SONDAJ INSCOP Iohannis trage după el Preşedinţia. În jos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încrederea românilor în Administraţia Prezidenţială urmează acelaşi curs uşor descendent pe care l-a înregistrat în ultima perioadă şi încrederea faţă de persoana preşedintelui Klaus Iohannis, arată Barometrul INSCOP-Research realizat la comanda ziarului ”Adevărul”

Topul încrederii în instituţiile politice este în continuare condus de Preşedinţie cu 48,9% încredere multă şi foarte multă (faţă de 50,6% în luna aprilie). Curtea Constituţională a României ocupă, în premieră, locul al doilea în clasamentul încrederii în instituţiile politice, cu 38,2% încredere multă şi foarte multă, faţă de 33,8% în luna aprilie. La mică distanţă de CCR, pe poziţia a treia şi într-o uşoară scădere faţă de luna precentă se află Primăria, care se bucură de aprecierea a 35,4% dintre români (34,3% în aprilie 2015).

Guvernul beneficiază de încrederea a 24,6% dintre cei intervievaţi (faţă de 23,8% în luna aprilie). În condiţiile în care, în ultimul an, încrederea în Guvern a scăzut constant, este pentru prima dată când, la acest indicator, Guvernul înregistrează o creştere uşoară. Posibile explicaţii ar putea fi legate de impactul public pozitiv al reducerii TVA la alimente.

Nivelul de încredere în Consiliul Judeţean scade semnificativ în luna iulie la 18,6%, faţă de 21,8% în aprilie. În top urmează Parlamentul, cu 11,3% încredere multă şi foarte multă, în scădere de la 12,6% în luna aprilie, şi partidele politice, care înregistrează o creştere până la 7,1% în iulie de la 6,5% în aprilie.

Instituţii executive

În ceea ce priveşte încrederea populaţiei în instituţiile executive, Armata continuă să se situeze pe primul loc, 75% dintre români declarând în luna iulie că au încredere multă şi foarte multă în această instituţie, comparativ cu 74,3% în luna aprilie. De altfel, Armata reprezintă în continuare instituţia ce se bucură, per total, de cel mai mare capital de încredere. Urmează Jandarmeria cu 64,5% încredere multă şi foarte multă (62% în luna aprilie) şi DNA cu 61% (61,4% în luna aprilie).

Pe poziţia a patra se clasează SRI, cu un capital de încredere de 51,2% (50,3% în luna aprilie), urmat de Poliţie cu 48,7% (47,1% în luna aprilie), BNR cu 47,9% (44,5% în aprilie), SIE cu 47,8 (47,8% în aprilie), ICCJ cu 46,7% (49% în aprilie), ANAF cu 38,7% (37,9% în aprilie) şi ANI cu 38,6% (39,8% în aprilie).

Instituţii sociale şi private

Biserica rămâne instituţia privată/socială cea mai bine privită de către români, cu 63,4% încredere multă şi foarte multă (în creştere cu 1,1% faţă de luna aprilie). Pe locul secund se situează, la mare distanţă, universităţile, care se bucură de încrederea a 41,8% dintre cei intervievaţi, faţă de 41,5% în luna aprilie. Acestea sunt urmate de presă, cu 31,9% încredere multă şi foarte multă, în scădere de la 34% în luna aprilie.

Clasamentul încrederii în instituţiile sociale şi private este continuat de organizaţiile societăţii civile cu 29,4% încredere multă şi foarte multă (faţă de 30% în luna aprilie), sindicate cu 18,8% (faţă de 19,1% în luna aprilie), patronate cu 17% (faţă de 15,5% în luna aprilie) şi bănci cu 15,8% (faţă de 14,1% în luna aprilie).

Instituţii internaţionale

Instituţia internaţională în care românii au cea mai mare încredere rămâne NATO, care în ancheta sociologică a INSCOP din luna iulie a ajuns la un nivel de încredere mare şi foarte mare de 62,1%, faţă de 60,7% cât înregistra în luna aprilie. Creşterea încrederii în NATO este un efect al consolidării ataşamentului românilor faţă de sistemul de securitate nord-atlantic, pe fondul menţinerii unei situaţii tensionate din vecinătatea Estică.

Pe locul secund al topului încrederii în instituţiile internaţionale se situează ONU, cu 60,3% încredere multă şi foarte multă (56,2% în aprilie 2015), iar locul al treilea este ocupat de Uniunea Europeană, care atinge de asemenea scorul maxim de încredere de la debutul măsurătorilor INSCOP-Adevărul, 59,8% încredere multă şi foarte multă (55,5% în aprilie 2015). Locul al patrulea este ocupat de Parlamentul European (50,7% în iulie 2015, 48,3%, în aprilie 2015), urmat de Comisia Europeană (50,4% în iulie 2015, 50,2% în aprilie 2015). Topul încrederii este încheiat de Banca Mondială (43,9% în iulie 2015, 39,2% în aprilie 2015) şi de Fondul Monetar Internaţional (36,6% în iulie 2015, 33 % în aprilie 2015).

Sondajul a fost efectuat între 9 şi 14 iulie, pe un eşantion reprezentativ de 1.075 de persoane, cu o eroare de +/-3%

image
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite