Sondaj IMAS. Klaus Iohannis conduce detaşat cursa pentru prezidenţiale. Cine porneşte cu prima şansă pentru a intra în turul al doilea cu şeful statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis e în „pole position” pentru prezidenţiale. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Klaus Iohannis e în „pole position” pentru prezidenţiale. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Şeful statului are toate şansele să-şi asigure un al doilea mandat la Palatul Cotroceni, în condiţiile în care conduce detaşat cursa pentru prezidenţiale, potrivit ultimului sondaj IMAS, realizat la comanda Europa FM.

Klaus Iohannis ar fi votat de 44.3% dintre cei care au răspuns la sondajul realizat de IMAS la comanda Europa FM. Acesta e pe un trend crescător, spre deosebire de al doilea clasat, Călin Popescu Tăriceanu, cu o intenţie de vot de 16,1% (cu 1,9% mai puţin ca luna trecută). 

Şi al treilea clasat, Victor Ponta (Pro România) are o intenţie de vot de 12,4%, faţă de 15% cât avea în februarie. 

Dacian Cioloş, preşedintele PLUS, se menţine pe locul al patrulea, cu acelaşi număr de procente ca luna trecută, în timp ce Liviu Dragnea, preşedintele PSD, rămâne pe locul al cincilea, dar creşte cu 2 procente, ajungând la 8% din intenţiile de vot. Pe locul al şaselea în ceea ce priveşte intenţia de vot este Ludovic Orban, cu 2,5%.

Imagine indisponibilă

Metodologie

Sondajul a fost realizat de IMAS la comanda Europa FM pe un eşantion de 1010 persoane cu vârste de 18 ani şi peste, în perioada 18martie – 3 aprilie 2019. Interviurile au fost realizate prin telefon,utilizând metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing). Marja de eroare este de +/- 3,1%. Eşantionul este probabilist, multistratificat, cu extragere aleatoare a persoanei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite