Sondaj Avangarde: Gabriela Szabo, ministrul din Guvernul Ponta cu cea mai mare încredere

Sondaj Avangarde: Gabriela Szabo, ministrul din Guvernul Ponta cu cea mai mare încredere

Gabriela Szabo, ministrul Tineretului şi Sportului FOTO Mediafax

Peste jumătate din respondenţi au încredere în ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, în timp ce ceilalţi miniştri avuţi în vedere se află sub o cotă de 50%, potrivit unui sndaj Avangarde.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conform clasamentului privind încrederea în miniştri, făcut de Avangarde, în urma unei cercetări sociologice, 51% dintre cei intervievaţi au spus că au încredere în ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo. Pe poziţia a doua se află ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, cu 31%, urmat de ministrul Muncii, Rovana Plumb, cu 29%, ministrul Apărării, Mircea Duşa, cu 27%, şi  ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, cu 26%.

Avangarde precizează că restul de până la 100% au răspuns „nu am încredere“, „nu ştiu, nu răspund“, „nu îi cunosc.“

Cercetarea a fost realizată în perioada 21 — 29 aprilie, pe un eşantion de 950 de persoane de 18 ani şi peste. Metoda de culegere a datelor a fost faţă în faţă cu respondentul, la domiciliul acestuia. Selecţia gospodăriilor s-a făcut după metoda "random route", iar cea a persoanelor după regula "persoana care îşi aniversează ziua de naştere cel mai aproape de începutul anului". Eroarea maximă tolerată este de plus/ minus 3,18%, pentru un interval de încredere de 95%.

Institutul de sondare Avangarde este deţinut de sociologul Marius Pieleanu, un favorit al televiziunilor Antena 3 şi RTV.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările