-un sondaj de opinie, precum activitatea partidelor politice, mobilizarea organizaţiilor politice, evenimente de impact pe agenda publică (de exemplu convocarea unui referendum în ziua votului), componenţa listei finale de candidaţi pe care o va prezenta fiecare partid, prezenţa efectivă la urne în ziua alegerilor sau volumul voturilor din afara ţării“, mai precizează autorii studiului. 

Sondaj INSCOP martie

Sondajul Inscop Research a fost realizat în perioada 5-13 martie 2019, la comanda Fundaţiei Konrad Adenauer pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenţilor. Volumul eşantionului, de tip multi-stratificat, probabilistic, a fost de 1053 persoane, reprezentativ pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite