Societatea românească a evoluat enorm: 45 de ani sub comunişti, 10 ani sub Iliescu, 3 ani sub Dragnea

La scara istoriei, 75 de ani este extrem de puţin. Unde era România în 1945 şi unde este astăzi. Trebuie să vedem şi partea plină a paharului, unii au obiceiul prost să se lamenteze că „vai de capul nostru, suntem în prăpastie”. Şi în decembrie 1989 am găsit resurse să scăpăm sub comunişti, iar Iliescu a fost ultimul preşedinte semi comunist ales de români. Din 2004 românii au ales preşedinţi care şi-au meritat încrederea acordată.

Din 2012 până în 2019 PSD a avut guvernarea, timp suficient să arate ce poate, să câştige încrederea românilor. Pe 26 mai 2019 a fost descalificat de alegătorii români: a obţinut jumătate din scorul electoral din 2016. A urmat apoi moţiunea de cenzură şi instalarea guvernului Orban. Cum alegerile din 24 noiembrie au un rezultat clar, pentru PSD urmează o perioadă de recluziune, de lins rănile, în care poate trage concluziile necesare. Iar dacă nu, va dispare de pe scena politică şi se va alătura PNŢCD,  care-l aşteaptă în „cimitirul” partidelor.

Preşedinţii

Emil Constantinescu. Încă din 1996, românii au schimbat macazul şi au ales un preşedinte necomunist: Emil Constantinescu. Într-o perioadă grea, în timp ce la guvernare aveam Convenţia Democratică. Mineriade, asanarea spaţiului financiar-bancar, aducerea specialiştilor în fruntea instituţiilor de securitate, dar şi a ministerelor. Fără o experienţă notabilă în spate, au dus România spre progres economic, spre orientarea către vest, au pus bazele intrării în NATO şi UE. S-a declarat învins de „servicii”, şi n-a mai candidat pentru al doilea mandat.

Traian Băsescu. A înţeles importanţa justiţiei pentru o ţară democrată şi a făcut posibilă eliberarea ei de sub cizma politică. A dus România în UE, a adus NATO pe teritoriul naţional. A salvat ţara de la prăbuşirea economică în 2010. A plătit cu două suspendări, respinse de români. S-a opus şi a criticat cu severitate măsurile populiste şi antieconomice întreprinse de guvernele Tăriceanu şi Ponta. Iar cuvântul preşedintelui, chiar şi în România post comunistă, atârnă greu.

Klaus Iohannis. A continuat prestaţia predecesorilor, ridicând-o la alt nivel. Prin cultură şi educaţie, fără trecut comunist în spate, reprezintă un pas înainte decisiv pentru România, decis la vot de către români în 2014 şi acum, în 2019. A blocat guvernul Dancila şi a contribuit la plecarea lui de la guvernare. A făcut posibile inhibarea tendinţelor totalitariste ale guvernării Dragnea-Dancila, în ciuda unui parlament ostil. Majoritatea parlamentară PSD-ALDE n-a avut curajul să-l suspende.  În primul rând că nu prea avea motive, şi în al doilea rând pentru că reacţia partenerilor externi ar fi fost devastatoare. Este extrem de bine văzut în cercurile europene şi americane. Alegerile şi refrendumul din 26 mai au avut rezultatele ştiute şi datorită priceperii preşedintelui Iohannis în a specula greşelile grave ale guvernării PSD-ALDE.

Segmente importante ale societăţii au evoluat spectaculos

Manifestanţii. N-au acceptat OUG 13, au stat pe străzi în frig, ploi şi ninsoare, înţelegându-şi rolul de presiune asupra şefilor aflaţi la putere. Ziua de 10 august 2018 a pus capăt încrederii de care se bucură PSD în rândul unei părţi a populaţiei. De la 3,4 milioane de voturi în 2016, PSD mai are acum 2 milioane de votanţi. Vom vedea pe 24 noiembrie câţi mai sunt. Imaginea proiectată în afară de manifestaţiile din România au redat încrederea partenerilor noştri în capacitatea noastră de a ne regla „conturile” dintre conducători şi conduşi, pentru a merge pe drumul inceput în decembrie 1989.

Magistraţii. S-au opus vehement, şi cu manifestaţii de stradă, la încercarea „specialiştilor” Iordache, Nicolicea, Şerban Nicolae de a încăleca justiţia. Au fost multe momente în care justiţia a trimis după gratii, prin hotărâri definitive, şefi politici importanţi. Lista e lungă.  Cel mai important moment a fost însă, cel în care Dragnea a fost băgat la închisoare. Patru judectoare, Simona Daniela Encean,  Alexandra Iuliana Rus, Luciana Mera, Rodica Aida Popa, nu s-au lăsat intimidate de „dictatorul” de facto al României, Liviu Dragnea, şi l-au băgat în puşcărie fără urmă de ezitare. A fost momentul de inflexiune pentru Justiţia românească, moment de la care nu mai există cale de întoarcere. Că a făcut şi erori, este adevărat. Dar a ştiut să şi le corecteze, a eliminat din corpul magistraţilor pe cei care nu-i făceau cinste, aşa cum nu se întâmplă în alte bresle profesionale.

Parlamentarii

Moţiunea de cenzură şi instalarea guvernului Orban nu ar fi trecut fără aportul decisiv al unor parlamentari de la UDMR, Pro România şi PSD. Cum Ponta a preferat să arunce ţara în haos, pentru a aştepta momentul când se poate instala el premier, 7 parlamentari de la Pro România au înclinat decisiv balanţa pentru instalarea noului guvern, riscându-şi poziţiile din partid. Printre ei: Mihai Tudose, fost premier, Sorin Câmpeanu şi Daniel Constantin. Efectul a fost devastator pentru Ponta, care a şi dispărut de pe scena politică în ultimele două săptămâni. Au fost şi alte ocazii în care s-a agregat o majoritate parlamentară ad-hoc, blocând tentaţiile totalitariste ale guvernării Dragnea-Dancila.

Presa independentă. În special tv-urile de ştiri, au informat şi transmis din punctele fierbinţi evenimentele importante. Ele au dus în conştiinţa publică tot ce s-a întâmplat pe 10 august. Comentatorii şi invitaţii au explicat pe îndelete şi repetat tot ce se întâmplă pe scena politică, economică şi socială.

Victoria preşedintelui Iohannis pentru un al doilea mandat este rodul evoluţiei soietatii româneşti, a conştiinţei colective.  Încă o dată, 30 ani este puţin, la scara istoriei. Acum putem sta cu fruntea sus, alături de ţările partenere din UE şi NATO. În democraţie poporul îşi decide singur soarta. Ceea ce se şi întâmplă.