Soluţia prezidenţiabililor, alianţele politice electorale

Alegerile prezidenţiale din noiembrie-decembrie 2019 reprezintă al optulea scrutin electoral de după revoluţia din 1989. Modul de scrutin pentru alegerea Preşedintelui României este stipulat la articolul 81 din legea fundamentală.

Spre deosebire de alegerile parlamentare, cele prezidenţiale se desfăşoară într-o unică circumscripţie la nivel national. Pentru a fi ales preşedinte al României, în turul al doilea, candidatul trebuie să obţină majoritatea absolută a voturilor, 50%+1. Astfel, raportarea în turul I se face la numărul total al cetăţenilor cu drept de vot, precum şi la numărul total al voturilor valabil exprimate, pentru turul al doilea. Dacă în primul tur fiecare candidat doreşte să-şi maximizeze şansele, în turul al doilea se construiesc alianţe electorale cu două sau mai multe partide politice. Probabilitatea ca alianţele politico-electorale să se de dizolve după ce şi-au consumat scopul electoral este destul de mare, având în vedere precedentul ACL care, după scrutinul prezidenţial din 2014, şi-a încetat existenţa. Între primul şi al doilea tur de scrutin, Victor Ponta nu a putut sa obţină mai mult de 5 procente, faţă de cele 40 de obţinute în turul întâi. Astfel, victoria a revenit lui Klaus Iohannis care a reuşit, fapt fără precedent în istoria electorală a postcomunismului românesc, să obţină 24 de procente faţă de turul I.

Criza politică de la Bucureşti declanşată de ieşirea de la guvernare a ALDE a dus la imposibilitatea guvernului de a putea funcţiona, fără miniştrii demisionari din ALDE. Criza s-ar putea rezolva printr-o moţiune de cenzură a opoziţiei parlamentare la adresa Guvernului sau prin remaniere guvernamentală, ceea ar presupune neasumarea răspunderii politice a guvernului în faţa legislativului, fapt pe care preşdintele în funcţie l-a refuzat, invitând Guvernul să obţină votul de încredere în parlament.

Ce se menţionează în textul constituţional cu privre la remaniere?  

Conform articolului 85, alin. (2) din Constituţie se aminţeşte faptul că „în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului. Pe de altă parte, conform aceluiaşi articol 85, la alin. (3) se menţionează faptul că „dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru”. Prin urmare, legea fundamentală precizează fără echivoc faptul că odată schimbată configuraţie guvernului, remanierea trebuie mai întâi aprobată de parlament şi ulterior miniştrii sunt numiţi sau nu de către Preşedinte.

Despre moţiunea de cenzură, conform legii fundamentele  

Moţiunile privesc, în general, poziţia faţă de Guvern în cadrul raporturilor Parlament-Guvern, precum şi dreptul Parlamentului de a controla activitatea Guvernului. Parlamentul aprobă sau revocă componenţa guvernului, prin moţiuni de încredere sau moţiuni de cenzură.

Dacă, în urma moţiunii de cenzură Guvernul pică în parlament, atunci, conform art. 103, alin. (1) „Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”. Ulterior, noul prim-ministru şi cabinetul său trebuie să ceară votul de încredere al Parlamentului.

În conformitate cu articolul 113, alin. (1) „Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Astfel, moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. În cazul în care moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură.

Pe de altă parte, articolul 114 precizează faptul că Guvernul îşi va angaja răspunderea în faţa Camerei şi a Senatului asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată. Dacă Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.

Noile alianţe politice parlamentare vor creiona sau nu viitoarea arhitectură guvernamentală şi vor configura susţinerea politică pentru prezidenţiabilii care vor intra în turul al doilea al alegerilor din acest sfârşit de an.