Socoteli

Exceptându-i pe dl. Crin Antonescu (PNL) şi pe dl. Cătălin Predoiu (PDL), până în acest moment nu ştim niciun alt nume de politician cu certitudine dornic să ocupe, în decembrie 2014, locul rămas liber după încheierea celui de-al doilea mandat constituţional al preşedintelui Traian Băsescu.

Anunţurile oficiale în acest sens ale partidelor întârzie, cu toatele asigurându-ne că nu lipsa unor candidaţi valizi explică amânarea, ci timpul berechet rămas până la momentul declanşării campaniei electorale pentru prezidenţiale. Deşi nimeni nu îndrăzneşte să afirme cu glas tare acest lucru, absenţa grabei personalităţilor politice române zise de top în anunţarea candidaturilor lasă impresia că s-ar lua serios în calcul deloc improbabila dorinţă a preşedintelui Traian Băsescu de a cere două luni de prelungiri. Aceasta în vederea recuperării perioadei de suspendare din vara anului 2012, o perioadă pe care domnia- sa, apropiaţii domniei-sale şi televiziunile prietene se tot încăpăţânează să o numească lovitură de stat.

Ori de câte ori sunt întrebaţi când vor face anunţul mult aşteptat, şefii partidelor promit clarificări ferme şi definitive imediat după data de 25 mai. Adică după alegerile europarlamentare.

Aparent, doar aparent, între europarlamentare şi prezidenţiale nu ar exista nici un fel de legătură. Fie şi numai din perspectiva faptului că, dacă la prezidenţiale se anticipează o prezenţă cât de cât consistentă a electoratului, europarlamentarele par să fie tratate cu maximă indiferenţă de acesta. Din păcate, pentru cei mai mulţi români, europarlamentarii sunt nişte ilustre persoane necunoscute, recrutaţi dintre acele cadre ale partidelor ce nu au prins un loc eligibil pe listele pentru parlamentare. Drept compensaţie, ei fac o foarte bine remunerată navetă pe ruta Bucureşti-Bruxelles sau Bucureşti-Strasbourg şi cam atât.

Or, nu e defel aşa. Şi primii care ştiu lucrul sunt politicienii. Drept pentru care ei nu îşi ascund îngrijorarea în faţa perspectivei masivei absenţe a românilor de la urne. Cei mai preocupaţi sunt social-democraţii, cei mai dezavantajaţi de absenteism. Drept pentru care ei sunt ferm hotărâţi să facă eforturi uriaşe spre a-şi mobiliza electoratul. Mobilizare mai mult decât obligatorie având în vedere că tocmai în rândul acestui electorat se manifestă cel mai mare dezinteres pentru europarlamentare.

Aşa se explică neruşinata vacanţă de o lună pe care, cu concursul traseistului Călin Popescu-Tăriceanu, şi-au votat-o marţea trecută senatorii PSD. O vacanţă de care vor profita, desigur, şi ceilalţi senatori, dar care le e necesară în primul rând social-democraţilor spre a-şi înfrăţi eforturile cu cele ale baronilor locali. Ori spre a-i înlocui pe aceia dintre baroni, cam mulţi la număr, care, din cauza problemelor cu DNA-ul, cu justiţia sau chiar cu gratiile închisorilor nu pot fi prezenţi la chemarea partidului.

PSD vrea, cu orice preţ, să îşi maximizeze şansele de la alegerile din 25 mai în contextul în care observatori politici dintre cei mai calificaţi vorbesc despre o aşteptată creştere semnificativă a stângii în Parlamentul european. Acesta fiind chemat să formuleze o politică coerentă şi fermă a Uniunii Europene în raport cu marile provocări ale vieţii internaţionale din lunile şi anii următori, social-democraţii români îşi doresc să fie cât mai consistent reprezentaţi în respectivul for legislativ, nu în ultimul rând fiindcă astfel sporesc şansele de victorie ale candidatului lor la alegerile prezidenţiale. Dar şi confortul internaţional al mandatului acestuia. Din toată povestea înfrângerii lor când cu suspendarea, ei au înţeles că voinţa urnelor trebuie dublată şi chiar discret parafată de voinţa Bruxelles-ului. Ca şi de cea a Washington-ului

În funcţie de rezultatele de la europarlamentare, s-ar putea foarte bine ca însăşi candidatura d-lui Crin Antonescu să nu mai fie chiar atât de sigură. Tot la fel şi aceea a d-lui Predoiu. Ba chiar să nu mai fie deloc. Pentru cei mai mulţi fruntaşi liberali e tot mai clar că partidul lor nu va atinge pragul fixat de 25% din mandate. Şi cum nu prea cred nici ei, ţinând cont de antecedente, că dl. Antonescu îşi va ţine promisiunea potrivit căreia, în cazul neîmplinirii obiectivului auto-propus, va demisiona din fruntea partidului, mulţi iau în calcul posibilitatea forţării demisiei.

O demisie ce nu e deloc exclus a fi de natură să influenţeze şi deciziile imediat următoare ale celorlaltor minuscule formaţiuni politice autoproclamate de dreapta. De la Mişcarea Populară la Forţa Civică. Poate chiar şi ale PDL-ului. Care formaţiuni, scăpate cu toatele de nefericitul obstacol numit Crin Antonescu, poate chiar îşi vor redobândi luciditatea, vor găsi drumul spre unificare şi spre stabilirea unui candidat comun la prezidenţiale cu şanse cât de cât reale de reuşită.

Unele sondaje de opinie vorbesc despre o revenire la statutul de “locomotivă electorală” a preşedintelui Traian Băsescu. Din păcate, domnia-sa nu dă semne că ar şti să fructifice revenirea în chestiune, jucându-se, în cursul numeroaselor lui apariţii televizate, de-a propusul de candidaţi şi avansând nume care mai de care mai fanteziste, însă convenabile viitorului domniei-sale. După Elena Udrea sau Emil Boc, în viziunea preşedintelui candidatul ideal ar fi dl. Daniel Morar. Un personaj care se prea poate să nu aibă decât un singur apartament, să nu posede nici un tip de Mercedes, să fie chiar atât cinstit precum zice preacinstitul domn Băsescu, dar căruia electoratul nu îl găseşte nici un pic de charismă.

Pentru moment, un lucru e sigur. Europarlamentarele sunt teribil de apropiate, prezidenţialele încă destul de îndepărtate. Între europarlamentare şi prezidenţiale ar fi timp suficient să apară mult aşteptatul Domn Altcineva. Unii sunt optimişti în acest sens, contând pe precedentul din toamna lui 2004. Atâta doar că, în pofida prejudecăţilor, istoria nu se repetă. Sau nu se repetă oricum.